Ce oferă viitorul președinte românilor din Diasporă?

Într-o altă campanie electorală, voturile decisive pentru alegerea președintelui României au fost date de Diasporă. Prin intermediul unei strategii de campanie electorală occidentală, alegătorii români din străinătate au fost convinși, direct sau indirect, să voteze chiar și în baza unor așa-zise „prejudecăți anticomuniste”. În realitate, nici nu se punea sau nu se pune problema existenței în România a unor „rămășițe comuniste” active ! Această „păcăleală electorală” a influențat rezultatul votului decisiv, care a fost spectaculos de imprevizibil, cu multe semne de întrebare, îndoieli și comentarii oficiale timide. Situația din campania electorală de acum este similară cu aceea care s-a petrecut cu ani în urmă ? Serviciile de specialitate ar trebui „să dejoace”, prin furnizarea de informații, „arbitrilor” din campania electorală, despre aceste jocuri electorale, necinstite, de culise? No, bine, dar cine ar putea avea acest „curaj”…când „ordinele” sunt probabil exclusiviste ? Poate și din cauza Fricii stagnează dezvoltarea țării ?

Politicienii curajoși, care au încercat atunci… să comenteze mai multe despre situația politică reală din România, se pare că au primit fiecare, sub formă de „cadou special”, câte un dosar penal „croșetat” cu „mare migală” de specialiștii din domeniul ilegalității. Specialiștii n-au fost de vină, dar de vină a fost CEL sau CEI care a (au) dat devastatoarele Comenzi. „Din lipsă de probe”, până la urmă chiar și cei care ar fi putut spune ceva au devenit „muți ca peștii”. Inocularea unor prejudecăți și a unei imagini false, alegătorilor români din Diasporă, despre contracandidatul din turul doi al alegerilor prezidențiale, se pare că ține tot de „măiestria” de a căpăta voturi în urma unor argumente care țin mai mult de domeniul unor acuzații nefondate, preferențiale și contrafăcute, pline de „iluzii” emoționale.

Apariția în spațiul virtual a tot felul de „spoturi electorale” de subestimare a candidaților la funcția de președinte, care „stârnesc râsul” unei anumite categorii de alegători, face parte tot dintr-o strategie, care sfidează demnitatea și bunele intenții ale unuia dintre cei doi candidați. Cum să contracarezi astfel de „metode moderne” de campanie electorală, cu „lovituri sub centură”, cu proiecții denigratoare la adresa celor doi candidați, care s-au calificat în cel de-al doilea tur de scrutin ? Dramatic este faptul că o parte din electoratul din Diasporă nici măcar nu mai ascultă „oferta electorală”, deoarece este deja „hipnotizată” de sloganurile aride și informațiile strecurate în mintea lor de liderii români de opinie din Diasporă. Pentru a învinge aceste demersuri electorale, lipsite de consistența bunului simț al unei „ținute decente”, în lupta pentru „câștigarea fotoliului de președinte”, probabil ar trebui să le fie prezentat alegătorilor un tablou succint al ofertei electorale. Pilonii acestui tablou s-ar putea axa pe următoarele domenii: Ce câștigați dacă alegeți candidatul nr.1? Ce câștigați dacă alegeți candidatul nr.2? Ce pierdeți dacă alegeri candidatul nr.1! Ce pierdeți dacă alegeți alegeți candidatul nr.2! Enumerarea succintă a ideilor în acest tablou electoral, chiar cu dezvăluiri spectaculoase, dacă sunt, pentru cele patru domenii de conștientizare a alegătorilor, ar ține locul unei dezbateri electorale.

În noile condiții, intens mediatizate prin emisiuni și conferințe de presă, alegătorii din țară și străinătate ar putea face o analiză obiectivă și implicit vor putea vota cu adevărat „în cunoștință de cauză”. De pildă, mulți dintre alegătorii români din Diasporă au plecat de multă vreme din țară. Unii nici măcar nu s-au mai întors acasă de ani de zile și nu mai pot face diferența dintre realitățile adevărate și cele False, imaginate și propagate în spațiul virtual de unii profitori nevăzuți, în care „se zbate” România. Ei judecă „situația din țară” după unele declarații tendențioase, lansate în spațiul public cu scopuri profitabile bine definite, pe care le află de pe posturile de televiziune sau de pe situ-rile de socializare. Despre „jongleriile” electronice din campaniile electorale precedente, dedicate unui rezultat sigur, n-are rost să facă nimeni niciun fel de comentariu, pentru că ele sunt dificil de identificat, se pare, ultrasecrete și pline de „vedete” cibernetice. Dincolo de scenariile din campania electorală, bine, bine, dar ce oferă viitorul președinte românilor din Diasporă?

Dumitru Ţimerman

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

FOTOGALERIE. SPECTACOL. Petrică Mureșan și Ansamblurile „Vasile Lucaciu” și Ceatăra și au creat o atmosferă de sărbătoare la Castelul din Carei

Vineri, 13 decembrie 2019, de la ora 18.00 , la Castelul Károlyi din municipiul Carei a avut loc spectacolul tradițional de colinde românești, susținut...

NUMIRE. Județul Satu Mare are PREFECT NOU. De fapt, este VECHIUL prefect

Județul Satu Mare are, începând de aseară, prefect nou. De fapt este vorba despre vechiul prefect. Guvernul Orban a aprobat aseară hotărârea privind aplicarea mobilității...

TRAGEDIE. ACCIDENT MORTAL. Un bărbat SPULBERAT de o mașină a DECEDAT

Un cumplit accident de circulație, soldat cu decesul unei persoane, s-a produs aseară, în jurul orei 23.00, în municipiul Satu Mare. ”Polițiștii rutieri au fost...

ACCIDENT GRAV. Pieton RĂNIT. Ce le RECOMANDĂ polițiștii pietonilor

În dimineața zile de 12.12.2019, în jurul orei 08:00, polițiștii Biroului Rutier Carei au fost solicitați la un eveniment rutier,  produs pe strada Petofi...

ALERTĂ. RAZII de PROPORȚII în tot județul. Peste 170 de polițiști și jandarmi, în stradă

171 de efective au participat ieri, 12 decembrie a.c. la o acțiune pe raza județului Satu Mare. Acțiunea la care au fost angrenate 171 efective...