ASTRA careiană – la ceas de sărbătoare!

Sub semnul lui Eminescu nu se pot desfăşura activităţi decât cele sortite unui succes, cu atâta siguranţă! Aşa a fost Careiul în octombrie 2017,  la a 112-a Adunare Generală, desfăşurată sub auspiciile premiului “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”, încât ASTRA rămâne, vrem-nu vrem, veşnică. Tot ce s-a întâmplat la Carei a demonstrat puternic contribuţia ASTREI la formarea intelectualităţii româneşti în toată Transilvania. De aceea subliniem că între evenimentele culturale transilvane române se impune ASTRA, numită, pe drept cuvânt, o întreprindere politică prin cultură, care sintetizează aspiraţiile, voinţa de acţiune şi lupta pentru dreptate şi adevăr. Organizată impecabil, Adunarea Generală a Despărţământului ASTRA din Carei va dăinui prin structura sufletească şi programul prezentei generaţii ardelene ce emană ideea de propăşire prin solidaritatea naţională. Acestea, avându-se în vedere că în momentul de faţă România este dominată de existenţa urii, a răutăţii, a invidiei şi duşmăniei. Tocmai de aceea, preşedinta ASTREI Carei, inginera Daniela Ciută, având pe iluştrii înaintaşi iluminişti din sec. 18, Samuil Micu, Petru Maior, Ghe. Şincai, I.B. Deleanu şi elitele culturale din sec. 19, formate în marile universităţi europene, a deschis, prin cuvântul său, etosul acestei impresionante adunări. I s-au alăturat cuvântul prefectului  Darius Filip, al preşedintelui Consiliului Judeţean, Csaba Pataki, al preşedintelui ASTREI – prof. univ. dr. Dumitru Acu, salutul Academiei Române – preşed. acad. Ionel Valentin Vlad, salutul ministrului Culturii – secretar de stat Alexandru Pugna, cel al Episcopiei Ortodoxe – P.S. Iustin  Sigheteanul, urmând cel al directorului Muzeului – dr. Felician Pop, a Bibliotecii Judeţene – Lacrima Istrăuan, cei din R. Moldova, din Serbia şi multe alte mesaje. Rămâne moment emoţionant, realizat în 14 octombrie 2017, aici în frumosul oraş Carei, dezvelirea bustului poetului naţional Mihai Eminescu, alături de comunicările în plen, lucrări dominate de un conţinut ştiinţific, de aducere aminte şi de mobilizare, care să ducă la creşterea bunăstării a populaţiei din România. Valoarea lor creşte avându-se în vedere că aceste comunicări au venit din multe centre, unde ASTRA a existat, există şi va dăinui: Sibiu, Cluj, Năsăud, Alba Iulia, Dej, Aiud, Săcele, Satu Mare, Covasna, Harghita, Iaşi, Buzău, Blaj, Reghin, Carei şi Botoşani. Tot atât de importanţi au fost cei 61 de invitaţi speciali, oameni de cultură, oameni ce iubesc şi luptă, prin tot ceea ce fac, pentru unitate naţională, pentru dreptate şi adevăr. Remarc acest colectiv de conducere al ASTREI din Carei, energic, inspirat şi cu multe succese, care adună, nu împrăştie membrii asociaţiei. Îi amintesc pe ing. Daniela Ciută, prof. Marius Coşarcă, prof.  Elena Coşarcă, prof. Rodica Florica Pop, prof. Carmen Maria Dindelegan, ec. Lia Fogaş, prof. Irina Petruşca şi alţii. “Astra Careiană” este titlul reuşitei reviste de cultură şi atitudine, editată cu ocazia Adunării Generale ASTRA, avându-i ca responsabili pe Daniela Ciută şi Carmen Maria Dindelegan, pe care le felicităm pentru această minunată revistă. Semnatari în reviste: Dumitru Acu- preşedintele Asociaţiunii ASTRA, Andrei – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, Virgil Bercea - episcop de Oradea, Marius Porumb – membru de onoare ASTRA Carei şi Cluj, Ioan Condor – preşed. Asoc. “Avram Iancu” – Bucureşti, Adrian Ţeneghe - Carei etc.Sub semnul lui Eminescu nu se pot desfăşura activităţi decât cele sortite unui succes, cu atâta siguranţă! Aşa a fost Careiul în octombrie 2017,  la a 112-a Adunare Generală, desfăşurată sub auspiciile premiului “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”, încât ASTRA rămâne, vrem-nu vrem, veşnică. Tot ce s-a întâmplat la Carei a demonstrat puternic contribuţia ASTREI la formarea intelectualităţii româneşti în toată Transilvania. De aceea subliniem că între evenimentele culturale transilvane române se impune ASTRA, numită, pe drept cuvânt, o întreprindere politică prin cultură, care sintetizează aspiraţiile, voinţa de acţiune şi lupta pentru dreptate şi adevăr. Organizată impecabil, Adunarea Generală a Despărţământului ASTRA din Carei va dăinui prin structura sufletească şi programul prezentei generaţii ardelene ce emană ideea de propăşire prin solidaritatea naţională. Acestea, avându-se în vedere că în momentul de faţă România este dominată de existenţa urii, a răutăţii, a invidiei şi duşmăniei. Tocmai de aceea, preşedinta ASTREI Carei, inginera Daniela Ciută, având pe iluştrii înaintaşi iluminişti din sec. 18, Samuil Micu, Petru Maior, Ghe. Şincai, I.B. Deleanu şi elitele culturale din sec. 19, formate în marile universităţi europene, a deschis, prin cuvântul său, etosul acestei impresionante adunări. I s-au alăturat cuvântul prefectului  Darius Filip, al preşedintelui Consiliului Judeţean, Csaba Pataki, al preşedintelui ASTREI – prof. univ. dr. Dumitru Acu, salutul Academiei Române – preşed. acad. Ionel Valentin Vlad, salutul ministrului Culturii – secretar de stat Alexandru Pugna, cel al Episcopiei Ortodoxe – P.S. Iustin  Sigheteanul, urmând cel al directorului Muzeului – dr. Felician Pop, a Bibliotecii Judeţene – Lacrima Istrăuan, cei din R. Moldova, din Serbia şi multe alte mesaje. Rămâne moment emoţionant, realizat în 14 octombrie 2017, aici în frumosul oraş Carei, dezvelirea bustului poetului naţional Mihai Eminescu, alături de comunicările în plen, lucrări dominate de un conţinut ştiinţific, de aducere aminte şi de mobilizare, care să ducă la creşterea bunăstării a populaţiei din România. Valoarea lor creşte avându-se în vedere că aceste comunicări au venit din multe centre, unde ASTRA a existat, există şi va dăinui: Sibiu, Cluj, Năsăud, Alba Iulia, Dej, Aiud, Săcele, Satu Mare, Covasna, Harghita, Iaşi, Buzău, Blaj, Reghin, Carei şi Botoşani. Tot atât de importanţi au fost cei 61 de invitaţi speciali, oameni de cultură, oameni ce iubesc şi luptă, prin tot ceea ce fac, pentru unitate naţională, pentru dreptate şi adevăr. Remarc acest colectiv de conducere al ASTREI din Carei, energic, inspirat şi cu multe succese, care adună, nu împrăştie membrii asociaţiei. Îi amintesc pe ing. Daniela Ciută, prof. Marius Coşarcă, prof.  Elena Coşarcă, prof. Rodica Florica Pop, prof. Carmen Maria Dindelegan, ec. Lia Fogaş, prof. Irina Petruşca şi alţii. “Astra Careiană” este titlul reuşitei reviste de cultură şi atitudine, editată cu ocazia Adunării Generale ASTRA, avându-i ca responsabili pe Daniela Ciută şi Carmen Maria Dindelegan, pe care le felicităm pentru această minunată revistă. Semnatari în reviste: Dumitru Acu- preşedintele Asociaţiunii ASTRA, Andrei – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, Virgil Bercea - episcop de Oradea, Marius Porumb – membru de onoare ASTRA Carei şi Cluj, Ioan Condor – preşed. Asoc. “Avram Iancu” – Bucureşti, Adrian Ţeneghe - Carei etc. Remarc şi strădania lui Horia- Ghe. Mărieş, autorul unei cărţi ce-l  prezintă pe distinsul şi regretatul profesor Aurel Coza – omul fără de care Despărţământul ASTRA Carei nu ar fi fost împlinit. Aici sunt o serie de date, în premieră, printre care şi cele privind învăţământul careian în perioada interbelică, dascălii, exponenţii vieţii culturale, artistice şi sociale. Este, aflăm din carte, Aurel I. Coza şi păstrător al memoriei lui Vasile Lucaciu pe aceste meleaguri. Aflăm  şi despre regimul de domiciliu forţat la Vatra Dornei, impus de autorităţi, în 1953, încât, cu greu, va reveni la Cluj. Desprindem multe lucruri importante din materialele prezentate la Carei. Aş aminti că prin fundaţii  instituite, în anii de grea cumpănă, au reuşit zeci de fundaţii care au oferit burse prin Biserica Ortodoxă pentru formarea unei elite intelectuale, tinerii studiind la universităţi şi academii din Europa. Aşa sunt cele peste 1350 de viitori intelectuali români trimişi de Fundaţia “Gojdu”. La fel, fondurile grănicereşti de la Năsăud, cu 372 de tineri provenind din satele grănicereşti, care au primit burse, din care 35 au dobândit doctoratul. La chemarea ASTREI au răspuns mulţi români şi din fondurile adunate s-a dispus ca 922.985 de coroane să se aloce pentru burse. Între 1861-1911, ASTRA a acordat 500 de burse pentru studenţi, elevi şi eleve de gimnaziu şi şcoli de meserii. Constat, cu mândrie, că în Carei domină gândul frumos şi strădania de a dispune de oameni mulţi şi pregătiţi, talentaţi şi activi, încât oraşul va putea progresa mai repede şi mai real. Aici valorile formează cheagul, cimentul care adună laolaltă pe toţi cei care militează pentru unitate naţională, mai ales acum, în anul Marii Uniri! Felicitări ASTREI din Carei, conducerii locale, care sprijină şi astfel de activităţi! Oricum, Imnul ASTREI şi zilele de 13-15 octombrie 2017 rămân în conştiinţa românilor din ţară şi de pretutindeni.

Teodor Curpaş

4 COMMENTS

  1. Acest articol a aparut si pe vremea lui Ceausescu, doar numele celor laudati atunci au fost inlocuite cu numele celor laudati acum de catre acelasi autor.

  2. Si eu sint profund indignat datorita faptului ca fostul primar de Cluj-Napoca, fostul deputat si marele savant dr. Gheorghe Funar – care intre altele a constatat ca Albert Einstein a furat teoria relativitatii de la Mihai Eminescu – nu a fost prezent la aceasta reuniune stiintifica dar si patriotica.
    Sa nu uitam ca acest domn distins este si savantul care a descoperit si urmatoarele:
    „Fiul Domnului avea ca limbă limba aramaică. Limba aramaică se trage din limba persană, care la rândul ei provine din limba geţilor. Fiul Domnului era de-al nostru, din rândul nostru, a vorbit limba strămoşilor noştri”

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Plăcile porțelanate Ultime – design-ul care vă va schimba viața

O adevărată explozie s-a produs în momentul în care plăcile și-au făcut loc în amenajările interioare. Ele au rolul de a scoate în evidență...

Senatorul PSD, Gabriel Leș, încredere deplină în victoria Vioricăi Dăncilă la Prezidențiale

Gabriel Leș, senator PSD de Satu Mare, președinte al Organizației Municipale PSD Satu Mare a transmis un mesaj încurajator în cadrul evenimentului de lansare...

Medalion literar Radu Sergiu Ruba – 65, la Satu Mare

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, în colaborare cu Asociația Scriitorilor de Nord Vest,...

Zilele Filmului Românesc la Satu Mare: premiere de la Cannes, Berlin și TIFF

Patru producții românești recente, lansate la Cannes, Berlin sau TIFF, vin la Satu Mare pe 18 și 19 octombrie, în Caravana Zilele Filmului Românesc...

Expoziție “Delta Dunării”

Muzeul Judeţean Satu Mare vă invită la vernisajul expoziţiei de fotografii “Delta Dunării”, expoziţie realizată de artiştii fotografi tulceni Daniel Petrescu, Iliuţă Goean, Valeriu...