More


    Istoricul Filarmonicii “Dinu Lippati” şi cine este geniul muzicii care a dat numele acestei instituţii

    - Advertisement -

    Clădirea care adăposteşte sala Filarmonicii este o aripă a Hotelului Dacia, şi a fost construită în 1902, în stilul secession. Construcţia este realizată pe zidărie portantă şi planşe din arce de cărămidă pe traverse metalice. Holul are coloane şi două scări care duc la mezanin. Sala de concerte este flancată de colonade, iar cupola este bogat ornată şi pictată în elemente de mozaic floral.

    Capacitatea sălii este de 400 locuri şi are o acustică excelentă, care o situează între primele cinci săli de concerte din ţară. În 1947 în Satu Mare s-a reorganizat ,,Societatea filarmonică”, iar din 1949 aceasta a devenit ,,Orchestra simfonică de stat Satu Mare”.

    Prima stagiune a început, neoficial, pe 12 septembrie 1949, iar oficial pe 25 februarie 1950. S-a întâmplat așa pentru că mult așteptatul decret de înființare (pentru care un grup de inimoși membri ai orchestrei, în frunte cu directorul ei de mai târziu, Coloman Sugar, a stat zile în șir pe la ușile ministerului de resort) a sosit abia în decembrie 1949.

    Instituționalizarea mult dorită s-a produs sub numele de Orchestra Simfonică de Stat ”Glinka”, nume abandonat cu trecerea anilor.

    Din anul 1992 instituția a adoptat numele emblematic ”Dinu Lipatti”, ceea ce a favorizat impunerea ei în conștiința publică din țară și din străinătate.

    Imaginea mai recentă a Filarmonicii „Dinu Lipatti” o cunoaștem începând din 1970 când, alăturată altor instituții muzicale similare ale țării, Filarmonica din Satu Mare a devenit realizatoare de evenimente concertante, simfonice, vocal-simfonice și discografice, preluate de radiodifuziune și televiziune. Filarmonica sătmăreană are câteva manifestări proprii care i-au adus popularitate şi prezenţe concertistice deosebite, printre care cel mai important: Festivalul Internațional Zilele Muzicale Sătmărene.

    Dinu Lipatti,“un artist de o spiritualitate divină”
    Dinu Lipatti s-a născut la București, la 19 martie 1917, în an de război, sub ocupație germană, într-o familie în care muzica era o valoare, tatăl său, Theodor, fiind un violonist amator talentat care studiase cu Pablo de Sarasate, iar mama, Anna Lipatti, o excelentă pianistă, naş de botez al lui Dinu fiindu-i însuşi George Enescu.

    A fost acceptat ca elev de exigenta profesoară de pian Florica Musicescu, care l-a ferit de mentalitatea unui “copil minune”, dându-i în schimb o educație artistică serioasă, care să-i permită dezvoltarea talentului său nativ.

    Între timp este admis la Conservatorul din București, pentru ca în 1934 să participe la concursul internațional de pian din Viena. Faptul că i s-a decernat doar al doilea premiu l-a determinat pe faimosul pianist francez Alfred Cortot să părăsească juriul în semn de protest. Cortot l-a invitat la Paris să-și continue sub conducerea sa studiile de pian la Ecole Nationale de Musique. Aici ia și lecții de compoziție cu Paul Dukas și Nadia Boulanger și de artă dirijorală cu Charles Munch.

    În 1936 își începe cariera de pianist concertist cu o serie de concerte în Germania și Italia, reputația sa continuând să crească cu fiecare apariție în public. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial revine la București, unde dă recitaluri de pian ca solist sau acompaniindu-l pe George Enescu.

    În 1943 pleacă în Scandinavia împreună cu viitoarea sa soție, pianista Madeleine Cantacuzino, de asemenea o fostă elevă a Floricăi Musicescu și decide să se stabilească în Elveția, unde devine profesor de pian la Conservatorul din Geneva. Își continuă cariera concertistică cu recitaluri de pian sau ca solist împreună cu orchestre dirijate de Herbert von Karajan sau Alceo Galliera, realizează în studio imprimări pe discuri.

    În timp ce se pregătea pentru un turneu de concerte în America se descoperă că suferă de leucemie. Se puneau mari speranțe în efectele curative ale cortizonului, de curând descoperit, și cum preparatul era foarte scump, muzicieni ca Yehudi Menuhin, Igor Strawinski, Charles Munch au contribuit cu mari sume de bani pentru procurarea medicamentului. După o ameliorare aparentă, starea de sănătate a lui Dinu Lipatti continuă să se înrăutățească. La 16 septembrie 1950 are loc ultimul lui concert public la Besançon (Franța). În partea doua a recitalului intenționa să execute cele 14 Valsuri în Do diez minor de Frédéric Chopin. Puterile însă îl părăsesc, după o lungă pauză în care publicul nu s-a clintit din sală, Dinu Lipatti reapare pe scenă, se așază la pian și interpretează motivul “Jesus bleibt meine Freude” din cantata “Herz und Mund und Tat und Leben” de Johann Sebastian Bach. Cu această rugăciune s-a încheiat una din cele mai bogate și scurte cariere cunoscute în arta interpretativă modernă.

    „Ultimul lui concert, cu Schumann-ul dirijat de Ansermet, a bulversat o lume întreagă”, îşi aminteşte Gabrielle Dubois Ferriere. „L-am ascultat la Besançon, unde am trăit un miracol. Boala îl făcuse angelic şi îi dădea o dimensiune parcă ireală muzicii pe care o interpreta.”
    Până la acel moment, avusese parte de recunoaştere şi admiraţie din plin. Se impusese uşor, firesc, prin claritatea sunetelor produse de clape la atingerea sa, fără să facă paradă de o tehnică impecabilă, mizând pe o sensibilitate conducătoare, pe recrearea atmosferei partiturii. Mai târziu, credinţa artistului că respectul pentru partitură nu duce nicăieri, dacă nu e însoţit de dragoste, s-a consolidat. O combinaţie unică de forţă şi sensibilitate, care l-a făcut pe un critic să-l numească „degete de fier în mănuşi de catifea”.

    Boala de care suferea, limfogranulomatoză malignă (boala lui Hodgkin), l-a măcinat rapid, iar după două luni și jumătate, la 2 decembrie 1950 Dinu Lipatti se stinge din viață în vârstă de numai 33 de ani, cu partitura Quartetului în Fa minor de Ludwig van Beethoven în mână. Ultimele sale cuvinte se pare că au fost: “Nu-i de ajuns să fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu”.

    La vestea morții sale, marele pianist german Wilhelm Backhaus exclamă: “Nouă ne rămâne amintirea frumuseților pe care ni le-a dăruit și o profundă întristare”.

    Nicolae Ghişan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img