More


    Reflecţii despre “Postul Mare”

    =

     

    Cu îngăduinţa lui Dumnezeu, am început Postul Mare, urcuşul nostru spre Înviere…

    Postul Paştilor sau Postul Mare, ne spune părintele Ene Branişte, a fost instituit după exemplul dat de către Mântuitorul Iisus Hristos, Care, înainte de a-Şi începe misiunea mesianică, S-a retras în pustie şi a postit 40 de zile şi 40 de nopţi (Matei IV; 2). Este cel mai aspru dintre posturile de durată, având menirea de a ne pregăti sufleteşte şi trupeşte pentru praznicul Învierii Domnului, făcându-ne părtaşi la pătimirile Sale şi ajutându-ne să înţelegem că doar prin jertfă şi suferinţă putem ajunge la biruinţă. Chiar dacă acest post era respectat cu stricteţe de către creştini încă din perioada apostolică, totuşi durata sa nu era uniformă pretutindeni. Începând cu sec. III-IV, postul a devenit mai lung, fiind împărţit în două: 1.postul Patruzecimii sau al Păresimilor (de 40 de zile), care se încheie în duminica Floriilor (a intrării Domnului în Ierusalim); 2.Săptămâna Mare sau a Pătimirilor, care implică mai multă rigoare, încheindu-se în noaptea Învierii.

    Sunt persoane care trăiesc cu falsa impresie că postul reprezintă doar o simplă abţinere, pentru a anumită perioadă de timp, de la mâncare, băutură şi petreceri. Alte persoane compară postul cu o dietă sau cu un regim, urmărind nu purificarea sufletului, ci slăbirea trupului din considerente estetice. Postul, înțeles ca o coordonată esențială a vieții spirituale, este benefic atât sufletului, cât și trupului, deoarece are un efect purificator: menține sănătatea şi echilibrul forțelor interioare ale corpului uman, îmblânzeşte pornirile trupului și facilitează urcuşul sufletului spre Dumnezeu. Nu trebuie să omitem nicio clipă faptul că postul presupune înlocuirea răului cu binele, a păcatului cu virtutea. Pentru ca postul nostru să fie bineplăcut lui Dumnezeu, se cade ca acesta să pornească din proprie iniţiativă, ca o consecinţă a credinţei ferme că ne poate fi de un mare folos. Apoi, se impune ca el să fie un rod al dragostei noastre faţă de Părintele ceresc, pentru Care suntem în stare să renunţăm, un timp, la plăcerile trupului, trăind o viaţă mult mai aproape de El, zice părintele Toma Chiricuţă. Totodată, postul se cuvine să fie o floare a dragostei faţă de aproapele, concretizată în sensibilizarea la suferinţele acestuia şi în săvârşirea faptelor bune, în special a milosteniei. Între post şi celelalte virtuţi se naşte o relaţie de interdependenţă. Postul lipsit de fapte bune îşi pierde automat din valoare.

    Postul nu constituie o acţiune uşoară, aşa cum s-ar părea, deoarece vizează, în egală măsură, trupul şi sufletul. Este o jertfă adusă lui Dumnezeu şi în folosul nostru personal, presupunând anumite sacrificii, dar El nu o lasă nerăsplătită. Prin intermediul postului ne curăţim în interior de orice pornire spre păcat, iar trupul ni se păstrează sănătos prin promovarea şi practicarea cumpătării în mâncare şi băutură. Am putea afirma că postul este o condiţie pentru cel care îşi ia crucea şi-L urmează pe Hristos (Marcu VIII ; 34), fiindcă nimeni nu se poate apropia de Dumnezeu decât jertfindu-se mai întâi pe sine însuşi. Ca atare, “să intrăm în limanul sufletelor noastre, adică în post, ca să putem culege de pe urma lui, cu îmbelşugare, roadele cele bune”, ne sfătuieşte Sfântul Ioan Gură de Aur.

    Postul Mare ne surprinde cu o serie de slujbe religioase deosebite, dintre care, la loc de cinste, se găsesc „Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite” şi „Canonul cel mare” al Sfântului Andrei Criteanul. În prezentul articol, doresc să mă opresc puţin asupra Canonului.

    Sfântul Andrei Criteanul (660-740 d.Hr.) s-a născut la Damasc. A fost monah în mănăstirea Sfântul Mormânt din Ierusalim, diacon la Constantinopol, iar la începutul sec. al VIII-lea devine episcop în Creta. Opera sa clasică o reprezintă „Canonul cel mare”, alcătuit din 250 de strofe. Sfântul Andrei este serbat de către Biserică la 4 iulie, rugându-se cu noi şi pentru noi, precum cântăm în Canon: “Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!”

    „Canonul cel mare” al Sfântului Andrei Criteanul se săvârşeşte, pe fragmente, luni, marţi, miercuri, joi în prima săptămână a Postului Mare şi, integral, miercuri seara, în săptămâna a cincea a Postului Paştilor, fiind caracterizat printr-o profundă stare de umilinţă. Culegând şi adunând la un loc întreaga istorie a Vechiului Testament şi a Noului Testament, Sfântul Andrei a alcătuit această sublimă cântare, care cuprinde perioada de la Adam până la Înălţarea Domnului la cer şi predica Sfinţilor Apostoli. Prin acest canon, suntem îndemnaţi să râvnim şi să urmăm faptele bune ale Sfintei Scripturi şi să ne ferim de păcate, alergând întotdeauna la Dumnezeu prin pocăinţă, post, milostenie, lacrimi, mărturisire şi rugăciune, zicând smeriţi, asemenea vameşului din Evanghelie: „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!” şi vorbindu-i sufletului astfel: “Suflete al meu, suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi? Sfârşitul se apropie şi vrei să te tulburi. Deşteaptă-te, dar, ca să Se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel Ce este pretutindeni şi toate le plineşte”.

    Biserica a rânduit aceste zile spre citirea Canonului Sfântului Andrei pentru ca nu cumva noi, oamenii, lenevindu-ne, să se preocupăm mai puţin de nevoinţele duhovniceşti şi să ne îndepărtăm de viaţa cumpătată, după cum stă scris, cu înţelepciune, în “Sinaxar”. Sfântul Andrei, ca un adevărat învăţător, prin cântările Canonului, în care prezintă virtuţile marilor bărbaţi, precum şi întoarcerea la credinţă a celor păcătoşi, îi sfătuieşte pe cei care se nevoiesc cu postul să se poarte cu mai mult curaj pentru a se bucura de Înviere, având încredere în ajutorul lui Dumnezeu, fiindcă „unde vrea Dumnezeu, se biruieşte rânduiala firii…”

    Sfântul Andrei Criteanul a alcătuit acest canon în timpul în care Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, a scris viaţa Mariei Egipteanca, viaţă care ne pune înainte o mare pildă de smerenie, dând mângâiere celor care au păcătuit şi doresc să se reîntoarcă la Dumnezeu prin căinţă sinceră. Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca a parcurs traseul de la păcat la sfinţenie, de la viaţa petrecută în desfrâu la asceza pustiului, dobândind cununa sfinţeniei, ca urmare a pocăinţei săvârşite, acum mijlocind pentru noi înaintea tronului Preasfintei Treimi: “Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!” Sfânta Maria Egipteanca ne demonstrează cât sunt de mari iubirea şi iertarea lui Dumnezeu, Care “voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină” (I Timotei II; 4).
    Preot dr. Cristian Boloş



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img