Ce poţi să vizitezi un weekend la Baia Mare?

Baia Mare este oraşul de reşedinţă al judeţului Maramureş şi, totodată, unul dintre centrele aurifere care şi-au cunoscut gloria in secolele XIV-XV. Pe lângă importanta resurselor subterane, Baia Mare s-a făcut remarcat datorita potenţialului turistic pe care îl prezintă. Dacă până acum nu te-ai gândit să îi faci o vizită, noi îţi dăm câteva motive pentru care ar trebui să ajungi până acolo măcar o dată în viaţă.

Baia Mare, oraşul situat la poalele Munţilor Gutâi, a fost atestat la începutul secolului al XIV-lea şi a reuşit să se dezvolte datorită resurselor subterane ce se găsesc in jurul acestuia. La jumătate secolului al XV-lea a devenit proprietate a familiei lui Iancu de Hunedoara şi, datorita pozitiei strategice, ajunge să fie fortificat şi întărit la sfârşitul aceluiaşi secol. Ulterior, în secolele ce-au urmat, Baia Mare s-a dezvoltat într-un ritm alert şi a devenit un important centru cultural şi economic pentru zona Maramureşului. În zilele noastre, Baia Mare reprezintă un pol economic, cultural şi social important pentru nord-vestul ţării şi, în următorii ani, se doreşte dezvoltarea acestuia şi ca un centru turistic însemnat.

Ce poti sa vizitezi în Baia Mare?
Desi potenţialul acestui oraş nu este utilizat la maximum, din punct de vedere turistic, asta nu înseamnă că vizitele in Baia Mare vor fi plictisitoare, dimpotrivă. Baia Mare se mândreşte cu o serie de clădiri interesante, împânzite în toate zonele oraşului, ce aparţin mai multor stilul arhitecturale. Printre cele mai populare se numără:

1. Casa Iancu de Hunedoara din Baia Mare este una dintre cele mai importante clădiri din Centrul Istoric al oraşului. Situată în apropiere de Piaţa Libertăţii, clădirea de pe strada Monetariei datează încă din anul 1446 şi face parte din castelul medieval ridicat de Iancu de Hunedoara pentru soţia sa, Elisabeta.

2. Turnul Măcelarilor a făcut parte din sistemul de apărare al oraşului Baia Mare aprobat de către Matei Corvin în anul 1469. Ridicat în anul 1547, Bastionul Mă celarilor reprezenta una dintre cele mai importante construcţii din sudul oraşului.

3. Biserica de lemn din Chechiş, mutată ulterior în Baia Mare pe Dealul Florilor, este una dintre cele mai importante construcţii din judeţ. Astăzi, biserica de lemn reprezintă una dintre cele mai populare atracţii turistice ale Muzeului Satului din Baia Mare.

4. Catedrala Adormirea Maicii Domnului a fost ridicată între anii 1905 şi 1911, iniţial ca o simplă biserică parohială, însă mai târziu, în anul 1930, a primit titlul de catedrală.

5. Turnul Ştefan este una dintre cele mai fotografiate construcţii din Baia Mare. Construit ca o anexă a catedralei cu acelaşi nume, Turnul Stefan are o înălţime de 40 de metri şi este o construcţie gotică superbă pe care n-ai cum să o ratezi în timpul vizitezi tale în Baia Mare.

6. Complexul Astronomic, este compus dintr-un planetariu şi un observator astronomic, Complexul Astronomic din Baia Mare este un obiectiv ce nu trebuie ratat, în special de către pasionaţii de fizică, astrofizică şi ştiinte, în general. Planetariul, deschis în 1969, este cel mai vechi din ţară şi are o cameră solară rotundă pe cupola căreia se poate simula, cu ajutorul unui proiector, un cer pe care pot fi vizibile circa 7000 de stele. Este un loc uimitor, în care vizitatorii pot admira constelaţiile Universului sau pot observa mişcările sau fenomenele create de astrele cereşti.

7. Muzeul de Mineralogie, este deschis publicului larg începând cu anul 1989, fiind considerat a fi cel mai mare muzeu regional de pe continent, găzduind o colecţie impresionantă, compus[ din circa 19 000 de minerale, roci şi fosile, multe dintre ele unice în lume. Expoziţia pe care o poate admira şi studia publicul este formată doar din 1000 de piese, care sunt împărţite în doua sectoare: sectorul “Florilor de mină”, cu o colecţie formată din cele mai rare şi frumoase piese ale muzeului şi sectorul “Ştiinţific”, care este, la rândul său, împărţit în mai multe secţiuni.

8. Hanul Vulturul Negru este unul dintre cele mai valoroase monumente istorice şi arhitecturale din Maramureş. Hanul Vulturul Negru, situat în centrul oraşului Baia Mare, a fost construit în secolul al XVIII-lea, când a fost folosit ca han, devenind în anii următori primărie şi judecătorie. Hanul avea să-l găzduiască în anul 1847 pe marele poet maghiar Petofi Sandor, când acesta venise la o nuntă la Coltău.

Nicolae Ghişan

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Bărbat CONDAMNAT la pedeapsa cu închisoarea IDENTIFICAT

  Poliţiştii au identificat un bărbat, de 40 de ani, care deținea un mandat de executare a pedepsei închisorii. Ieri, 1 iulie, poliţiştii din cadrul Poliției...

6 permise SUSPENDATE și 210 SANCȚIUNI aplicate într-o singură zi

  Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 1 iulie, activități de menținere a unui climat de siguranță...

ALERTĂ METEO. VINE FURTUNA la Satu Mare. Ploi, VIJELII și GRINDINĂ

Meteorologii au remis o alertă meteo de furtună pentru zona de vest și nord vest a României, cu alte cuvinte și pentru județul Satu...

ALERTĂ. EXPLOZIE de CAZURI de CORONAVIRUS. 450 de cazuri într-o SINGURĂ ZI

Dacă la nivelul județului Satu Mare stăm foarte bine în ceea ce privește pandemia de coronavirus, la nivel național lucrurile merg din prost înspre...

Primăriile pot GESTIONA programul „CORNUL ȘI LAPTELE”. Totul e să VREA

Primăriile pot opta pentru gestionarea Programului pentru școli al României care prevede acordarea gratuită pentru preșcolarii și elevii din învățământul primar și gimnazial de...