More


    Week-end geros la Satu Mare. La ce temperaturi ne putem aștepta

    =

    Din cauza unui front atmosferic de origine polară, sătmărenii vor avea parte, la acest sfârșit de săptămână, de o vreme geroasă. Temperaturile nocturne vor coborâ și până la minus 5 grade, în timp ce cele diurne nu vor urca decât pentru puțin timp peste două grade.

    Astfel, potrivit meteorologilor, în această noapte temperartura la Satu Mare va scădea până în jurul valorii de zero grade. Mâine dimineață va fi destul de frig, însă după amiază vom avea o temperatură de circa 5 grade. Dar, la un vânt de 14 km/h, corpul uman va resimți o temperatură de cel mult 2-3 grade.

    În noaptea de sâmbătă spre duminică temperatura va scădea la minus 2 grade, însă vântul va bate cu 22 km/h, ceea ce înseamnă că organismul uman va resimți o temperatură de cel puțin minus 5-6 grade.

    Duminică la ziua va fi destul de frig, temperaturile în termometre nu vor urca mai sus de două grade Celsius cu plus. Peste noapte, însă, temperaturile vor scădea până la minus 5 grade Celsius, însă din cauza vântului corpul uman va resimți cel puțin 3-4 grade mai puțin.

    Demn de remarcat este și faptul că în cursul zilei de sâmbătă va ploua, iar duminică sunt șanse mari să ningă și, din cauza temperaturilor foarte scăzute de peste noapte, duminică și luni dimineață se va forma polei.

    De luni, însă, temperaturile cresc substanțial, ajungând la 13 grade în cursul zilei de marți.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img