Elevul Colegiului Național „Mihai Eminescu” Satu Mare a încheiat Evaluarea Națională cu media 9,90, cea mai mare din județ. Performanța sa îl plasează pe primul loc în clasamentul județean și îi aduce aprecierea întregii comunități.
Un rezultat de excepție pentru învățământul sătmărean! Alex Nădășan absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” Satu Mare,, șef de promoție, este elevul care a obținut cea mai mare medie din județ la Evaluarea Națională 2026.

Cu media 9,90, Alex ocupă primul loc în clasamentul județean, demonstrând că seriozitatea, perseverența și munca susținută sunt răsplătite cu rezultate deosebite.
Un rezultat care onorează întreaga comunitate școlară
Performanța obținută de Alex reprezintă nu doar o reușită personală, ci și o confirmare a nivelului ridicat de pregătire oferit de profesorii Colegiului Național „Mihai Eminescu”, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din județul Satu Mare.

În spatele acestei medii remarcabile se află ani de muncă, disciplină și dedicare, atât din partea elevului, cât și din partea cadrelor didactice și a familiei care i-au fost alături.
Felicitări pentru o performanță de excepție!
Rezultatul obținut de Alex Nădășan este un motiv de mândrie pentru școală, pentru familie și pentru întreg județul Satu Mare.

Îi transmitem sincere felicitări pentru această realizare deosebită și îi dorim mult succes în etapa următoare a parcursului său educațional. Performanța sa demonstrează că excelența se construiește prin muncă, ambiție și încredere în propriile forțe.

Felicitări, Alex Nădășan! Mult succes în tot ceea ce îți propui!
Pe locul doi, la nivel județean s-a situat Mihali Kasia Beatrice, de la Școala Gimnazială ”Grigore Moisil”, iar pe locul trei s-a clasat Becsi Balszs, șeful de promoție de la Școala Gimnazială ”Rakoczi Ferenc”.























