DOLIU. S-a dus într-o LUME MINUNATĂ. Interpretul MIHAI CONSTANTINESCU, a decedat

Cunoscutul și iubitul interpret de muzică ușoară românească, Mihai Constantinescu a murit, marți seara, la vârsta de 73 de ani.A trecut, astfel, în lumea minunată pe care o cânta în cântecele lui.

El era internat de mai multe luni la Spitalul bucureștean Floreasca. Mihai Constantinescu a suferit un stop cardio-respirator neresuscitabil, în jurul orei 19.00.

Cântărețul se afla în comă din luna mai a acestui an, când a fost dus la spital în urma unui stop cardio-respirator.

În anul 2008, el a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş.

În 2017, a trecut printr-o a doua operație.

Mihai Constantinescu a absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport din București în 1973, dar și Școala Populară de Artă, la clasa Floricăi Orăscu.

A făcut primele înregistrări la solicitarea lui Titus Munteanu, care îl remarcase la una dintre audițiile organizate de doamna Orăscu.

A mai făcut parte din corul de copii al Radiodifuziunii și din grupul Mondial.

Titus Munteanu l-a lansat apoi într-un trio, alături de Olimpia Panciu și Marius Țeicu.

Printre piesele celebre lansate de Mihai Constantinescu se numără „Sus în deal” (1987), dar și „O lume minunată” (1999).

În anul 1999 a lansat și single-ul „Iubiți și cîinii vagabonzi„, care s-a bucurat de o mare popularitate.

În 2002, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor i-a lansat un caiet de cîntece selectate din cele lansate în trei decenii.

Tot în anul 2002, Mihai Constantinescu a primit Diploma de Onoare la Gala Muzicii Ușoare “O zi printre stele” din partea Ministerului Culturii.

A fost şi compozitor, unele dintre piesele sale apărînd pe dublul CD al cîntăreţei Anastasia Lazariuc lansat în 2003.

De altfel, Mihai Constantinescu a avut o colaborare lungă cu Anastasia Lazariuc, una dintre cele mai cunoscute melodii fiind „Maria„.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Atenție sătmăreni, ce trebuie sa știți dacă vă deplasați în Cluj și Mureș!

Masca a devenit obligatorie, de astăzi,în spațiiile publice, în alte două județe din țără.   Printr-o decizie a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU),...

BEC a hotărât, fără “nepotisme “ la aceste alegeri

Candidatul, soţul, soţia, rudele sau afinii până la gradul al doilea inclusiv nu pot fi membri ai Biroului Electoral Central, indiferent unde a rămas...

Dragi români mare atenție dacă mergeți în Germania!

Sursa foto: https://images.app.goo.gl/bVW3VpvMRmGjc6tj9 Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul serii zilei de 7 august, autoritățile Republicii Federale Germania au revizuit condițiile de intrare pe...

Caz nou de Covid în județ

  La nivelul județului Satu Mare, în ultimele 24 de ore, potrivit datelor transmise de Institutul Național de Sănătate Publică, s-a înregistrat un caz nou....

Tineri nigerieni la plimbare prin Foieni

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au depistat doi cetățeni din Nigeria, care intenționau să treacă ilegal...