Sătmăreanca Ioana Bran, în vizită la Institutul Național de Cercetare

Sătmăreanca Ioana Bran, în vizită la Institutul Național de Cercetare

Deputatul sătmărean Ioana Bran, ministrul Tineretului și Sportului, împreună cu ministrul Cercetării și Inovării, Nicolae Burnete, au vizitat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare - IBA București. Cei doi au vizitat laboratoarele institutului și au purtat discuții cu cercetătorii și conducerea acestuia, în vederea analizei activității și a evaluării proiectelor aflate în derulare.

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare - IBA București are ca principale obiecte de activitate următoarele: cercetarea în domeniul alimentar și nutriție, dezvoltarea de produse și tehnologii, însă și servicii în domeniul nutriției, inclusiv producție la scară mică de alimente personalizate.

IBA București produce alimente pentru consumatori cu nevoi speciale (consumatori bolnavi de celiachie sau fenilcetonurie) în stațiile sale pilot și colaborează cu clinici specializate în diferite boli metabolice pentru obținerea de alimente personalizate, iar printre performanțele institutului se pot nominaliza furnizarea de teste acreditate (sub standardul ISO EN 17025) industriei alimentare, producătorilor din agricultură și autorităților, asistență tehnică, pregătire profesională și evaluarea competențelor pentru operatori din sectorul privat.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
ANGAJARE
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand