More


    Un adevărat erou al naţiunii române!

    =

    Anul acesta se împlinesc 194 de ani de la naşterea lui Avram Iancu şi 146 de ani de la moartea lui. Încă din 25 februarie 2014, în Camera Deputaţilor s-a petrecut un eveniment deosebit, care va rămâne şi în memoria românilor, mai ales în cea a transilvănenilor. S-a adoptat, cu 320 de voturi pentru, 4 împotrivă şi 10 abţineri, proiectul de lege, iniţiat de Crin Antonescu şi Theodor Atanasiu, care prevede conferirea titlului de Erou al Naţiunii Române lui Avram Iancu. “Pentru cinstirea, în mod deosebit, a memoriei lui Avram Iancu (1824 – 1872), considerat cel mai mare erou naţional al românilor din Transilvania, cu merite excepţionale în afirmarea identităţii şi a drepturilor naţionale pe teritoriul strămoşesc, se conferă fostului conducător al Revoluţiei Române, de la 1848-1849, din Transilvania titlul de Erou al Naţiunii Române”, se spune în expunerea de motive a iniţiatorilor.

    Un semn de dreptate prin timp, ecou îndepărtat al tuturor clopotelor bisericilor Ardealului, pentru simbolul naţional, pentru Craiul Munţilor, pentru comandantul de oaste, la 24 de ani, în cetatea de cremene a Apusenilor. Aşa s-a aşezat, pe tabla de aur a Neamului, unde-i scris numele lui Avram Iancu, Eroul Naţiunii Române! Am notat acest lucru numai pentru a nu se uita, că prin aceste locuri se mai uită astfel de lucruri, considerate de unii că nu-s importante! M-a fulgerat un gând al revoltei, având mereu în faţă acea secvenţă în care Iuda purtând numele Csibi Barna, îşi permitea nesimţirea, obrăznicia, sfidarea, ura nestăpânită, provocarea, nebunia de a-l spânzura, simbolic, pe eroul nostru naţional Avram Iancu într-un spaţiu public din judeţul Harghita, sub privirile uimite ale unor copii. Un gest încă rămas nepedepsit de legile româneşti, de duhul păgubos al blândeţii unor autorităţi care pot spune şi simţi orice, numai că sunt români n-au dovedit.

    Respectivul Csibi Barna s-a plimbat cu postul de colo-colo şi în final a plecat în Ucraina să mai aţâţe focul şi pe acolo. Acest om şi-a permis să-l întâmpine pe preşedintele Băsescu la Tuşnad cu o pancartă pe care scria: “Paşaportul, domnule preşedinte!”, purtând ostentativ, un tricou pe care era desenată harta României fără Transilvania! Băsescu n-a avut nicio reacţie. Nici n-a tresărit! Oricum, mândrul Crai al Munţilor a tutelat copilăria şi tinereţea multor români cu îndârjirea, cu lupta, cu demnitatea şi cu speranţa lui. A fost model în viaţa multora. Păcat că nu este cunoscut suficient de toţi. A scris frumos despre A. Iancu, colegul meu, scriitorul, deputatul, omul integru din Târgu Mureş, Lazăr Lădariu, un jurnalist de excepţie: “Transilvania de suflet” cuprins în volumul “Cartea Mureşului”, apărut la Ed. Eminescu în 1986.

    Aş dori ca pe Iancu, Crăişorul, să-l purtăm pururi în lumină! Sub fluturări de Tricolor. El a coborât lângă gorunul lui Horea, de la Ţebea, să-şi ducă somnul său, conform dorinţei lui. Acolo, în cetatea românismului se adună seva dăinuirii noastre pentru a-i cinsti memoria, lupta, jertfirea, faptele! Acolo, iarba şi pământul, care-i acoperă mormântul de lângă gorunul lui Horea, tresar la chemarea “Marşului Iancului!” : “Astăzi, cu bucurie, / Românilor, veniţi,/ Pe Iancu în Câmpie/ Cu toţi să-l însoţiţi”.

    Ridicat din puterile, din sevele adânci ale naţiei, el a fost “uraganul” chemat să “cureţe aerul” chiar în testamentul de la 1850: “Unicul dor al vieţii mele e să-mi văd naţiunea mea fericită, pentru care, după puteri, am şi lucrat până acum”. S-a stins în nevoi, sărac, bolnav şi trist, aşa cum ni-l prezintă ultima sa fotografie. S-a stins pe prispa brutarului din Baia de Criş, singura “avere” asupra lui fiind o basma zdrenţuită, fluierul de cireş şi jalba mototolită către împăratul dezamăgirilor românilor ardeleni, pe care nu i-a trimis-o niciodată mincinosului de la Viena!

    Acolo, la Ţebea, mereu e întreaga Transilvanie. Acolo, unde “frunza codrului plânge doina Iancului”, este întreg Neamul Românesc! Repet: Am scris aceasta doar pentru a nu se uita! Îi mulţumesc lui Lazăr Lădariu!

    Teodor Curpaş



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img