INFRACȚIUNI rutiere constatate de polițiștii sătmăreni. A condus sub influența ALCOOLului

La data de 3 noiembrie a.c., în jurul orei 03.30, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați prin apelul de urgență 112, de către un sătmărean, cu privire la faptul că în Piața Libertății, din municipiul Satu Mare, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

În urma verificărilor efectuate de polițiști, aceștia au stabilit faptul că un autoturism condus de o persoană necunoscută, a acroșat alte 3 autoturisme staționate în Piața Libertății, din municipiul Satu Mare, după care a plecat.

La scurt timp, autoturismul mai sus menționat a fost depistat de polițiști pe strada Doina, din municipiul Satu Mare, totodată fiind identificat de polițiști și persoana care se afla la volan ca fiind un bărbat, de 33 de ani, din oraș Negrești Oaș.

Fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație alcoolică de 0.74 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal.

La data de 1 noiembrie a.c., în jurul orei 16.25, polițiștii rutieri din cadrul Poliției oraș Negrești Oaș au oprit pentru control în oraș Negrești Oaș, un motociclu condus de un bărbat, de 36 de ani, din localitatea Bixad.

În urma verificărilor efectuate polițiștii au stabilit faptul că motociclul nu era înmatriculat, plăcuţa cu numărul de înmatriculare aplicată fiind falsă.

În cauză s-a întocmit dosar penal.

POLITIC

VIDEO.MIRCEA GOVOR: ”Am votat cea mai bună echipă pentru județul și municipiul Satu Mare”

Managerul Nord vest TV și Gazeta de Nord Vest, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean s-a prezentat astăzi la urne convins de faptul că a...

SATU MARE – MACHETE, PROMISIUNI ȘI DEZAMĂGIRI – SOLUȚIILE UNUI TÂNĂR CANDIDAT GEORGE HOTCA, PMP Satu Mare, candidat pentru funcția de consilier local

Dincolo de machete și idei pompoase, Satu Mare are nevoie urgent de implementarea unor idei fezabile și practice. Fiecare an pe care administrația locală îl...

VIDEO. Kelemen Hunor vrea continuitate la județ, la Satu Mare și la Carei. Îndeamnă sătmărenii să voteze

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă în cadrul unei conferințe de presă susținută la Satu Mare că își dorește ca în municipiile Satu...

PSD Păulești tot mai apreciat de cei din comună!

Staful de campanie împreună cu candidatul PSD Păulești la primăria Păulești ,Pomian Vasile și echipa de viitori consilieri au luat la pas satul Hrip,unde...

Latest Posts

Natalia Iocsak a terminat pe podium Campionatul Național de Drift

Ivan Ivanov a devenit al doilea străin din istorie care cucerește titlul în Campionatul Național de Drift. Bulgarul a fost declarat oficial campion al...

O nouă amânare a startului în fotbalul județean

Comitetul de Urgenţă al AJF Satu Mare, întrunit marți - 29.09.2020, a luat următoarele hotărâri: Se amână începerea campionatelor Liga a IV-a Elite, Liga a...

550 de milioane de Euro pentru 120.000 de IMM-uri din România

Comisia Europeană a aprobat modificarea programului operațional „Competitivitate” în România, prin redirecționarea unei finanțări în valoare de 550 de milioane de euro din Fondul...

Francisc Groza, un poliglot sătmărean

A văzut lumina zilei în 17 decembrie 1883 la Satu Mare în familia lucrătorului de pământ Vasile Groza, greco-catolic şi a Elisabetei Lerm, romano-catolică....

ULTIMELE ȘTIRI

Documente justificative pentru achizițiile făcute

Obligația angajatorilor de a transmite documentele justificative pentru achizițiile de bunuri și servicii conform art.6 alin.(1) din OUG 132/2020 – telemunca Potrivit Ordinului 1376/2020 al...