More


    Ziua Mondială a Scriitorilor

    - Advertisement -

     

    Truditorii condeiului au sărbătorit ieri, 3 martie, Ziua mondială a scriitorilor. Din unele documente reiese faptul că: ,,Marcarea acestei zile se desfăşoară după instituirea sa de către English Pen Club în 1986. Clubul Internaţional Pen a fost înfiinţat în 1921, la Londra, având drept obiectiv promovarea prieteniei şi sprijinul intelectual printre scriitori la nivel internaţional. Numele Asociaţiei face trimitere la: poeţi, eseişti şi romancieri, scriitori ai tuturor formelor literare, precum şi jurnalişti şi istorici. PEN Clubul Român a fost creat în 1923 şi a avut printre iniţiatori pe: Liviu Rebreanu, (conform penromania.ro.) Camil Petrescu, Lucian Blaga, Ion Pillat, Mihail Sebastian, Mircea Eliade, Ion Minulescu, Octavian Goga, Vasile Voiculescu, Ion Barbu, Victor Eftimiu s-au numărat printre membrii clubului de-a lungul timpului. Centrul PEN Român a fost reînfiinţat în şedinţa din 11 septembrie 1990”.
    Romancierii, poeții, istoricii și jurnaliștii au reușit de-a lungul vremii să surprindă stările și trăirile umane profunde, antologice, reprezentative și dramatice aflate în diferite ipostaze ale vieții. Despre această breaslă, uneori subestimată și ignorată de unii, se spune că a reușit de-a lungul vremii să fie mesagera unor informații de mare subtiliate și mult realism transmise oamenilor din sfera Divinității. Cred că poeţii, care trăiesc în Lumina Divină, creează poeme, iar cu ajutorul lor, pot jalona drumul spre mântuire pentru semenii lor sau pot şlefui sufletele. Cred că aceasta este menirea adevăraţilor poeţi, a scriitorilor… dar este nevoie de mult studiu şi multă şlefuire spirituală până când poetul, romancierii… pot ajunge la aceste conectări celeste. Dacă nu se întâmplă acest lucru, această conectare nu este posibilă. E ca şi când nu ai cunoaşte o limbă străină, dar ai vrea să vorbeşti, să comunici ceva în limba respectivă. Cred că este o receptare, a unor limbaje celeste venite din SFERA LUMINII, sau, nici nu ştiu cum să explic aceste stări, este ca şi cum ai intercepta limbajul poetic al  îngerilor. Este fascinant, dragi prieteni, să trăieşti o astfel de revelaţie…revelaţia LUMINII POETICE.
    Iată ce spun şi alţi scriitori despre momentele creaţiei şi despre momentele inefabile ale creației literare. Interesant, în urmă cu vreo 20 ani, poeta Constanţa Buzea, într-un interviu, spunea că avea aceleaşi descoperiri  şi trăiri, în momentul creaţiei. Atunci, n-am înţeles-o, dar acum, după ani şi ani de studiu, o înţeleg pe deplin şi nu mi se pare o nebunie să vorbeşti despre aceste experienţe scriitoriceşti…aş zice, de o profundă elevaţie celestă : “…am de atunci certitudinea că toată viaţa a stat lângă mine şi m-a ocrotit Dumnezeu şi acum chiar mi s-a arătat mâna lui transparentă şi eficientă, plină de milă, pentru că este mare lucru să-l simţi pe Dumnezeu când scrii poezie, când nu-ţi dai seama cum o scrii, când, de fapt, ştii că cineva, altcineva, Cineva cu majuscule, ţi le insuflă, ţi le dictează, ţi le impune”- Constanţa  Buzea – poetă, Premiul naţional de poezie M. Eminescu – 2001. Fragment din înregistrarea efectuată la “ZILELE REBREANU”, Bistriţa,1999. Transcriere de pe bandă, realizată de Ştefan Haiduc, care a apărut la pagina 54, în Revista “POESIS”,  nr. 131-132, ianuarie-februarie, Satu Mare, 2001.
    “Dacă fiinţele raţionale doresc în mod sincer adevărul, Dumnezeu le va dărui lumină suficientă pentru a-i face în stare să decidă ce este adevărul. Dacă au o inimă gata să asculte, ei vor vedea suficiente dovezi ca să umble în lumină. Dar dacă în inima lor este dorinţa de a evada din adevăr, Dumnezeu nu va face nicio minune pentru a le mulţumi necredinţa. El nu va înlătura niciodată orice posibilitate sau ocazie de îndoială. Dacă în mod cinstit şi sincer ei se prind de lumină şi umblă în ea, acea lumină va creşte până când îndoielile apăsătoare se vor risipi. Dar dacă aleg întunericul, întrebările şi obiecţiunile cu privire la adevăr vor creşte, necredinţa lor se va întări, iar lumina pe care nu au vrut să o accepte va deveni întuneric pentru ei şi cât de mare va fi întunericul acesta…”- E.G. Withe, Review and Herald, 5.01.1886. “Poetul e o făptura uşoară, înaripată şi sacră, în stare să creeze ceva doar după ce-l pătrunde harul divin şi îşi iese din sine, părăsit de judecată. Cât îşi păstrează judecata, niciun om n-are puterea să creeze poezie sau să dea glas, în vers, unei preziceri (… ) Căci nu meşteşugul le călăuzeşte spusele, ci o putere divină: astfel, dacă s-ar pricepe datorită meşteşugului la un singur lucru s-ar pricepe şi la toate celelalte. Divinitatea le ia poeţilor mintea lor şi prezicătorilor şi prorocilor, şi îi foloseşte ca pe nişte slujitori ai ei, tocmai pentru ca noi, ascultându-i să ne dăm seama că nu ei, lipsiţi cum sunt de mintea lor, sunt cei care spun lucruri de atâta preţ, ci că cea care vorbeşte, glăsuind prin mijlocirea lor, este divinitatea însăşi.”(…) Aici mai mult decât în orice alt exemplu îmi pare mie că divinitatea ne arată, fără putinţă de îndoială, că poemele acestea atât de frumoase nu sunt nici omeneşti, nici ale oamenilor, ci divine şi ale zeilor, iar că poeţii nu sunt nimic altceva decât tălmacii zeilor, stăpâniţi fiecare de către cel care îl are sub stăpânire. Tocmai pentru a ne dovedi acest lucru a făcut zeul ca poetul cel mai nevrednic să dea glas poemului celui mai frumos” – Platon, Opere,vol. II, p. 140-141.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img