More


    Biserica reformată din Berea – istoria și particularitățile unui lăcaș sfânt unic în județ

    =

    Localitatea Berea se află la marginea nordică a Ţinutului Văii Eriului, la 10 km de Carei fiind contopită azi cu Ciumeştiul.A aparţinut în cursul evului mediu timpuriu – fapt atestat documentar din 1204 – de domeniul neamului Kaplony, având centrul la Carei. Alături de membrii diferitelor familii ale neamului aici aveau anumite proprietăţi şi cei din neamul Csák, respectiv familia Darahi.

    Neamul Kaplony este considerat ca fiind printre cele care s-au stabilit în zonă cel târziu pe la sfârşitul sec. XI., Berea fiind printre primele proprietăţi ale lor, atestate documentar. Implicit existenţa unei biserici la Berea cu cel puţin un secol înainte de registrele de dijmă papale este destul de verosimilă. Între 1332-1334 preotul Simion plătise pe baza veniturilor parohiei aparţinând Protopopiatului Sătmarului o sumă printre cele mai mici din comitat. Biserica cu hramul Sfântul Duh apare într-o înţelegere dintre soţia lui Ioan Balkányi din neamul Gutkeled şi Nicolae Terebesi din neamul Csák din 1338, drepturile de patronat revenindu-i celui din urmă, iar mai târziu în 1428, într-o suplicaţie înaintată papei.

    Originea medievală a bisericii reconstruite aproape integral în perioada modernă, a fost identificată relativ recent. Cele două segmente de zidărie ale clădirii, sunt compuse dintr-o navă dreptunghiulară, o extindere sudică şi un turn vestic, despre care cercetarea de parament a dovedit, că se păstrează dintr-o navă romanică, constituie mai puţin de un sfert din zidurile actualei biserici. Faţadele au puţine elemente de ritmare: un soclu, lesene şi fâşia superioară orizontală din tencuială, care împreună încadrează câmpuri parietale retrase, neexistând nici cornişă superioară. Astfel în momentul de faţă la nivelul faţadelor nici un indiciu nu trădează originea medievală.

    Lăcaşul de cult de dimensiuni extrem de mici a devenit la începutul sec. XVIII. neîncăpător pentru enoriaşii reformaţi, ca urmare partea estică a fost demolată în anul1733, prelungindu-se nava şi realizându-se un spaţiu unitar, iar în  anul 1830 să se construiască extinderea sudică, de înălţimea navei. Tot atunci a fost ridicat şi turnul cu faţade clasicizante, după desfiinţarea zidului vestic şi al tribunei medievale a navei.

    Astăzi aici se află o tribună de lemn, şi scara elicoidală, ce este săpată parţial în zidăria nordică și asigură accesul la tribună. În urma unor lucrări executate în anul1993, la zidul nordic al navei, între parapetul tribunei şi fereastra vecină iese la iveală o pictură murală înfăţişând-o Maica Ocrotitoare, iar în anul 2010 fragmentele unei Schimbări la Faţă. În urma cercetărilor de parament s-a conturat cu aproximaţie configuraţia spaţială a zonei vestice a bisericii medievale. Pe peretele nordic fresca medievală este încadrată de amprente identificabile cu urmele racordării arcului triumfal respectiv a tribunei romanice, iar din spatele unor cămăşuiri au ieşit la iveală vestigiile scării de acces la tribună, realizate în grosimea zidului. Golul de acces cu terminaţie semicirculară este dublat de o nişă îngustă săpată în zidul nordic. Pe latura sudică, se observă amprentele naşterii unei bolţi cilindrice, care acoperea un culoar îngust. Etajul tribunei a fost luminat printr-o fereastră cu terminaţie semicirculară, înzidită ulterior. Sub ea a ieşit la iveală ambrazura cu retrageri şi un segment al arhivoltei portalului sudic din perioada romanică. Scena Schimbării la Faţă, de sorginte bizantină şi care este destul de rară în arta occidentală, redă momentul în care înainte de Crucificare, Iisus i-a luat cu Sine pe Petru, pe Iacov şi pe Ioan, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte şi „s-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El.” Conform tradiţiilor bisericii, muntele Tabor din Galilea este locul glorificării prin strălucirea divină, în faţa celor trei ucenici, unde prin figurile lui Moise, venerabilul dătător de legi, şi Ilie, zelosul profet, apar Teofaniile Vechiului Testament, împlinindu-se prin persoana lui Iisus.

    Deşi în biserica orientală Schimbarea la Faţă, s-a numărat încă din sec. VI. printre principalele 12 sărbători religioase, iar cea mai timpurie reprezentare a ei datează din jurul anului 565, în cea latină a început să se răspândească abia pe la cumpăna dintre milenii, oficializându-se doar în anul 1456. Formele tradiţionale ale scenei sunt identice în cele două arte bisericeşti până pe la începutul secolului al XIV-lea, iar   reprezentările scenei sunt cu mult mai rare în pictura medievală occidentală.

    La Berea s-a păstrat doar jumătatea superioară a scenei, registrul ucenicilor distrugându-se în totalitate, mai mult, lipsesc şi chipurile profeţilor şi a lui Hristos. Ceea ce ne-a rămas din compoziţia scenei, reflectă constanţa izvorâtă din forţa tradiţiei reprezentării, şi tocmai de aceea nu este în măsură să ne ofere repere pentru datare.

    Sursa: provinciacrisana.wordpress.com

    Nicolae Ghișan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img