More


    Problemele de fond funciar, majoritare la audiențele prefectului

    =

    Prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip, a susţinut marţi, 20 noiembrie 2018 audienţe cu cetăţenii. Alături de prefect au fost prezenţi consilierul juridic, Hadrian Tomşa, consilierul prefectului, Mihai Stan şi consilierul pe relaţii cu publicul, Florin Găzdac. În această săptămână s-au prezentat în audienţă şapte persoane, majoritatea dintre acestea având nemulțumiri de fond funciar.

    Probleme felurite
    Primul caz venit în audienţă a sesizat o problemă cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren situat în comuna Craidorolţ moştenit. Prefectul a comunicat persoanelor prezente că se vor face verificări în documentele existente urmând a fi informate despre modul de soluţionare a problemei.

    A doua persoană a sesizat faptul că periodic terenul şi casa sa din Viile Satu Mare sunt afectate de apele ce se scurg din bazinul colector din care se alimentează populaţia localităţii. Prefectul a asigurat persoana că se va lua legătura cu primăria pentru a identifica cauza deversării şi modul de rezolvare a unor astfel de situaţii.

    O persoană a solicitat sprijin pentru a intra în proprietate cu o suprafaţă de teren situată în municipiul Satu Mare care în acte a figurat ca fiind drum public. Acesta a fost îndrumată să depună o cerere la primăria Satu Mare în baza legii nr. 231/2018.

    A fost sesizată problema gestionării netransparente a fondurilor unei asociaţii de proprietari. Prefectul a informat că gestionarea problemelor asociaţiilor de proprietari se realizează în interiorul acesteia iar Instituţia Prefectului nu are atribuţii în acest sens.

    Post desființat de un consiliu local
    S-a sesizat o problemă referitoare la desfiinţarea unui post dintr-o instituţie publică în urma unei hotărâri de consiliu local. Prefectul a asigurat persoana că se va verifica legalitatea respectivei hotărâri de consiliu urmând a se lua măsuri conform legislaţiei în vigoare.

    S-au ridicat mai multe probleme referitoare la terenuri agricole şi forestiere din comuna Homoroade. În urma discuţiilor avute inclusiv cu primarul comunei, s-a convenit că se va convoca o şedinţă la care vor participa reprezentanţi OCPI şi ai Direcţiei Silvice pentru identificarea unor soluţii.

    S-a sesizat problema unui teren proprietate privată ce a fost ocupat abuziv de un vecin. Prefectul a comunicat petentului că se vor solicita informaţii de la poliţie în vederea luării măsurilor legale.

    Florin Dura



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img