Dorul de Mihai Eminescu a împlinit 128 de ani



Eminescu este sinteza genială a iubirii şi spiritualităţii româneşti. Eminescu ne-a deschis, prin intermediul cuvintelor alese, poarta către paradisul lumii poetice. Eminescu este „luceafărul nemuritor”, care şi-a ancorat definitiv razele creaţiei în sufletul neamului românesc. Complexitatea creaţiei sale poetice şi activitatea sa jurnalistică nu pot fi disociate şi nici tratate în mod unilateral. Aceste două coordonate esenţiale ale personalităţii marelui gânditor şi poet Mihai Eminescu reprezintă „coloana infinitului”, literară şi jurnalistică, a poporului român. Poetul naţional Mihai Eminescu ar trebui prezentat în lume împreună cu alte personalităţi ale culturii române. În acest fel, opera lui Eminescu va fi receptată mult mai bine în străinătate, în contextul cultural românesc. Cu tot respectul, dar nu cred într-o ierarhizare a poeţilor români. Fiecare este „mare” în felul lui. Fiecare a surprins în opera sa frânturi ale spiritualităţii româneşti, care adunate construiesc imaginea personalităţii culturale a poporului român.

Dacă vom asculta una din compoziţiile lui George Enescu şi în acelaşi timp am citi o poezie de Mihai Eminescu, sau oricare altă poezie scrisă de un poet clasic român sau contemporan, vom putea identifica asemănări uluitoare. Dacă o să ascultăm opereta „CRAI NOU”, compusă de Ciprian Porumbescu, şi în acelaşi timp vom recita poezia „Sara pe deal” de Mihai Eminescu, vom putea constata că similitudinile sunt asemenea unei simfonii a spiritualităţii româneşti.

Poezia poetului Mihai Eminescu este barometrul incontestabil al trăirilor interioare umane. Oamenii pot să-şi dea seama dacă mai există în sufletele lor şi-ale semenilor: sensibilitate, iubire, iertare, dragoste, romantism, fericire, compasiune, dramatism, manifestarea liberă a personalităţii şi măreţia de a fi om. Poezia eminesciană surprinde profunzimea trăirilor umane, ipostazele în care conştiinţa interioară oscilează ca un ceasornic biologic. În poezia lui regăsim: dramele, suferinţele, complexitatea trăirilor umane, patriotismul, atitudinile şi lumile interioare în care sufletul omului trăieşte fărâmiţat.

Dacă n-ar fi existat poezia lui Mihai Eminescu, cred că n-am fi putut să vizualizăm niciodată: gingăşia, dorul, contemplările, aşteptările, suferinţa despărţirii temporare şi nobleţea dragostei. Cuvintele, fără „încărcătura emoţională” a transformării lor în versuri, sunt fără armonie, seci şi parcă sună ca nişte „tinichele”. Poemul dăruit persoanei iubite se transformă într-un legământ miraculos, pentru cele două suflete îndrăgostite. Prin intermediul poemelor, îndrăgostiţii reuşesc să comunice şi implicit să intercepteze frumuseţea interioară a iubirii pe care o poartă în suflete zi şi noapte. Limbajul poetic al iubirii este de fiecare dată original, senzual, diferit şi irezistibil în opera poetică eminesciană. „Muzele” poeziei sale sunt ca o Cale Lactee. Prin intermediul limbajului poetic avem infinitat posibilitatea, în clipele de meditaţie, să pătrundem în sanctuarul fascinant al creaţiei eminesciene.

Dumitru Țimerman





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts