More


    VIDEO/FOTO. IADUL de la Moftin. Scheletul sondei a fost îndepărtat

    - Advertisement -

    Lucrările la cel mai periculos incendiu înregistrat vreodată în județul Satu Mare, care a băgat spaima în cel puțin 50.000 de oameni în perioada sărbătorilor de iarnă, înaintează încet, dar sigur.

    Pompierii sătmăreni, în colaborare cu experții canadieni, au reușit să îndepărteze o mare parte din sceletul sondei care s-a prăbușit, astfel că acum accesul în zona puțului devinde din ce în ce mai facil. Dar pericolul nu a trecut și sunt căutate soluții sigure pentru închiderea puțului în vederea lichidării incendiului.

    În acelațși timp, însă, zgomotul produs de incendiu precum și bubuiturile provocate de reaprinderea unuia dintre jeturi de amestec de apă și gaz metan, a îngrozit cel puțin 50.000 de oameni. Aceste sunete se aud și de la o ditanță de peste 25 de kilometri de epicentru.

    Autoritățile dau asigurări cu nu există niciun pericol pentru populație, doar oamenii sunt ingroziți și își doresc ca acest calvar să se încheie cât mai repede posibil.

    Prezent zilele trecute la Satu Mare, șeful Comitetului Național pentru Situașii de Urgență, secretarul de stat Raed Arafat a declarat că nimeni nu poate ști cu exactitate când va fi stins focul la Moftinu Mare. Procedura poate dura și două luni de acum înainte.

     

     



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img