NEVINOVAT. Patronul Unicarm, Vasile Lucuț, a CÂȘTIGAT lupta cu DNA. A fost ACHITAT de instanță

Patronul Companiei Unicarm Satu Mare, cunoscutul om de afaceri și filantrop sătmărean Vasile Lucuț, a câștigat în instanță lupta cu Direcția Generală Anticorupție. Acesta a fost achitat într-un dosar de corupție realizat de procurorii DNA.

Lovitură grea pentru DNA Oradea

Tribunalul Bihor a dat, miercuri, achitări pe linie în dosarul Unicarm, în care omul de afaceri sătmărean, Vaile Lucuț, patronul Companiei Unicarm, a fost acuzat că a dat şpăgi în serie la fostl primar al orașului Beiuș, Adrian Domocoș, pentru a i se permite să ridice un magazin în centrul oraşului, titreză Bihoreanul.ro.

Potrivit soluţiei publicate pe scurt pe portalul instanţelor de judecată, atât patronul Vasile Lucuț, cât și Domocoş a fost achitați miercuri pentru toate acuzaţiile care le se aducea în acest dosar, respectiv pentru opt infracţiuni printre care cea mai gravă ar fi de dare, respectiv luare de mită. În urma cercetării dosarelor și probelor, magistrații au constata că faptele imputate nu există ori că nu sunt prevăzute de legea penală.

Patronul Unicarm, Vasile Lucuţ, a fost achitat, pentru infracţiuni precum dare de mită şi complicitate, iar compania a fost şi ea achitată pentru aceleaşi fapte.

Sentinţa de miercuri reprezintă o nouă lovitură pentru procurorii DNA Oradea, care păreau că au probe solide în acest caz, scrie Bihoreanul.ro.

Din câte se pare, faptele descrise de procurori în rechizitoriu nu au fost, însă, de natură să o convingă pe judecătoare, care a apreciat că acestea “nu există”. Potrivit spuselor avocatului Bodea, anchetatorii nu ar fi reuşit să dovedească faptul că banii au ajuns la Domocoş, pe când apărarea a arătat că din fundaţie au mers spre rezolvarea unor cazuri sociale, ca atare nu au reprezentat şpăgi, mai arată Bihoreanul.ro.

Vasile Lucuț, prosper om de afaceri și filantrop

Patronul Comnpaniei Unicarm Satu Mare, Vasile Lucuț, este un prosper om de afaceri dar și un cunoscut și apreciat făcător de bine. A făcut o serie de donații pentru spitale, ultima dintre acestea având loc chiar săptămâna trecută când a donat un aparat ultraperformant Secției de Neurologie a Spitalului Județean.

De asemenea, a finanțat o serie de operații sau consultații medicale costisitoare în străinătate, mai ales în cazul unor copii, lucru ce a coincis, efectiv, cu salvarea vieților acestora.

Pentru toate acestea, Vasile Lucuț este un personaj apreciat și iubit de către sătmăreni, și nu numai.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Marcela Papici : “Nu mă întorc în politică și nu candidez pentru locul 2!”

Fostul viceprimar al municipilui Satu Mare, Marcela Papici a vorbit marți seara la Nord Vest TV despre noul său grup de pe facebook, al...

Evadatul a fost PRINS. Unde a fost DEPISTAT de poliţişti

  Sâmbătă, 27.06.2020, în jurul orei 11:30, s-a constatat că deţinutul VARGA MARIUS, în vârstă de 25 de ani, condamnat definitiv la trei ani și...

Investițe de aproape 50 milioane euro în județ

În contextul inundațiilor ce au lovit o mare parte din țară în această lună, directorul adjunct al Apelor Române, Flaviu Radu a intervenit marți...

Adi Rus vicecampion în Ungaria cu MOL Fehervar. Cornel ENE s-a salvat de la retrogradare cu KISVARDA

Final de sezon în prima ligă de fotbal din Ungaria. Ferencvaros a câștigat titlul de campioană la pas, alb –verzii acumulând 76 de puncte ,...

Liga 1: Un nou derby pentru KOVACS ISTVAN. Rezervă îi e sătmăreanul Ovidiu Mazilu!

Comisia Centrală a Arbitrilor a desemnat brigada de arbitri care va oficia partida dintre CFR Cluj și Universitatea Craiova. Arbitru central al întâlnirii de pe...