More

    Care erau căile de comunicații terestre în Tășnadul interbelic

    Localitatea Tăşnad, recunoscută ca târg încă din secolul al XV-lea, a cunoscut la începutul secolului al XX-lea o dezvoltare economică lentă, dar constantă. Tăşnadul îşi datorează dezvoltarea economică statutului său de târg, pe care îl are încă din evul mediu. O condiţie esenţială a târgului este accesibilitatea sa, calitatea sa de nod de circulaţie, de aceea drumurilor de acces li se acordă mereu o importanţă deosebită.

    Aşadar, târgul a fost impulsul necesar care a dus la dezvoltarea căilor de comunicaţie în Tăşnad. Pentru a-şi putea desface produsele oamenii au devenit conştienţi că lucrul acesta este posibil doar dacă există drumuri practicabile pentru a se putea deplasa în, şi dinspre satele învecinate. Ori dacă până la începutul secolului al XX-lea majoritatea drumurilor de ţară erau în perioada ploioasă aproape impracticabile, ele încep apoi să fie amenajate corespunzător pentru a putea servi scopurilor lor. Datorită poziţionării sale geografice, la Tăşnad putem vorbi doar despre existenţa unor căi de comunicaţie terestre, râurile care traversau localitatea nefiind navigabile.

    Căile de comunicaţie care traversau localitatea la începutul secolului al XX-lea erau calea ferată Zalău – Tăşnad – Carei cu legături spre Satu Mare şi Oradea, şoseaua naţională Zalău – Carei având continuare spre Satu Mare, drumul judeţean Tăşnad – Santău – Andrid cu legătură spre Valea lui Mihai.Calea Ferată Zalău – Tăşnad – Carei, cu o lungime de 91,41 km a fost construită între anii 1884-1887 de către Societatea Căilor Ferate Particulare Silvane, cu capital privat12. Staţia Tăşnad a fost inaugurată la 24 decembrie 1887 cu 3 linii de circulaţie şi cu o lungime de 300 de m. Staţia deţinea o clădire pentru călători, birou de mişcare şi cabine pentru acari situate la capetele extreme ale staţiei. Liniile au fost construite la început cu şină şi ramificaţie tip 22,3 şi 23,6 cu o sarcină pe osie de 12 tone şi cu o viteză de 25 km/oră. În perioada 1930 – 1940, în cadrul pregătirilor militare ale administraţiei CFR s-a executat sporirea lungimii la mai multe staţii, printre care şi la cea din Tăşnad. Prin gara Tăşnad circulau până în anul 1965 trenuri cu tracţiune cu abur, atât de marfă cât şi de călători. În Tăşnad exista şi o linie industrială la Fabrica de Cărămidă şi la CRR. Până în anul 1914 trenurile erau mixte atât pentru călători, cât şi pentru marfă. În 1914 s-a introdus un tren special doar pentru călători care circula de 3 ori pe zi. În anul 1928 circula din nou un tren mixt cu 3 drumuri pe zi, iar începând din anul 1938 au circulat doar trenuri separate pentru călători şi pentru marfă.

    Căile de comunicaţie cu caracter local sunt: drumul vicinal (comunal) Tăşnad – Cehăluţ – Cehal, Tăşnad – Orbău, Tăşnad – Cig, Eriu Sâncrai, Tăşnad – Silvaş, Săuca, cu legătură spre Pir. Aceste drumuri cu caracter local erau folosite pentru a transporta produsele agricole din sate spre Tăşnad şi apoi mai departe.

    Drumurile comunale erau drumuri naturale, fără nici o îmbunătăţire, astfel încât în perioadele ploioase deveneau aproape impracticabile. Dintr-o însemnare din anul 1936, notată în Cartea de Aur a judeţului Sălaj, “graţie străduinţei conducătorilor şi ajutorului dat de locuitori, rămânând spre pildă şi îndemn la munca urmaşilor”, ne revin câteva date importante privind „înfăptuirile obşteşti” ale localităţii Tăşnad, pe atunci comună urbană în plasa Tăşnad, judeţul Sălaj. Amenajările urbane realizate în perioada anilor 1934- 1936 au avut un rol însemnat la dezvoltarea economică, comercială şi socială a localităţii. Chiar dacă ele sunt de cele mai multe ori simple îmbunătăţiri la reţeaua stradală, ele au avut menirea de a creşte confortul locuitorilor şi de a încuraja şi facilita schimburile comerciale existente aici datorită târgului desfăşurat săptămânal. Atingerea unui nivel corespunzător al calităţii vieţii este şi era condiţionat de oferirea unor condiţii de locuire sau de comunicaţie la un anumit standard. Sistematizarea şi dezvoltarea vieţii urbane nu este numai o problemă de natură tehnică, ea reprezintă o concepţie care cuprinde un ansamblu de măsuri de ordin tehnic, financiar, administrativ şi juridic, referitoare la condiţiile de organizare şi dezvoltare urbanistică.

    Sursa: Diana Kinces , Anca Deaconu – Satu Mare Studii si Comunicari – 2013 – Seria Istorie – Etnografie – Arta – Restaurare – Conservare

    Nicolae Ghișan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE