FOTOGALERIE. Contrabandist PRINS pe CENTURĂ. Avea MII de pachete de țigări

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Carei – I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit, într-un autoturism oprit în trafic, 4.500 pachete cu țigări de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 52.000 lei. Pe numele şoferului poliţiştii de frontieră au deschis dosar penal, iar autovehiculul folosit în activitatea infracţională a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Ieri, 07 noiembrie a.c., la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Carei – I.T.P.F. Sighetu Marmației s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 19.00, un echipaj al poliției de frontieră a oprit pentru control, pe centura de ocolire a municipiului Carei, un autoturism marca Mercedes Benz, înmatriculat în Satu Mare.

Mașina era condusă de J. E., în vârstă de 36 de ani, din județul Satu Mare. La controlul sumar al mașinii, polițiștii de frontieră au observat mai multe cutii de carton și saci din rafie, acoperiți cu folie de plastic neagră. Șoferul a declarat că aceştia conțin țigări, motiv pentru care poliţiştii de frontieră au condus mașina și proprietarul acesteia la sediul SPF Carei pentru efectuarea unui control amănunțit.

În urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 4.500 pachete cu ţigări, de proveniență ucraineană.

Întreaga cantitate de țigări, în valoare de 52.650 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar mașina folosită în activitatea infracţională, în valoare de 16.625 lei, a fost indisponibilizată la sediul S.P.F. Carei, în continuare efectuându-se cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Totodată, în cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Filmul CARDINALUL, duminică, la Teatrul de Nord

Duminică 24 noiembrie 2019, de la ora 17.00, în Sala Mare a Teatrului de Nord, sătmărenii sunt invitați la proiecția filmului CARDINALUL. Cardinalul, un film semnat...

Lansarea cărții „Imaginea românilor în operele scriitorilor maghiari”, – teza de doctorat a scriitorului Felician Pop

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare și în parteneriat cu Cenaclul Cronograf și Asociația...

ULUITOR. MINOR de 14 ani din Stâna, prins LA VOLAN de polițiști. DOSAR PENAL, întocmit

Polițiștii sătmăreni au depistat la data de 14 noiembrie a.c., două persoane, care se afla la volanul unor autovehicule fără a poseda permis de...

“ERA TÂRZIU ȘI ÎNCĂ-I TOAMNĂ”, la Liceul Tehnologic „Unio-Traian Vuia”

În această ultimă lună a toamnei, la propunerea elevilor, la Liceul Tehnologic „Unio-Traian Vuia” a avut loc un moment literar-artistic dedicat anotimpului cu frunze...

RAZIE la SÂNGE în trafic. S-a lăsat cu AMENZI și PERMISE SUSPENDATE

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat o serie de activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră,...