Război al declarațiilor, la început de an, între Primărie și Prefectură

Începutul de an la Satu Mare se pare că nu este de bun augur în privința colaborării dintre cele mai importante instituții ale urbei și aici ne referim la Primărie și Prefectură. Mai concret putem vorbi de  un adevărat război al declarațiilor dintre cele două instituții.

Prima care a mutat pe ”câmpul de luptă” a fost Primăria, care spune că ”Pentru prima dată în ultimii 27 de ani, am făcut un pas important pentru a face ordine în zona de agrement Bercu Roșu și Bercu Mare, însă Primăria s-a lovit de atitudinea <distructivă> pe care Instituția Prefectului Satu Mare o promovează în relația cu cetățenii municipiului Satu Mare. Printr-un proiect de hotărâre, votat în unanimitate de Consiliul Local Satu Mare, în 26 octombrie, executivul Primăriei a reușit să rezolve o problemă stringentă a locuitorilor din această zonă, care solicitau de ani de zile măsuri concrete în vederea obţinerii adreselor necesare pentru înscrierea acestora în actele de identitate. Hotărârea Consiliului Local Satu Mare a fost atacată în 5 decembrie 2017, fără procedură prealabilă, în contencios administrativ de Instituția Prefectului, fără să se motiveze în vreun fel decizia, astfel că H.C.L.-ul a fost suspendat. Instituția Prefectului lovește în sute de locuitori ai municipiului, refuzându-le posibilitatea de a intra în legalitate în privința domiciliului, dar, ce e cel mai grav, le pune în pericol siguranța și sănătatea. Cetățenii din această zonă nu mai pot beneficia de anumite servicii publice, Salvare, Pompieri și Poliție, ale căror mașini de intervenție nu pot fi chemate la o adresa exactă. Până în prezent au fost numeroase cazuri în care medicii de pe Ambulanță, pompierii militari ori polițiștii au bâjbâit în căutarea adresei la care au fost solicitați. Totodată, prin neeliberarea actelor de identitate pe o adresă clară și precisă se provoacă și un prejudiciu material, locuitorii de aici neavând posibilitatea de a beneficia de credite sau de utilități. Ne întrebăm, până unde poate merge batjocura față de cetățeni pe care o promovează anumiți funcționari din Instituția Prefectului Satu Mare? Am promis că facem ordine, dar alții preferă haosul!” se spune   în comunicatul de presă al Primăriei Satu Mare.

Poziţia Prefecturii La scurt timp după emiterea acestui comunicat de presă a venit și răspunsul Instituției Prefectului, pe care îl redăm în continuare: ”Referitor la comunicatul transmis presei în cursul zilei de azi (n.r.- ieri) de către Primăria Municipiului Satu Mare, vă informăm că Instituţia Prefectului Judeţului Satu Mare este în asentimentul cetăţenilor afectaţi de hotărârea consiliului local la care se face referire şi este de acord cu soluţionarea problemelor pe care le întâmpină cetăţenii din zona Bercu Roşu.Totodată informăm faptul că prin HCL nr. 243/26.10.2017 s-au încălcat urmatoarele prevederi legale :– art. 49 din Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale republicată, cu modificarile şi completarile ulterioare, cu privire la obligaţia de a fi aduse la cunoştinţa publică a hotărârilor cu caracter normativ;– art. 83 din Legea 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la obligaţia ca hotărârile cu caracter normativ să fie afişate în locuri autorizate şi să fie publicate într-un cotidian local de mare tiraj;– art. 76 alin. 4, din Legea nr. 215/2001, republicată , cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 4 din H.G. 1206/2001 cu privire la faptul că:(1) In localitatile in care cetatenii apartinand unei minoritati nationale au o pondere de peste 20% din numarul locuitorilor se va asigura inscriptionarea denumirii localitatii si in limba materna a cetatenilor apartinand minoritatii respective.(2) In unitatile administrativ-teritoriale in care cetatenii apartinand unei minoritati nationale au o pondere de peste 20% din numarul locuitorilor autoritatile administratiei publice locale vor asigura inscriptionarea denumirii institutiilor publice de sub autoritatea lor, precum si afisarea anunturilor de interes public si in limba materna a cetatenilor apartinand minoritatii respective, in conditiile legii. Conform atribuţiilor ce ii revin, prefectul prin structura de specialitate(Serviciul juridic şi contencios administrativ) verifică legalitatea actelor administrative adoptate de către autorităţile administraţiei publice locale şi poate ataca direct în faţa instanţei de contencios administrativ actele emise de autorităţile administraţiei publice locale, dacă le consideră nelegale. Subliniem faptul că începând cu anul 2010, toate hotărârile care au încălcat prevederile legale mai sus amintite au fost atacate de către Instituţia Prefectului Judeţului Satu Mare la instanţa de contencios – administrativ, atât Consiliul Local al municipiului Satu Mare cât şi Primarul municipiului Satu Mare având cunoştinţă despre aceste aspecte. Precizăm faptul că pentru rezolvarea rapidă si legală a problemelor cetăţenilor din zona Bercu Roşu, Consiliul Local al municipiului Satu Mare are posibilitatea ca în urmatoarea şedinţă să revoce această hotărâre, respectiv să adopte o nouă hotărâre cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Date fiind toate aceste aspecte, considerăm că acuzaţiile aduse instituţiei noastre sunt fără fundament având probabil alt scop decât informarea corectă a cetăţenilor”.

Cristian Stan

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Carantina, izolarea şi internarea obligatorie, neconstituţionale

Curtea Constituţională a decis, ieri, că Parlamentul nu poate decide asupra Hotărârii privind instaurarea sau prelungirea stării de alertă. Judecătorii au stabilit că izolarea,...

În România sunt mai multe tulpini de coronavirus, virusul nu este stabil

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, joi, la Târgu-Jiu, că sunt mai multe tulpini de virus în circulaţie şi că orice virus suferă mutaţii...

Șeful de cancelarie al prefectului, Adrian Cozma, atacă prin postacii săi copiii cu “nevoi speciale”!

Mare e grădina Domnului și multe “specimene” se află în ea! Cam asta putem spune despre poziția “aberantă”, dar caracteristică a lui...

Laurențiu Cobzaru a alergat de la Galați la Satu Mare pentru o cauză nobilă

De Ziua Drapelului Național, Laurențiu Cobzaru - MApN, Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă „SMÂRDAN”, Poliția Militară, a alergat de-a lungul traseului Galați (21.06.2020)...

ADIO, Ionuț Popa!

Fotbalul românesc este din nou în doliu, a murit Ionuț Popa, unul dintre cei mai carismatici antrenori din fotbalul românesc. În vârstă de 67 ani,...