O, brad frumos – darul lui Moş Crăciun



Un “accesoriu”, aproape indispensabil praznicului Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, îl reprezintă pomul sau bradul de Crăciun. Introducerea unui brad în casă şi împodobirea acestuia înainte de Crăciun, constituie un obicei împrumutat din Apus, datorită celor plecaţi la studii în străinătate sau datorită celor bogaţi care îşi pemiteau să călătorească dincolo de hotarele ţării, obicei încetăţenit mai întâi la oraşe, iar apoi şi la sate, prin intermediul şcolilor unde se organizau serbări în cinstea Naşterii Domnului. La sate, această datină s-a înrădăcinat în primă instanţă în conacele moşierilor şi în casele celor mai înstăriţi, dar în final a ajuns în fiecare gospodărie.

Însă, care este semnificaţia acestui pom prezent în fiecare casă? Faptul că bradul are întotdeauna “cetina verde” sau “frunza neschimbată” ne arată că omul şi, în special, creştinul, are datoria de a fi mereu consecvent şi statornic în credinţa sa în Dumnezeu, nelăsându-se copleşit de ispite şi încercări, necăzând în deznădejde, oricât de grea ar fi situaţia pe care o traversează. Această perseverenţă conduce în final la veselie şi bucurie duhovnicească, la conştientizarea ideii că numai în Dumnezeu există fericire adevărată, dar din care putem gusta şi pe pământ dacă Îl urmăm cu răbdare. Ornarea pomului cu diverse podoabe parcă ne sugerează necesitatea împodobirii creştinului cu adevăratele şi nepieritoarele comori ale vieţuirii în Dumnezeu şi anume cu virtuţile creştine şi cu faptele cele bune, între care menţionez: smerenia, milostenia, bunătatea, blândeţea, răbdarea, iertarea, pacea, rugăciunea, postul, frecventarea Bisericii, mărturisirea păcatelor, Împărtăşania, credinţa, nădejdea şi, mai presus de toate, dragostea de Dumnezeu şi de Aproapele. De pildă, Sfântul Efrem Sirul vorbeşte despre virtuţi ca fiind asemenea diademelor de pe coroana unui rege; lipsa uneia dintre acele pietre preţioase umbreşte frumuseţea şi strălucirea celorlalte. De asemenea, Sfântul Grigorie de Nyssa afirmă, pe bună dreptate, că virtutea nu are hotar, după cum nici Dumnezeu nu este mărginit; hotarul virtuţii şi al binelui este păcatul şi răul. Tot acest Părinte al Bisericii vorbeşte despre acea stare, care de fapt este o mişcare, în sensul că dacă eşti statornic în credinţă şi în bine te afli într-o continuă înaintare spre Dumnezeu, spre unirea cu El.

Bradul de Crăciun mai poate avea şi un rol unificator, întrucât în jurul lui se strânge întreaga familie, uitându-se toate animozităţile din trecut şi încercând ca toţi să-L primească pe Pruncul Iisus cu sufletele curate şi împăcate. Iată de ce, la ora actuală, putem spune că nu prea mai există casă în care oamenii să nu împodobească un brad, fie el cât de mic, acesta fiind un simbol al Crăciunului. Însă, nu trebuie confundat Crăciunul cu pomul sau cu mâncarea abundentă, uitându-se semnificaţiile profunde ale acestui praznic măreţ.

În jurul bradului se cântă colindul “O, brad frumos”, iar sub crengile lui, Moş Crăciun aşează daruri sau cadouri pentru cei din casă, îndeosebi pentru copii, care îl aşteaptă cu nerăbdare în fiecare an. La rândul său, bradul este darul Moşului pentru fiecare familie şi pentru copii. De fapt, şi datina legată de Moş Crăciun cu plete dalbe, îmbrăcat în costum roşu, cu sacul plin de jucării şi călătorind pe o sanie trasă de reni, provine tot din Apus, fiind atestată la noi începând cu secolul al XIX-lea. Dacă ar fi să analizăm puţin aspectul fizic al Moşului, am putea evidenţia culoarea roşie a costumului care simbolizează sângele sau viaţa; albul bărbii şi al pletelor, care semnifică puritatea, nevinovăţia; râsul, care sugerează pofta de viaţă; în final, sania, renii, cureaua, căciula ni-l înfăţişează ca pe un personaj mitic, care vine parcă de dincolo de timp, dintr-un ţinut îndepărtat, de poveste. Venirea sa are un scop moralizator, în sensul că el poposeşte cu sacul său plin doar la copiii buni, ascultători şi silitori, ceea ce constituie un imbold pentru fiecare copil de a excela an de an în comportament.

Tradiţia spune că Moş Crăciun ar fi fost proprietarul sau paznicul binevoitor al staulului în care Fecioara Maria L-a născut pe Iisus. După o altă variantă a povestirii populare, el ar fi fost un om rău şi bogat, care a refuzat să dea ajutor Mariei dacă nu ar fi intervenit soţia lui, Crăciuneasa. Ba mai mult, de furie că femeia i-a ajutat pe străini, el i-a tăiat mâinile de la coate, dar acestea s-au refăcut în scalda Pruncului. Pentru inima ei miloasă, Crăciuneasa a devenit patroană a moaşelor. Văzând o asemenea minune, însuşi Crăciun se încreştinează, devenind sfânt după moarte.

Legenda se împleteşte cu realitatea şi azi, mai mult ca oricând, sesizăm că atât bradul, cât şi Moş Crăciun reprezintă două simboluri sau două “accesorii” la modă. Nu e o greşeală dacă ni le impropriem, ci doar în mometul în care uităm de adevăratul rol al naşterii Domnului Iisus Hristos în lume şi în viaţa noastră, alipindu-ne mai mult de cele trecătoare, decât de cele veşnice.
Preot dr. Cristian Boloş





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts