More

    Proiect privind modernizarea iluminatului public, câştigat de Primăria Ardud

    Primăria Ardud a câştigat un proiect care va contribui la ridicarea confortului urban și a siguranței cetățenilor orașului Ardud. A fost câștigat și inclus la finanțare pe programul FDI proiectul „Eficientizarea consumurilor energetice prin înlocuirea surselor de iluminat public, telegestiune și extinderea sistemului de iluminat public în orașul Ardud. Anunţul a fost făcut de primarul oraşului Ardud, Ovidiu Duma. Potrivit primarului Duma, este un proiect foarte mare și foarte important, atât pentru Ardud, cât și pentru localitățile componente.

    ”Proiectul este conceput la cele mai noi tehnologii și soluționarea pe toate planurile a ceea ce înseamnă iluminat public arhitectural și telegestiune. Ne-am bucurat mult când am văzut informația. Am contactat firma care a făcut proiectul pentru a vedea care sunt următorii pași, să urgentăm și să putem face formalitățile care sunt de făcut în vederea realizării cât mai repede cu putință. Ca la orice proiect, de la întocmirea proiectului, până la obținerea finanțării, de la obținerea finanțării, până la execuție, durează ani”, a declarat primarul Ovidiu Duma. Proiectul este unul foarte complex și se referă la iluminatul public existent și extinderi de iluminat public, la telegestiune și face parte din conceptul de #smartcity – iluminat inteligent. Totul va fi automatizat. Toate corpurile de iluminat vor fi de tip led, pe consum economicos, cu telegestiune, cu extinderi de rețele, cablaj și iluminat arhitectural. Acest proiect va schimba atât fața orașului, cât și a localităților componente: Mădăras, Gherăușa, Baba-Novac, Sărătura și Ardud-Vii. Primarul Ovidiu Duma nu a putut să aproximeze în cât timp va fi gata proiectul pentru că următorii pași nu mai depind de primărie. Valoarea totală a proiectului este de aproape 11.000.000 de lei. Alte două proiecte depuse de către Primăria Ardud și sunt în așteptare sunt pentru modernizare și asfaltare străzi, iar altul pe învățământ, dotare și reabilitare a unității școlare.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE