More


    Şi totuşi, Biserica este Trupul lui Hristos!

    - Advertisement -

    O, Doamne, mult s-a lovit şi se loveşte în Biserica Ta, pe care ai întemeiat-o, în chip nevăzut, prin Jertfa Ta de pe Cruce, prin vărsarea Sângelui Tău şi, în chip văzut, la Rusalii, prin pogorârea Sfântului Duh şi formarea primei comunităţi creştine la Ierusalim! O, Doamne, mare este suferinţa Ta, văzând aceste porniri înverşunate nefireşti, dar îndelungată este şi răbdarea Ta şi nesfârşită este şi iubirea Ta, aşteptând întoarcerea tuturor, dorindu-Ţi ca toţi să fie inundaţi de pace, de linişte sufletească! Însă, cei care fac acest lucru, cei care lovesc în Biserica Ta, zic eu, nu ştiu ce fac… Nu ştiu ce fac, fiindcă se lasă convinşi, contaminaţi de păreri diferite emise de alte persoane. Nu ştiu ce fac, pentru că nu ştiu ce înseamnă să faci parte, cu toată fiinţa ta, din Biserica lui Hristos, din Trupul lui Hristos. Nu ştiu ce fac, întrucât denigrează Biserica, coborând-o în Evul Mediu şi considerând-o retrogradă, uitând că ea a fost, este şi va fi mereu aceeaşi în privinţa învăţăturii corecte păstrată de la întemeietorul ei, Domnul Iisus Hristos.

    Nu ştiu ce fac, deoarece nu au intrat într-o biserică, într-un lăcaş de rugăciune, spre a se întâlni şi uni cu Dumnezeu, lăsând la o parte efemerul, spre a se gândi la veşnicie, simţind adierea harului divin. Intrând în biserică, îţi dai seama că în sânul ei au loc toţi oamenii, indiferent de vârstă şi de condiţie socială, indiferent de starea de păcătoşenie sau gradul de sfinţenie, indiferent de mentalitate sau stadiul de cultură. Biserica este un spital al sufletelor, dar şi al trupurilor, bine ştiind că Dumnezeu este Doctorul suprem al întregii noastre fiinţe. Nu cred că există medic care, în intimitatea sufletului său, să nege prezenţa reală a lui Dumnezeu în actul medical. În cazul unei îmbolnăviri, putem lua tratament şi acasă, dar când situaţia e mai gravă ne ducem şi ne internăm în spital, luptând pentru însănătoşire. La fel, ne putem ruga şi acasă, dar, din când în când, duminica şi în sărbători, venim şi în biserică, în mijlocul comunităţii, în casa lui Dumnezeu, spre a ne uni cu El prin rugăciune şi, când simţim nevoia, prin Spovedanie şi Împărtăşanie.

    În biserică există, precum spuneam, loc pentru toţi. Eu, în mod personal, nu manifest nicio surprindere în clipa în care văd intrând în biserică persoane din toate colţurile lumii, vorbind diverse limbi şi având multiple forme de exteriorizare a sentimentului religios. De asemenea, nu am ezitat nicio clipă să îmbrăţişez, cu toată dragostea, pe cei care ne-au vizitat, chiar dacă aparţineau altor religii şi culturi, iar coordonatorii de grupuri, care au însoţit pelerinii şi turiştii străini, pot susţine afirmaţiile mele. Toţi trebuie să conştientizăm, cu toată seriozitatea, faptul că suntem fiii lui Dumnezeu, fiii unui Dumnezu al iubirii, Care ne cere să ne iubim unii pe alţii. De altfel, Dumnezeu-Tatăl, din iubire, Şi-a trimis Fiul în lume, făcându-L frate al nostru, spre a ne arăta, în mod practic, cum trebuie şi putem să ne iubim, respectându-ne reciproc, iertându-ne când greşim, ajutându-ne când e nevoie şi dăruindu-ne unii altora. Tot din iubire, trebuie să-L primim pe Iisus în fiinţa noastră, să ne împrietenim cu El şi să-I spunem, cu sinceritate, tot ceea ce ne doare. El ne ascultă… ne ascultă în tăcerea inimii, îi vorbeşte inimii şi ne înveşmântează în purtarea Sa de grijă.
    E atât de importantă liniştea sufletului! În fiecare zi, să încercăm să ne găsim câteva momente de linişte, lăsând la o parte agitaţia din jur, să închidem telefonul, calculatorul şi televizorul, abandonându-ne în braţele pline de iubire ale lui Dumnezeu şi zicând cu toată convingerea: Doamne, facă-se voia Ta! Dacă acceptăm ca în viaţa noastră să se împlinească mereu voia lui Dumnezeu, nu vom fi niciodată îngrijoraţi, panicaţi şi deznădăjduiţi, pentru că vom şti că toate etapele prin care trecem în viaţă sunt îngăduite de Dumnezeu spre folosul nostru prezent, viitor şi etern. Nu se poate descrie în cuvinte pacea pe care o dobândim în acele momente de linişte, în care ne contopim cu Dumnezeu prin rugăciune sau prin simpla tăcere. Îmi aduc aminte de perioada studiilor teologice când, în special în zilele de post, obişnuiam ca seara să avem două ore de “tăcere sfântă”. Erau două ore atât de intense, încât simţeai că eşti în afara timpului şi al spaţiului, contopindu-te cu Dumnezeu. Ei, dragii mei, acelaşi lucru se întâmplă în biserică. Sfânta Liturghie te poartă pe un alt plan de existenţă; nu mai eşti pe pământ, ci în preajma lui Dumnezeu. Într-o duminică l-am invitat pe un consilier parohial să stea cu noi, cu preoţii slujitori, în Altar. S-a aşezat într-un colţ, parcă nevenindu-i să creadă că se află atât de aproape de masa pe care Se jertfeşte, în chip nesângeros, Hristos. Îl priveam din când în când “pe furiş” şi-l auzeam şoptind toate cuvintele rostite în timpul Sfintei Liturghii. Privindu-l şi ascultându-i şoaptele, mi-am dat seama că este atât de pătruns de fiorul divin, încât nu mai aparţinea acestei lumi, unindu-se cu Dumnezeu. Nici măcar nu observa că mă uit spre dânsul. Apoi, mi-am întors privirea spre credincioşii care, cu umbrele în mâini, pe ploaie şi vânt, în curtea Catedralei, în stradă, vibrau la fiecare cuvânt, la fiecare gest. Cum să nu-i iubesc? Cum să nu mă entuziasmez de fiecare dată când îi văd? Cum să nu transform fiecare întâlnire cu dânşii într-o zi de sărbătoare? Cum să nu-i îmbrăţisez când îmi ies în cale? În fiecare credincios, Îl văd pe Hristos, Care răspândeşte în jur PACE, LUMINĂ, IUBIRE. Mi-aş dori ca prin ochii mei să vadă şi prin inima mea să simtă fiecare persoană care se erijează în judecător al lui Dumnezeu, al Bisericii şi al celor care iubesc şi cercetează biserica, rugându-se cu credinţă şi evlavie. Indiferent câte comentarii negative s-ar face la adresa Bisericii/bisericii şi a slujitorilor ei, eu am convingerea fermă că acest aşezământ va dăinui veşnic, conducându-i pe calea mântuirii pe cei dornici de mântuire.
    Preot dr. Cristian Boloş



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img