More


    Caleidoscop muzical – Incursiuni în cultura muzicală a lumii – “My fair lady” – o lume muzicală într-o veșnică căutare a identității – Episodul IV

    - Advertisement -

    Azi revenim pe străzile pline de noroi, martore tăcute ale strălucitoarelor recepții din lumea înaltei societăți londoneze de la sfârșitul secolului al XIX-lea, în acea atmosferă descrisă superb de compozitorul american de origine vieneză Frederick Loewe și de libretistul Alan Jay Lerner, în capodopera ”My fair lady” … și tocmai ieșiți de la recepția dată de Regina Angliei în onoarea Reginei Transilvaniei și a fiului ei Prințul Gregor, întâlnim un alt personaj important al minunatei străzi londoneze … pe Alfred P. Doolittle, gunoierul cu minte de milionar … și milionarul ce tânjește spre gunoi.

    Dacă ar exista pe pământ un om mai complex decât Alfred Doolittle … probabil că posibilitatea ca cele două personaje să fie rude de istorie ar fi inevitabil foarte mare.

    Sărind peste sarcasmul voit al prezentării, eroul nostru trăiește consecutiv două proiecții mentale: prima … a unei fericiri asigurate printr-o viață lejeră și fără nevoi, alimentată prin ”mici ciupeli” … și a doua, a milionarului care-și deplânge ”jmecheria pierdută” în casa miliardarului filantrop american Wellingford.

    Dar cine este Alfred P. Doolittle …

    …. prototipul filozofului-moralist al străzii prin excelenţă „ajuns din greşeală în lumea reală” … o lume care îi provoacă zi de zi probleme la care trebuie să găsească rezolvări, întâmpinând succese şi eşecuri … o lume plină de modele perene şi de infami?

    Într-un amalgam istoric de situaţii, gunoierul de la Covent Garden îşi formează un propriu cod de principii etico-moral în labirintul vieţii cotidiene care intră în contradicţie cu orice cod social valabil recunoscut, dar care prin sinceritatea şi francheţea cu care este proclamat poate reprezenta un semnal neoprofetic tras asupra gândirii adamice a omului din toate timpurile, care caută subterfugii de la chemarea lui Dumnezeu.

    Prin formarea unei triade valorice (Frumos – Adevăr – Bine) proprii, creându-şi în cele din urmă un dumnezeu idolatru, prin cele trei arii în care-şi proclamă „filozofia”, el tratează subiecte sociale dar şi biblice cum ar: munca în societate, păcatele beţiei şi curviei, ajutorarea aproapelui, responsabilitatea în creşterea copiilor, sacramentul căsătoriei etc., schimbând ordinea firească a lucrurilor.

    Care sunt principiile de viață și cum își manifestă Doolittle varianta proprie a sloganului deja celebru ”#rezist#”?

    Prin ”Whith a little bit of luck”, el proclamă că prin puţin noroc omul poate scăpa de munca cea de toate zilele dacă-şi găseşte un fraier care să-i muncească-n loc; poate scăpa de ispita beţiei bând încă un poloboc de rachiu; poate intra pe poarta strâmtă a virtuţii doar sugându-şi burta; poate scăpa de căsătorie trăind cu mai multe femei … pentru ca în cele din urmă, la Ultima Judecată să îl poată înşela pe Sf. Petru să-l mai lase în viaţă.

    Acelaşi #noroc# este proclamat în continuare prin ”Reprize”, unde se preamărește protecţia providenţială a copiilor către părinţi, în acest caz adulţii neavând nici un fel de responsabilitate vis-a-vis de creşterea celor mici, pentru ca-n aria ”Get me to the church on time”, burlacul înrăit să vorbească despre căsătorie ca o gravă fatalitate de care omul trebuie să se achite, ca de o neplăcută datorie; toate de mai sus formând un controversat cod social la care societatea umană dintotdeauna a aderat, dar pe care nu l-a declarat niciodată făţiş de frica responsabilităţii personale şi colective.

    Gunoierul Doolittle nu se teme de nimeni să-şi declare doctrina, nici măcar de domnul profesor Henry Higgins sau de colonelul Pickering, pe care-i impresionează cu o elocvenţă oratorică, dar şi cu o logică a unei gândiri greu de combătut, nici un semen de pe/sub pământ sau din cer neprezentând un real interes decât în măsura în care poate să-i servească vreunui scop sau altuia.

    Interesant de urmărit caracterul labil şi cameleonic cu care intră în contact cu cei din jur, inclusiv cu Eliza, ”fetița sa” care nu-i bună de altceva decât să-i dea bani, în dialogul cu Jamie, Doolittle declarând că i-a dat Elizei cel mai frumos cadou pe care putea să-l primească vreodată: VIAŢA.

    O latură interesantă a caracterului o reprezintă o aşa-zisă „nelăcomie” în cele materiale, el neacceptând suma de 7 lire oferită de profesorul Higgins, sumă care poate să-i pună în pericol libertatea interioară. El se simte bine în pielea de gunoier, şi-n momentul în care moşteneşte 400 de lire anual de la filantropul miliardar Wellingford, „veșnicul ciupitor de fraieri” îşi deplânge pierderea libertăţii, acuzându-l pe profesorul Higgins că … „m-a luat din poziţia mea de declasat şi m-a aruncat în infecta clasă burgheză”.

    Avem de-a face cu două proiecții psihice … în cazul gunoierului Doolittle … care-l mențin în statusul de veșnic nefericit, împiedicându-l să-și trăiască ETERNITATEA CLIPEI, numită PREZENT, un personaj care poate reprezenta o parte a societății umane contemporane care-și refuză DREPTUL LA FERICIRE, oferit de Dumnezeu ca și cadou și pregustare a VIEȚII VEȘNICE, o variantă faustiană preluată mai târziu de marele Dinu Săraru, care în romanul ”Clipa” prezenta într-o fină ironie motivul de mândrie și de bucurie a tovarășilor din fruntea Partidului Comunist, care jubilau că: ”AM PIERDUT CLIPA”!

    Rămâne eternitatea să ne judece modul de gândire și de trai … restul sunt vorbe.

    Valeriu Ioan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img