More

    DE NEÎNȚELES. Tot mai puțini asistați sociali scoși la muncă. De la zece, la doi

     

    Din motive necunoscute deocamdată, tot mai puțini asistați sociali din municipiul satu mare sunt scoși la muncă în folosul comunității.

    ”În conformitate cu prevederile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat şi în baza Protocolului de colaborare încheiat cu Serviciului Public de Asistenţă Socială, pe raza municipiului Satu-Mare au fost desfăşurate 6 acţiuni cu beneficiarii de ajutor social, sub îndrumarea cadrelor de specialitate a respectivului serviciu, prin care s-au executat activităţi în folosul comunităţii ce constau în curăţarea locurilor unde au fost amplasate ilegal diferite afişe, curăţarea zonelor unde au fost depistate depozitări ilegale de deşeuri, activități de curățenie, ocazie cu care s-au strâns 3 metri cubi de resturi menajere. La aceste activităţi au participat în medie 2 persoane beneficiare de ajutor social. Locaţiile unde s-a lucrat au fost: str. Oituz, Arinului, Amaţului,Iliseşti, Târnavei şi Transilvania”, se arată într-un comunicat de presă remis de Poliția Locală Satu Mare.

    Astfel, dacă lunile trecute erau organizate zece astfel de acțiuni cu câte zece asistați sociali participanți, acum au fost doar șase astfel de acțiuni câte doi asistați social per acțiune.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE