Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice încheiată cu succes în Satu Mare!

În perioada 14-19 octombrie 2019 a avut loc o acțiune de informare și colectare a deșeurilor electrice și electronice în Satu Mare, organizată de Asociația Română pentru Reciclare – RoRec, Autoritățile locale și operatorul local partener, cu ocazia Zilei Internaționale a Reciclării Deșeurilor Electrice. Aceasta este o inițiativă dezvoltată de WEEE Forum, asociația internațională a sistemelor de colectare a deșeurilor electrice, alături de 36 de membri ai săi, care a implicat peste 100 de organizații diferite din 48 de țări din întreaga lume. Scopul evenimentului a fost de a crește nivelul de conștientizare privind importanța colectării deșeurilor electrice și de a încuraja populația să facă acest gest responsabil.

În urma acțiunii din Satu Mare, aproximativ 11.000 de kilograme de deșeuri de echipamente electrice și electronice au fost colectate selectiv și trimise la reciclare. Cetățenii din Satu Mare s-au debarasat corect de aparatele electrice fie ducându-le la punctele de colectare provizorii din oraș, fie apelând TelVerde 0800 444 800 – serviciul gratuit de preluare de la domiciliu, sediu de firmă sau instituție a deșeurilor electrice.

25 dintre participanții din Satu Mare au fost norocoșii câștigători ai premiilor puse în joc la tombola organizată cu ocazia acțiunii.

În perioada evenimentului zeci de cetățeni au apelat TelVerde 0800 444 800 în căutare de informații despre acțiunea de informare și colectare a DEEE desfășurată cu ocazia Zilei Internaționale a Reciclării Deșeurilor Electrice în Satu Mare.

Cetățenii care nu au participat la această acțiune de colectare și vor să scape de deșeurile electrice din casă sau de la birou, pot apela gratuit la TelVerde 0800 444 800 – serviciul de colectare gratuit de la domiciliu, sediu de firmă sau instituție. Acesta este un SERVICIU PERMANENT de care cetățenii din Satu Mare pot beneficia, printr-un simplu apel la TELVERDE 0800 444 800!

Conform procedurii de funcționare a serviciului, după ce ați făcut o comandă la TelVerde 0800 444 800, veți fi contactat de Serviciul Local de Colectare Satu Mare. Împreună veți stabili ziua şi intervalul orar în care va avea loc ridicarea deşeurilor electrice. Termenul pentru a primi telefon din partea echipei locale este de 3 zile lucrătoare, din ziua următoare înregistrării unei comenzi în call-center. Persoanelor juridice li se oferă documentele necesare de casare. TelVerde 0800 444 800 este un număr apelabil gratuit, din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă, disponibil zilnic între orele 9.00-17.00.

Legislația specifică și obligativitatea colectării selective a DEEE au ca motivații principale protecția mediului, a sănătății populației și a resurselor pământului de efectele negative, iremediabile, ale deșeurilor electrice. Acestea au în structura lor componente non-biodegradabile, ce conţin substanţe toxice. Ajunse la groapa de gunoi sau în natură, aceste substanţe poluează solul, aerul şi apa, ne afectează tuturor sănătatea.

Alege să respecți nu doar legislația, ci întreaga comunitate din care faci parte și, mai ales, mediul înconjurător – colectează deșeurile electrice! Fii mereu informat – intră pe http://www.colecteaza.ro și pe http://www.facebook.com/asociatiarorec.ro

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Lucian Bode, ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, ne-a vizitat județul

   Mascată într-o vizită de lucru, deplasarea în scop electoral a ministrului Lucian Nicolae Bode în județul nostru a avut și multe părți pozitive....

Primăria va asigura o platfomă online unitară

  În municipiul Satu Mare se fac ultimele pregătiri pentru începerea noului an școlar la data de 14 septembrie, în condiții de pandemie. Primarul,...

S-a ajuns la peste 2900 decese

   Până astăzi, 14 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 68.046 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 31.920 pacienți...

Purtarea măștilor obligatorie pentru toți elevii!

Măsura purtării măștilor este „cea mai sigură regulă, pentru că nu avem certitudinea că elevii vor respecta distanța minimă de siguranță sanitară de un...

Condiții noi impuse românilor care vor vacanță în Grecia

  Grecii impun măsuri stricte turiștilor, de teama creșterii numărului de infectări cu noul coronavirus. Restricții noi pentru români, până la 31 august. În contextul...