Bucurie făcută beneficiarilor de la Centrul Social de Urgență pentru Adulți – Adăpost de noapte

Beneficiarii Adăpostului de noapte au avut parte de câteva zile speciale, prilejuite de Ziua Internațională a Persoanelor fără Adăpost. Astfel, în seara zilei de 10 octombrie au avut parte de o tunsoare gratuită şi au savurat un tort, simţindu-se ca o mare familie.

Ieri, profitând de o altă zi de sărbătoare, au participat la slujba religioasă din cadrul Mănănăstirii Bârsana, iar la întoarcere au vizitat Cimitirul vesel din Săpânţa şi au luat prânzul la un restaurant local.

Pentru toate acestea beneficiarii centrului mulțumesc unor oameni speciali, care au înţeles că responsabilitatea sprijinirii acestor persoane, este a noastră, a tuturor: Autoreflex, Cofetăria Daniel, Asociaţia O masă caldă, d-na Tunde, fam. Dr. Fărcaş Diana şi Bogdan, Todor Adrian, Magazinul Tamas.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Viktor Orban a fost prezent la comemorarea Revoluţiei de la Timişoara

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat sâmbătă seara, la spectacolul ‘Libertate 89’, organizat la Timişoara de Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT) pentru...

Adrian Zuckerman, noul ambasador al SUA la Bucureşti – primit sâmbătă de şeful diplomaţiei române

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit, sâmbătă, pe ambasadorul agreat al Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Adrian Zuckerman, pentru prezentarea copiilor scrisorilor...

Regatul Unit: Statutul cetăţenilor români rămâne sub incidenţa aceloraşi reguli stabilite de guvernele precedente

Statutul cetăţenilor români din Regatul Unit rămâne sub incidenţa aceloraşi reguli care au fost stabilite de către guvernele precedente, a declarat vineri ambasadorul României...

Arbitrul careian Istvan Kovacs a primit o veste uriașă de la UEFA

Careianul Istvan Kovacs (35 de ani), delegat recent la meciul din UEFA Champions League, dintre PSG și Galatasaray 5-0, a primit o veste uriașă...

Fotbal în sală / Cupa AJF din a doua zi a lui 2020, la sala LPS

Tradiționalul turneu de fotbal în sală organizat de AJF Satu Mare și la care participă echipele de juniori A din județ va avea loc...