More


    Nr. 36 din “Vitralii” poate fi numit “Sinonimul patriotismului şi al dragostei de ţară”

    =

    Ziarul nostru acordă deosebită atenţie revistei “Vitralii”. Îi admirăm pe toţi cei care au privilegiul să fie semnatarii diferitelor materiale publicate în “Vitralii”, semnatari care scriu ce gândeasc, indiferent pe cine incomodează. E o mare onoare pentru mine să am norocul să scriu despre aceşti oameni, mulţi fiind personalităţi ale culturii româneşti, desăvârşiţi patrioţi.

    Din conţinutul prezentului număr al revistei “Vitralii” fiecare din noi avem câte ceva de învăţat şi devenim, în interiorul nostru “om al cetăţii”, autori cu simţiri româneşti, cu dragoste de ţară şi demni de a lupta pentru păstrarea adevăratelor valori româneşti.

    Amintesc câteva titluri care ies în evidenţă şi le recomand pentru o lectură atentă. Cond. univ. dr. Aurel V. David în “Fraţii în veci vor fi fraţi” – file din epopeea primirii trupelor române în Bucovina, Transilvania, Crişana şi Banat în anii 1918-1919. Remarc subtitlul “Din inima Bucovinei pânăn în inima Ardealului”, cu primul strigăt de deznădejde şi de ajutor al fraţilor aflaţi sub dominaţie străină către fraţii din “Regat”. Concluzia este clară: “Marea Unire a românilor cu românii” în 1918. Ion Şandru continuă cu un material scurt, dar ferm “Marea Unire şi vioara de aur”, cu primele decenii ale secolului 20, perioadă de grea încercare pentru societatea românească. Aparte rămâne muzica lui George Enescu, omul şi artistul care prin talentul său unic a contribuit la rezistenţa şi victoria României în Marele Război, la procesul de înfăptuire a Marii Uniri din 1918. Lecţia transmisă peste timp este că poţi să-ţi slujeşti ţara şi să contribui la ridicarea ei, făcându-ţi datoria cu pasiune în domeniul în care activezi, fiind atent la nevoile celorlalţi şi deschis să-i ajuţi.

    Materialul semnat de Vasile Mălureanu “Opoziţia oamenilor de cultură faţă de regimul Ceauşescu”, ne dă posibilitatea să aflăm că în România nu s-a coagulat nicio mişcare colectivă de opoziţie, care să poată activa continuu în rândul oamenilor de cultură şi nici în rândul intelectualilor. Vedem ce au făcut intelectualii din alte ţări comuniste: în URSS, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, RDG, Bulgaria.

    Referitor la România, aflăm lista cu nume demne de reţinut care au organizat uniuni de creaţie pentru a formula critici la adresa unor măsuri politico-ideologice care vizau activitatea literar-artistică, începând cu Geo Bogza şi terminând cu Andrei Pleşu. Apoi acţiuni de protest colectiv stopat de securitate, cu implicaţii ale multor scriitori : Mircea Dinescu, Mircea Iorgulescu, Octavian Paler, Ştefan Augustin Doinaş, Nicolae Manolescu, Ioan Alexandru, Romul Munteanu, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu.

    Tot Aurel V. David semnează un amplu material “Noapte de decembrie” cu un prolog dătător de ton, cu punctul de plecare de la biografia sa. Remarc un capitol interesant : “Din ofiţer de gardă personală prezidenţială la prizonier de revoluţie”. Subtitlul care vorbeşte singur, demn de conţinut: “Am trăit ziua în care apa a urcat dealul”, cu faptele sale din 21 şi 22 decembrie 1989, urmat de o serie de capitole cu peregrinările de reţinere şi arestări, cu mandate de arestare, cu “miliţianul cătuşar” etc.

    Un material atractiv prin conţinut este legat de memoria profesională, cu Acţiunea “istoricii”, referitor la istoricul Florin Bran. Apoi fragmentul din “Istoria unui refugiat politic”, semnat de Hagop Hairabetian. Tot interesant este cel semnat de Tiberiu Radu, Acţiunea “Săgeata” cu un motto semnificativ: “Prietenul sigur îl cunoşti în împrejurări nesigure”.

    La colţul mizantropului găsim materialul: Marea Neagră şi “grătarul cu mici” în care aminteşte agitaţia de la Roşia Montană şi trecerea la apele teritoriale ale Mării Negre, când societăţile OMV, Exxon şi Lukoil au anticipat din timp resursele noastre şi s-au grăbit să concesioneze de la noi câteva parcele în vederea exploatării.

    Ioan Pop, la Atitudini are materialul “De la pasiune la abuz prin deformare profesională”, iar Ion Şandru semnează “Băncile şi criza economică”. Liviu Găitan are materialul “Fake News”: un nume nou pentru o “armă veche”, iar dr. Alba Iulia Catrinel Popescu, are “Miză pentru un război al viitorului: Problema apei în Africa de Est” – cu hidropolitica regională, cu barajul Renaşterii Etiopiei, cu Impactul geopolitic al construcţiei MBRE.

    Din volumul editat la Acad. Naţ. de Informaţii “Mihai Viteazul” se văd poziţii obiective din activitatea de contraspionaj 1918-1945. Interesant este “Dialoguri cu generalul Iulian Vlad: o nouă abordare”. Oricum, acest număr 36 este unul impresionant!

    Teodor Curpaş



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img