Guvernul PSD al României a alocat luni suma de 18,8 milioane de lei pentru comunitățile locale din județul Satu Mare. Cei mai mulţi bani, peste 4 milioane de lei, au fost atribuiţi municipiului Carei. Locurile doi şi trei revenind municipiului Satu mare, respectiv oraşului Tăşnad.
Municipiul Carei a primit din partea Guvernului României suma de 4,009 milioane lei, în cadrul Hotărârii de Guvern adoptată luni prin care s-a alocat suma de 1,4 miliarde lei pentru comunitățile locale.
Careiul a primit cea mai mare alocare la nivelul întregului județ Satu Mare.
”S-a compensat în întregime deficitul care s-a conturat la titlul <<cotă din impozitul pe venit>> care ni s-a comunicat de către Ministerul Finanțelor. Este o supriză foarte mare și foarte plăcută. Cu această sumă vom avea o excuție bugetară foarte echilibrată”, a declarat administratorul public Beko Tamas.
”Să aibă sănătate guvernanții pentru că, deși am sperat în compensarea acestui deficit, după mulți ani, Guvernul s-a ținut de cuvânt, cel puțin în ceea ce ne privește”, a declarat primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs.
Lista UAT-urilor din judeţ care au promit bani de la Guvern, în ordine descrescătoare:
Municipiul Carei – 4,009 milioane lei
Municipiul Satu Mare – 2,5 milioane lei
Tăşnad – 2,413 milioane lei
Livada – 1,202 milioane lei
Beltiug – 849.000 lei
Medieşu Aurit – 662.000 lei
Botiz – 652.000 lei
Certeze – 650.000 lei
Târşolţ – 574.000 lei
Culciu – 513.000 lei
Căuaş – 407.000 lei
Bogdand – 410.000 lei
Pomi – 376.000 lei
Viile Satu Mare – 350.000 lei
Ardud – 285.000 lei
Pişcolt – 274.000 lei
Racşa – 270.000
Gherţa Mică – 250.000 lei
Craidorolţ – 222.000 lei
Păuleşti – 220.000
Foieni – 219.000 lei
Andrid – 210.000 lei
Homoroade – 204.000 lei
Acâş – 200.000 lei
Bârsău – 150.000 lei
Săuca – 118.000 lei
Moftin – 54.000 lei
Doba – 50.000 lei
Santăi – 42.000 lei
Odoreu – 40.000 lei
Turulung – 30.000 lei