More


    ALEGERI PREZIDENȚIALE. Rezultate FINALE la Satu Mare. Iohannis a CÂȘTIGAT confortabil

    - Advertisement -

    După numărarea tuturor voturilor, se poate constata că, în județul Satu Mare, Klaus Iohannis a obținut o victorie confortabilă în fața contracandidatului său, Viorica Dăncilă. Demn de remarcat este și faptul că aproape 1.900 de alegători care s-au prezentat la urne și-au anulat, într-un mod sau altul, votul.

    Date statistice

    La scrutinului electoral de duminică, la nivelul județului Satu Mare, din cei 313.543 de alegători trecuți pe listele electorale, la urne s-au prezentat 118.630 de alegători, ceea ce reprezintă un procent de 37,83%.

    Cu această prezență la vot, județul Satu Mare s-a situat mult sub media națională, adică 49,87%, fiind pe locul trei pe podium ca absenteism, după deja consacratele județe Harghita și Covasna.

    Aproape 1900 de voturi anulate

    Intersant este și faptul că din cele 118.630 de voturi exprimate, doar 116.752 au fost valabile.

    Potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central, un număr de 1.878 de alegători sătmăreni care s-au prezentat duminică la urne, au ales, dintr-un motiv sau altul, printr-o metodă sau alta, să își anuleze votul.

    Procentele obținute de candidați

    Rezultatele finale din județ arată că, la Satu Mare, Klaus Iohannis a obținut un rezultat confortabil. A primit voturile a 84.711 de votanți, obținând astfel un scor de 71,40%, peste media națională, care a fost de 66,11%.

    Contracandidatul său, Viorica Dăncilă, nu a reușit să adune decât 32.041voturi, adică 27,00%, mult sub media națională care a fost de 33,89 %.

    Cum s-a votat în țară

    Klaus Iohannis a obținut cele mai bune rezultate în județele Sibiu (85,28%) și Cluj (81,18%). Un scor foarte bun, de peste 70%, a obținut Klaus Iohannis și în județele Timiș (76,32%), Mureș (73,60%), Brașov (73,55%), Alba (73,43%), Covasna (72,93%), Bistrița Năsăud (71,90%), Satu Mare (71,40%) și Harghita (70,37%).

    În schimb, Viorica Dăncilă a reusit să câstige alegerile doar în cinci judete. Cel mai bine s-a clasat in judetul Teleorman, acolo unde a fost aleasă cu 59,17%. Urmează apoi în ordine județele Giurgiu (54,82%), Olt (54,41%), Mehedinți (51,97%) și Gorj (51,90%).



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img