More


    Sătmarul, primul loc pe țară la mortalitate în spitale. Pe ultimele locuri la externări

    =

    Județul Satu Mare se află pe primul loc pe țară în ceea ce privește mortalitatea în spitale, potrivit unui studiu elaborat de fostul ministru subsecretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății, Horea Timiș.

    Conform acestui studiu, făcut public în luna mai a anului 2017, rata mortalității în spitalele din județul Satu Mare era de 3%. Cu această cifră, Sătmarul era lider autoritar, fiind urmat, la mare distanță, de Maramureș, cu o rată de circa 2,45%, Brăila, 2,30%, sau Galați, 2,25%.

    Dintre județele învecinate, în afară de Maramureș, Bihorul are o rată de 2%, Sălajul de 1,6%, aproximativ egală cu Clujul.

     

    Am putea spune că acest studiu nu este relevant și că ar trebui luate în considerare și alte aspecte, cum ar fi numărul de bolnavi internați și externați. Pentru că într-un spital unde sunt puține internări, automat sunt și puține decese.

    Din păcate, județul Satu Mare stă prost și la acest capitol. Cu o medie de 55-60 de mii de externări pe an, Sătmarul se află în coada clasamentului, având în spate doar 13 județene cu rezultate mai slabe.

    Față de Cluj și Iași, câte 200 de mii de externări, Timiș 140 de mii, Dolj – 130 de mii sau Bihor – 110 mii, Maramureș – 85 de mii sau Sălaj – 35 de mii.

    Cu alte cuvinte, avem puține externări (ceea ce ar trebui să însemne, automat o rată a mortalității scăzute, ca în cazul Sălajului), însă la mortalitate în spitale suntem, de departe, pe primul loc pe țară.

    Pentru realizarea acestui studiu nu a fost luat în calcul doar Spitalul Județean de Urgență, ci toate spitalele din județul Satu Mare.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img