More


    DE SĂRBĂTORI. Invazie de CERȘETORI la Satu Mare. Câți a prins Poliția Locală

    =

    În apropierea sărbătorilor de iarnă, municipiul Satu Mare se umple de cerșetori. Aproape că nu există centru comercial unde să nu-i găsim. Doar în cursul lunii octombrie, polițiștii locali sătmăreni au depistat peste 70 de cerșetori pe raza județului Satu Mare.

    ”Astfel, s-au desfăşurat acţiuni de depistare a persoanelor care apelează la mila publică pe raza municipiului Satu Mare şi de combatere a acestui fenomen, fiind depistate 71 de persoane, fiind aplicate 8 sancţiuni contravenţionale”, se arată într-un comunicat de presă remis de Poliția Locală Satu Mare.

    Demn de remarcat este și faptul că, luna trecută, polițiștii locali sătmăreni au organizat și două acţiuni în colaborare cu lucrători de la Transurban pentru depistarea persoanelor care circulă fără bilete, fiind depistate şi sancţionate contravenţional 21 persoane și au fost executate 59 mandate de aducere emise de instanţele de judecată sau de Parchet, pe numele persoanelor care domiciliază în raza de competenţă a Poliţiei Locale.

    În cursul lunii octombrie au fost constatate trei infracţiuni (furt, consum de etnobotanice, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice), persoanele suspecte fiind predate pentru continuarea cercetărilor.

    De asemenea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, au fost identificate 61 vehicule, fiind aplicate somaţii. Din constatările anterioare, 5 au fost ridicate de către proprietari, iar pentru 26 de vehicule sunt în derulare procedurile legale.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img