Accident mortal în județ. Ce spun polițiștii

Accident mortal în județ. Ce spun polițiștii

Polițiștii sătmăreni au stabilit circumstanțele în care s-a produs accidentul mortal din această dimineață de la Turulung în urma căruia un bărbat și-a pierdut viața.

”În acesta dimineață, 15 decembrie a.c., la ora 6.58, polițiștii Serviciului Rutier Satu Mare au fost sesizați despre faptul că în localitatea Turulung a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime omenești.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un conducător auto, de 36 de ani, din localitatea Groși, jud. Maramureș, a accidentat un pieton, de 69 de ani, din localitatea Turulung, care se afla în traversarea drumului public. În urma evenimentului rutier pietonul accidentat a decedat.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ și a fost condus la o unitatea spitalicească în vederea recoltării de probe biologice de sânge.

În vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii accidentului s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă”, se arată în comunicatul de presă remis de IPJ Satu Mare.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
ANGAJARE
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand