More


    Coaliția împarte prefecturile… PNL va avea 23 de prefecţi, USR PLUS – 14, iar UDMR – 5

    =

    PNL va avea 23 de prefecţi şi 47 de subprefecţi, USR PLUS – 14 prefecţi şi 28 de subprefecţi, iar UDMR – 5 prefecţi şi 10 subprefecţi, a anunţat, marţi, preşedintele liberalilor, Ludovic Orban, care a afirmat că negocierile vor fi finalizate într-o săptămână-două.

    “Posturile de prefecţi depind de pondere”, a spus Orban, după ce a participat la şedinţa Biroului Permanent al Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România.

    El a precizat că ponderea PNL în cadrul coaliţiei este de 55%.

    Potrivit acestuia, nu există un blocaj în coaliţia guvernamentală în ceea ce priveşte negocierile privind funcţiile de prefecţi şi de subprefecţi, însă a admis că la Bihor toate cele trei formaţiuni doresc să facă propuneri.

    “Nu e blocaj. Trebuie adoptat statutul prefectului. Ştiţi foarte bine decizia la nivelul coaliţiei este ca statutul prefectului să fie funcţie de demnitate publică. (…) La Bihor doresc toate cele trei formaţiuni din coaliţie. Am început discuţiile. Într-o săptămână-două cred că vom finaliza şi negocierile legate de prefecţi şi subprefecţi astfel încât să fie aşezarea la guvernare finalizată”, a spus Orban.

    Potrivit acestuia, Biroul Politic Naţional al PNL va fi convocat după finalizarea evaluării candidaturilor pentru posturile de secretari de stat, preşedinţi şi vicepreşedinţi de agenţii, autorităţi, oficii.

    “Organizaţiile au trimis candidaţii pe diferitele poziţii. Există o comisie de evaluare a candidaturilor, (…) iar imediat ce finalizăm evaluarea candidaturilor, probabil în cursul acestei săptămâni, vom convoca Biroul Politic Naţional”, a explicat liderul PNL.

    Ludovic Orban a precizat că secretarul general al Guvernului va fi din PNL, iar propunerea o va face premierul Florin Cîţu.

    “Sunt mai mulţi candidaţi. Eu nu am formulat nicio propunere, cum de altfel eu nu am propus pentru nicio funcţie. Am spus că este dreptul organizaţiilor, care sunt cele care au muncit, care practic au dus campaniile electorale, să desemneze reprezentanţi în funcţiile de demnitate publică ale partidului. Noi am luat decizia ca şi la nivelul premierului şi la nivelul miniştrilor propunerea să o formuleze premierul şi miniştrii în privinţa secretarului general. Este şi normal, este practic mâna dreaptă a premierului. Sigur că trebuie să fie din PNL. Avem foarte mulţi oameni de calitate. Sunt convins că premierul va veni către BPN cu o propunere foarte bună”, a completat preşedintele PNL.

    Legat de județul Satu Mare, actualul prefect susținut de PNL, Radu Bud, are șanse mari să își păstreze funcția în condițiile în care UDMR s-ar mulțumi cu postul de subprefect deținut de Alttfater Tamas.

    Și USR PLUS ar fi pus ochii pe postul de prefect de la Satu Mare. UDMR ar urma să-și pună prefecți în județele Mureș, Covasna, Harghita, Bihor și Arad…



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img