More

    Referendumul iniţiat de Klaus Iohannis şi OUG 14/2017, pe agenda Parlamentului de săptămâna viitoare

    Ordonanţa care abrogă modificarea codurilor penale şi referendumul iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis vor fi pe agenda Parlamentului de săptămâna viitoare, în condiţiile în care liderul PSD, Liviu Dragnea, a făcut un apel pentru adoptarea în cel mai scurt timp a OUG 14/2017.
    Preşedinţii celor două Camere ale Legislativului au decis organizarea unei şedinţe a Birourilor Permanente Reunite, luni, începând cu ora 12.00, pentru a convoca plenul reunit care supune votului avizul favorabil dat de comisiile juridice iniţitivei preşedintelui Iohannis de a organiza un referendum privind continuarea luptei anticorupţie.
    Comisiile juridice au făcut recomandarea ca întrebarea care va fi pusă în cadrul referendumului să respecte Constituţia, deciziile CCR şi recomandarile Comisiei de la Veneţia.
    Preşedintele Comisiei juridice, deputatul PSD Eugen Nicolicea, a atras atenţia pe parcursul dezbaterii asupra efectelor pe plan internaţional ale referendumului, făcând trimitere la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei de la New York transpusă în legislaţie de România.
    La rândul său, senatorul PSD Şerban Nicolae a declarat să susţine avizul favorabil, însă, în opinia sa nu este necesar referendumul propus de preşedintele Iohannis.
    “Eu susţin ca proiectul de hotărâre pe care îl redactăm să fie de aviz favorabil, în sensul în care există întrunite condiţiile de legalitate pentru organizarea referendumului. V-aş ruga, însă, pe cei care susţineţi că este necesar, în opinia mea nu este necesar, să identificaţi şi resursele financiare necesar şi să apreciaţi dacă este bine să arătăm că în societatea românească este o confruntare între cei care vor continuarea luptei amicorupţie şi cei care nu. Mi-e greu să îi identific pe cei care nu vro continuarea luptei anticorupţie în afară de cei care au fost condamnaţi (…)”, a declarat preşedintele Comisiei juridice din Senat, Şerban Nicolae.
    Şerban Nicolae a susţinut că nu ar face bine ca România să arate “opiniei publice mondiale” că cineva se împotiveşte corupţiei.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE