Urmarea lui Hristos



Pilda vieţii Domnului Iisus Hristos ni se oferă ca o carte care stă în permanenţă deschisă înaintea ochilor noştri. Însă, Iisus nu este un simplu personaj pozitiv, Care a trăit cândva în trecut, ci viaţa Lui se plasează într-un prezent continuu. El a fost contemporan cu evreii care au dispus răstignirea Sa, dar, în acelaşi timp, este contemporan cu noi, susţinându-ne progresul nostru duhovnicesc spre dobândirea Împărăţiei Cerurilor. Hristos ne dă putere, dacă noi acceptăm în mod liber ajutorul Său, dacă suntem de acord să colaborăm cu El în realizarea binelui. Este vorba despre o conformare a vieţii creştinului cu modul de viaţă al Mântuitorului, mod care evidenţiază cel mai elocvent exemplu de virtute, pe care suntem chemaţi să-l imităm prin gânduri, cuvinte şi fapte/atitudini.

Sfântul Grigorie de Nazianz, subliniind aportul omului în realizarea binelui, afirmă: „ceea ce are omul dumnezeiesc în el, este putinţa de a face bine”, de a înainta în virtute. Virtutea (indiferent cum s-ar numi: smerenie, milostenie, bunătate, blândeţe, iertare, răbdare, iubire etc.) nu se dobândeşte uşor, ci prin mijlocirea harului dumnezeiesc şi în urma unei strădanii deosebite din partea omului, prin luptă şi muncă, iar uneori chiar prin suferinţă. Ea presupune curaj, deoarece în calea împlinirii binelui stau diverse piedici: unele pornesc din interiorul nostru, adică înclinările firii spre păcat, altele pleacă din afară şi anume, ispitele. Ispita nu constituie un păcat, ci îndemn la păcat, momeală care ne ademeneşte spre un bine iluzoriu. Ispita se transformă în păcat în momentul în care consimţim la ea, transpunând-o în cuvânt şi în faptă. Stă în puterea noastră să ne opunem tentaţiilor, gândindu-ne la faptul că „strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află” (Matei VII; 14).

Desprinderea din mrejele păcatului şi ale plăcerii diabolice este dificilă, în special la început, dar o dată ce am gustat din dulceaţa virtuţii, ne încredinţăm cât de benefică este această nouă orientare, din care iradiază bucuria şi pacea lăuntrică. Când ne găsim într-o situaţie delicată sau pe punctul de a comite un păcat, să ne întrebăm: „Oare Hristos ce ar alege? Oare Iisus cum ar proceda dacă ar fi în locul meu?”

Mântuitorul ne cheamă la Sine; datoria noastră este să răspundem afirmativ chemării Sale şi să-L urmăm. El este „Calea, Adevărul, Viaţa” (Ioan XIV; 6). Chemarea Sa nu se adresează doar mulţimilor care L-au înconjurat în timpul activităţii Lui pământeşti, ci ne priveşte mai ales pe noi, care ne încadrăm într-o societate ce tinde spre secularizare. Noi, în calitate de creştini, de „urmaşi ai lui Hristos” şi de „purtători de Hristos”, avem posibilitatea şi capacitatea de a milita pentru promovarea valorilor autentice ale spiritualităţii şi moralei umane.

Aş dori să precizez doar o modalitate de a realiza scopul propus mai sus: educaţia corectă acordată copiilor începând cu perioada în care debutează în vorbire şi în manifestare intelectuală şi faptică, ceea ce denotă uriaşa responsabilitate care incumbă asupra părinţilor. Sfântul Ioan Gură de Aur scria că nu este suficient să aduci un copil pe lume, ci important este să-l educi corect. Copilul, încă de mic, trebuie ajutat să conştientizeze distincţia dintre bine şi rău, dintre răsplată şi pedeapsă. Un rol deosebit în acest sens îl au frecventarea cu regularitate a bisericii, predarea religiei în şcoală (alături de celelalte discipline) şi un climat de pace şi stabilitate în familie. Dacă Dumnezeu este prezent în viaţa copilului în biserică, în şcoală, în familie, acesta va ajunge la concluzia că raţiunea sănătoasă a persoanei vizează săvârşirea binelui şi evitarea răului, în scopul stabilirii raportului de iubire, libertate şi egalitate între oameni. Dimpotrivă, dacă un copil se dezvoltă cu falsa părere că totul este permis (transformând libertatea în libertinaj), va ajunge la maturitate să creadă că el este centrul lumii, că totul i se cuvine şi că toţi oamenii sunt datori să graviteze în jurul său, neconsiderând un păcat încălcarea fragrantă a drepturilor semenilor. Or Hristos, tocmai de această capcană doreşte să ne ferească, în clipa în care enunţă regula de aur a creştinismului: „toate câte voiţi vă facă vouă oamenii, asemenea faceţi şi voi lor” (Matei VII; 12).

Domnul ne cheamă să facem parte dintre prietenii Săi, dar nu ne obligă să intrăm în această categorie; ne arată calea spre Rai, dar nu ne contrânge să păşim pe ea împotriva voinţei noastre. Fiecare decizie pe care o luăm trebuie să poarte amprenta libertăţii noastre de voinţă şi pentru fiecare hotărâre suntem datori să ne asumăm întreaga răspundere. Un fapt este cert: felul în care trăim pe pământ reprezintă oglinda modului în care ne vom petrece eternitatea. Hristos ne aşteaptă; să nu-L dezamăgim!

Preot dr. Cristian Boloş





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts