Aparatură medicală de 100.000 de euro, achiziționată de Vasile Lucuţ, pentru Secția de Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare

VASILE LUCUȚ – administratorul S.C. UNICARM Vetiș a dăruit aparatură medicală în valoare de aproximativ 100.000 de euro Secției de Neurologie a Spitalului Județean de Urgență din Satu Mare. În urma acestei donații, foarte mulți bolnavi, cu afecțiuni neurologice, vor putea fi tratați la standardele medicale de tip occidental. Administratorul VASILE LUCUȚ nu se află la prima donație dăruită Spitalului Județean de Urgență din Satu Mare. În urmă cu câțiva ani, Domnia sa a contribuit cu bani în vederea modernizării blocului operator, precum și a Secțiilor de Gastroenterologie și Pediatrie. Binecuvântarea și sfințirea aparaturii medicale a avut loc joi, 17 octombrie, în incinta Secției de Neurologie a Spitalului Județean de Urgență din Satu Mare.

Cuvinte memorabile pentru istoria Secției de Neurologie
Adrian Marc – managerul Spitalului Județean Satu Mare a adresat cuvinte de mulțumire admnistratorului Vasile Lucuț pentru această donație generoasă în urma căreia Secția de Neurologie a fost dotată cu aparatură medicală modernă, de tip occidental. În acest context, managerul Adrian Marc a anunțat faptul că în anul 2020 vor fi demarate lucrările în vederea definitivării unui corp de clădire P+2E, în incinta Spitalului Județean de Urgență (Spitalul Nou) în care își va desfășura în viitor activitatea Secția de Neurolgie.


Dr. Mărioara Anițaș – Șeful Secției de Neurologie a precizat faptul că: „Noua aparatură medicală a Secției de Neurologie se ridică la standardele de performanță ale Clinicilor de specialitate din Cluj Napoca. Am avut și avem și acum aparatură medicală de aceste fel, dar la ora actuală aceasta este uzată din punct de vedere moral și fizic. În plus, bolnavii cu afecțiuni neurologice nu vor trebui să mai fie transportați la „Spitalul Nou” pentru investigații medicale. Prin intermediul noilor aparate performante, toate investigațiile medicale vor putea fi efectuate în cadrul Secției de Neurologie existentă în incinta „Spitalului Vechi”. Secția de Neurologie a fost dotată cu următoarea aparatură modernă: ecodopler, ecodopler intracranian, electromiograf și electroencelograf”.


Vasile Lucuț – administratorul S.C. UNICARM Vetiș a vorbit despre faptul că în urmă cu câteva luni a fost internat în cadrul Secției de Neurologie în urma unui accident vascular cerebral. Datorită profesionalismului medicilor, omul de afaceri Vasile Lucuț s-a însănătoșit într-un timp relativ scurt. În perioada cât a fost internat, Domnia sa a constatat că medicii de specialitte sunt foarte bine pregătiți profesional, dar că nu au aparatura medicală performantă necesară pentru a interveni într-un timp foarte scurt în vederea salvării de vieți omenești. În urma acestor constatări, Vasile Lucuț – administratorul SC. UNICARM Vetiș a solicitat personalului medical să întocmească un necesar cu aparatura de specialitate adecvată unei Secții de Neurologie de tip occidental. În cel mai scurt timp a fost contactat furnizorul de aparatură medicală de specialitate, iar omul de afaceri Vasile Lucuț a donat suma de aproximativ 100 000 de euro în vederea achiziționării și instalării acesteia în cel mai scurt timp în incinta Secției de Neurologie. În finalul intervenției sale, omul de afaceri VASILE LUCUȚ a îndemnat personalul de specialitate, dar și pe Adrian Marc – managerul Spitalului Județean de Urgențe Satu Mare, să întocmească necesarul de mobilier pentru Secția nouă de Psihiatrie. Noul mobilier va fi achiziționat tot dintr-o donație în bani a generosului om de afaceri, Vasile Lucuț.

Sfințirea aparaturii medicale sub semnul COPACULUI VIEȚII…
Pe monitorul Ecodoplerului, de curând achiziționat, a stăruit imaginea „Copacului vieții” pe toată durata alocuțiunilor rostite, a rugăciunilor de binecuvântare și sfințire a aparaturii medicale. Acest amănunt, la prima vedere neînsemnat, a fost remarcat de VASILE CIOCAN – președintele Asociației socio-culturale ȚARA OAȘULUI, care mi-a spus la un moment dat că: „Acest copac miraculos își are înfipte rădăcinile în piatră și totuși trăiește, este veșnic viu!”. („Copacul Vietii” este un simbol cu puternice implicații spirituale, care exprimă armonia dintre Divin și lumesc, dintre Cer și Pământ, dintre Creator și Creație. Este simbolul care exprimă cel mai bine sintagma: „precum în cer așa și pe pământ…” – n.a.). Gestul de noblețe, de milostenie creștinească și generozitate… desăvârșite de omul de afaceri VASILE LUCUȚ, în același timp și prim-vicepreședinte al Asociației socio-culturale ȚARA OAȘULUI, se aseamănă în mod fericit cu acest COPAC AL VIEȚII…


Rugăciunile de binecuvântare și sfințire a aparaturii medicale de tip occidental ,din incinta Secției de Neurologie, au fost săvârșite de un sobor de preoți format din: pr.dr. CRISTIAN BOLOȘ, RADU ȘIMONCA, de la Catedrala ADORMIREA MAICII DOMNULUI din Satu Mare, și ALIN TOMA – preotul Spitalului Județean de Urgență din Satu Mare. Mai multe informații despre acest important eveniment din viața medicală a municipiului și județului Satu Mare, vă invităm să aflați din emisiunea INCURSIUNE ÎN COTIDIAN, difuzată vineri, 18 octombrie, de la ora 20.40., la NORD VEST TV Satu Mare.

Dumitru Ţimerman

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

CERTITUDINE. Un nou ZBOR INTERNAȚIONAL de Satu Mare. Destinația, o MARE SURPRIZĂ

De pe Aeroportul Internațional Satu Mare va fi înființată o nouă cursă aeriană internațională. Destinația este una de-a dreptul surprinzătoare. Chiar dacă nu vorbim...

SANCȚIUNI pentru nerespectarea legii. Polițiștii stau de veghe

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat în acest sfârșit de săptămână 8 – 10 noiembrie a.c., activități de...

A condus sub influența alcool-ului. Polițiștii l-au prins

Polițiștii negreșteni au depistat la data de 10 noiembrie a.c., un bărbat, de 54 de ani, care se afla la volanul unui autoturism sub...

Condamnat la 1 an și 4 luni închisoare. Depistat de polițiști

Bărbat, de 30 de ani, care posedă mandat european de arestare a fost depistat de polițiști ieri, 10 noiembrie a.c.  La data de 10 noiembrie...

Triumf al fizicienilor sătmăreni

În intervalul 8-10 noiembrie 2019, a avut loc la Zalău ediția XXVIII a Concursului regional de fizică, TOPFIZ. Concursul a fost iniţiat în anul...