More


    Contracandidaţii de la prezidenţiale „dau lecţii” colegilor din „fruntea clasamentului”…

    - Advertisement -

    Auzit-am bine ? Unii candidaţi pentru „funcţia supremă în stat” sunt aroganţi şi refuză orice confruntări televizate sau publice în perioada campaniei electorale ? Asta-i Democraţia Mea ?! Nu ? Asta-i „Democraţia” din ţara noastră, am vrut să zic ! Ce confruntare electorală ne trebuie nouă, domnule!? Resemnarea unora se rezumă la afirmaţia: „Se ştie deja cine va fi noul preşedinte!”. Din start confruntările electorale sunt suprimate în timp ce candidaţii la prezidenţiale, cu şanse mici de câştig, se afişează în spaţiul public prin intermediul televiziunilor, pentru a „creiona” portretul eficient al viitorului preşedinte, dar şi posibilele completări la prerogativele acestuia…

    Fără a face campanie electorală niciunui candidat la funcţia de preşedinte al României, trebuie să recunoaştem că unele idei „propagate” în „Campania electorală prezidenţială”, de către „contracandidaţii mai mici”, sunt extrem de constructive în vederea definirii viitorului model al preşedintelui României, care, spun ei, ar trebui să fie: un bun mediator echidistant, depolitizat şi patriot cu adevărat. Rigiditatea unor decizii prezidenţiale nu trebuie să afecteze în niciun fel valorile Democraţiei. Ignorarea unor articole din Constituţia României în vederea luării unor decizii unilaterale nu ar trebui să facă parte din prerogativele asumate în mod egoist de un preşedinte inteligent, pacifist şi constructiv în luarea unor decizii în concordanţă cu interesul naţiunii române. Poziţia strategică a unui preşedinte nu trebuie să fie folosită în lupta politică existentă între partidele din România.
    O altă coordonată esenţială şi definitorie pentru pacea politică din România este aceea a respectului pentru colegii din alte partide politice, indiferent că sunt majoritare sau minoritare. Acesta este doar unul din mesajele unor candidaţi pentru funcţia de preşedinte al României. Prejudecăţile nu-şi au locul demn în confruntările politice din campaniile electorale, fie ele prezidenţiale, locale sau parlamentare. Este de-a dreptul ruşinos şi umilitor să „confecţionezi dosare” sau să cauţi „nod în papură” pentru a-i elimina pe „contracandidaţii puternici” din campaniile electorale. Sunt politicieni nevinovaţi, care au fost condamnaţi probabil pe nedrept, în urma unor speculaţii juridice ? Contracandidaţii din actuala campanie prezidenţială militează pentru un consens naţional. Militează pentru inteligenţa de a lua decizii eficiente pentru dezvoltarea economică a României. Ideile lor, cu adevărat democratice, sunt probabil ignorate de contracandidaţii sau contracandidatul care este sigur că va intra în turul doi al alegerilor prezidenţiale. Trebuie să precizăm faptul că alegătorii nu sunt interesaţi de războaiele dintre partidele politice, cu imixtiuni prezidenţiale. Poporul, în general, este interesat de rezolvarea marilor probleme existente în sănătate, în asigurarea financiară a siguranţei zilei de mâine, în aflarea posibilităţilor salariale necesare pentru a plăti pe timpul iernii utilităţile, în asigurarea unei programe şcolare relaxate pentru ca toţi elevii să poată învăţa o meserie, cu cheltuieli minime suportate de sute de mii de familii cu venituri modeste…

    Există candidaţi pentru funcţia de preşedinte al României care au curajul să scoată în evidenţă modalităţile, soluţiile prin care ei ar putea asigura o stabilitate şi un trai decent pentru toţi românii din ţară, pentru a-i determina să rămână acasă şi să nu mai ia drumul plin de doruri al străinătăţii, departe de copii, bunici şi rudeniile de acasă. Unii candidaţi pentru funcţia de preşedinte afişează zâmbete reci, false, în timp ce pe obrajii unor români domneşte: confuzia, dezamăgirea, teama şi o lacrimă, care înmagazinează în ea lupta pentru supravieţuire. Voi…trăiţi ca regii, în timp ce o parte din popor îşi drămuieşte în fiecare lună banii pentru ca aceştia „să le ajungă pentru plata utilităţilor”, pentru ajutorarea elevilor care umblă la şcoală, pentru sănătatea şi „pâinea cea de toate zilele”. E uşor să reduci din salarii şi pensii, la o adică, sub diferite forme, când veniturile tale depăşesc şi cele mai frumoase vise trăite de către o familie cu venituri modeste din România. Da, bine, bine-ar fi să nu uitaţi cuvintele unui cântec celebru: „Să fii om e lucru mare !”…chiar dacă o să ajungi preşedintele României!

     

    Dumitru Ţimerman



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img