More


    INCREDIBIL! Mai ieftin cu avionul decât cu orice altceva. Noile tarife TAROM

    =

    Compania TAROM a anunțat noile tarife pentru biletele dus-întors în cazul unui zbor Satu Mare – București. Noile tarife vor intra în vigoare din data de 28 noiembrie.

    ”Din 28 octombrie, avem tarife noi pentru zborurile București – Satu Mare! Încep de la 54 euro pentru o călătorie dus-întors, iar bagajul de mână, bagajul de cală, cateringul la bord, alegerea locului în aeronavă și check-in-ul sunt incluse!”, este mesajul companiei TAROM.

    Conducerea Consiliului Județean Satu Mare, în administrarea căruia se află Aeroportul Internațional Satu Mare, apeciază măsura luată de TAROM.

    ”Apreciem măsura luată de compania Tarom de a ieftini tarifele pentru zborurile București – Satu Mare!”, se arată într-um mesaj al instituției.

    În aceste condiții, călătoria dus-întors spre și de la București cu avionul devine cea mai ieftină, dar și mai rapidă soluție.

    Astfel, un drum cu mașina p\nă la București și înapoi ar costa aproximativ 90 de euro.

    În același timp, cu trenul, un drum dus-întors până în capitală ar costa 65 de euro. În ambele cazuri mai scump decât cu avionul (54 de euro) și mult mai lent.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img