More


    S-a mutat de la Satu Mare la Cluj și de la Cluj la București ca să devină un artist de succes

    - Advertisement -

    Godja Radu-Alexandru, cunoscut sub numele de scena Alex Gibson, este un muzician profesionist din Satu Mare, în vârstă de 24 de ani și locuiește momentan în București de un an și jumătate.

    Când și cum ți-ai dat seama ca ai înclinații spre muzica?
    Îmi plăcea de mic copil să ascult muzică și ascultam ori de câte ori aveam ocazia. La noi acasa tot timpul era pornit radio-ul și ascultam tot ce se difuza. Mama ne ducea pe mine și pe fratele meu la concerte, eram super entuziasmat de prezența artiștilor pe scenă și cumva mi-a stârnit interesul.

    De ce ai ales chitara și ce înseamnă ea pentru tine acum?
    Am ales chitara din intamplare, pentru că am avut oportunitatea de a încerca instrumentul. Se mutase un profesor de chitara pe strada pe care stăteam și noi și la un moment dat s-a ivit să avem o cina ca între vecini și prieteni. El mi-a spus atunci că am degete lungi și că aș avea un avantaj în a cânta la chitară, așa că am început cu lecțiile la el.

    Cum a fost începutul în muzica pentru tine?
    Challenging! Îmi aduc aminte când mergeam la lecțiile de chitară și când învățam câte un acord nou sau un simplu pasaj melodic dintr-o piesa, mergeam acasa și doar asta făceam. Era o provocare pentru mine să încerc să reproduc melodii.

    Unde te vedeai când ai înceout să cânți ? Ce așteptări aveai de la tine?
    Nu ma vedeam niciunde, și nu aveam așteptări, dar îmi plăcea foarte mult. Nu aveam așteptări pentru că făcusem baschet de performanță de mic, iar mintea mea era setata tot la baschet. Însă, visam să devin antrenor. Chitara a fost un hobby, o activitate în plus.

    Ce înseamnă profesionalism în muzică și ce caracteristici îl definesc pe un chitarist bun?
    Disciplină, studiu și interes, consider eu că înseamnă profesionalism în muzică, iar creativitatea, tehnica și frazarea pasajelor melodice, teoria muzicală, simțul ritmic bine dezvoltat, sunt cheia unui chitarist de succes.

    Cine te sprijină în cariera ta?
    Mama, iubita, prietenii mai apropiati.

    Ce îți lipsește cel mai mult din anii antepandemici și cum ai reușit să evoluezi în pandemie?
    Muzica live! Îmi lipsește enorm de mult să urc pe scenă. În pandemie, am avut noroc să colaborez online cu mai mulți muzicieni și producători. Nu pot să zic că nu am avut activitate. M-am apucat să învăț puțină producție muzicală, mi-am făcut un studio, am studiat la chitara…practic, muzică!

    Cum ai ajuns la București?
    Am zis că niciodata nu ma voi muta la București. Am stat la Cluj patru ani, timp în care am cântat în trupe de evenimente și în diverse proiecte, am fost profesor la două școli de muzică și așa mai departe. Însă, am vrut ceva mai mult. Am vrut să colaborez cu artiști mai mari și mai experimentați, să calc pe marile scene (și poate se va și întampla asta). Sunt foarte pasionat de munca în studio, adica îmi place să fiu ceea ce numesc multi artisti azi “Muzician de studio”. Să compun părți chitaristice sau să vin cu idei de orchestrație la diverse piese din industria muzicală, și nu conteaza genul.

    Ca urmare, vorbisem cu un prieten foarte bun într-o seară la o bere, ce mișto ar fi să plec la București și să fac ceva acolo. Iar în urmatoarea dimineață l-am sunat pe un prieten toboșar foarte experimentat ce stătea în București și i-am zis că mă mut. Și din dimineața aia au început pregătirile, să închiriez apartamentul, să pasez elevi pe la alți profesori si așa mai departe.

    Știm că ai cântat cu Semnal M. Povesteste-ne experiența.
    A fost o experiență frumoasă! Nicu Barna m-a chemat să cant cu ei. Nicu ne făcea sonorizarea la un eveniment când cantam cu Trupa de Acoperire. Și m-a întrebat dacă vreau să cânt cu Semnal M. Bineînteles că nu am stat pe gânduri.

    Primul concert a fost la Aleșd, judetul Bihor. Fara nicio repetiție, direct pe scena. Multă improvizație pe loc. Eu știam vreo 2-3 piese, dar la finalul concertului, dupa ce am dat autografe, Ștefan Boldijar îmi zice așa : “No, mai hai cu noi!” și de atunci am “colindat” țara cu ei.

    Care greșeală din demersul tău ca artist, ți-a dat cea mai bună lecție?
    Nu asculta ce zic alții! Daca iti vine vreo idee, just do it! Vei vedea pe pielea ta daca e bine, sau nu. Tot timpul exista cale de întoarcere.

    Ce înseamnă cariera pentru tine?
    Totul! Asta e visul meu, să ajung un artist de succes atât în muzica live, cât și în studio. De asta m-am mutat de la Satu Mare la Cluj și de la Cluj la București. Cine știe, poate o sa plec și de aici, you never know.

    Ce simți în momentul în care împărtășești cunoștințele tale?
    Entuziasm. Atâta timp cât și elevul sau prietenul caruia îi explic este atent și interesat de ceea ce zic, pot să vorbesc ore în ăir. Îmi place mult să fac asta.

    Cum ai ajuns să predai chitară la o școala din București?
    Înainte să mă mut la București, l-am sunat pe un prieten foarte drag ce preda chitara acolo și când am ajuns în București, am fost la ei la școală, însă nu erau locuri libere pentru profesori și vorbisem să ne auzim în cazul în care vor avea nevoie. Anul trecut prin iunie, iulie, primesc telefon de la prietenul meu de la școala respectivă ca este loc și că mă va suna directorul scolii, așa am ajuns să predau la școală.

    Ce proiecte muzicale mai ai?
    TOTO Tribute Romania – este o trupa ce am format-o cu niste prieteni si colegi de breasla. Am facut 4 piese deja.

    În București cânt cu o trupa de evenimente. Muzicieni buni și cu mult simt al umorului. Oameni faini!

    În momentul de față lucrez cu un producător foarte bun. Lucrăm pe albumul Iuliei Vălceanu, un album excepțional și foarte bine compus. Am compus niște părți chitaristice, iar acum scriu partiturile pieselor pentru a le înscrie la uniunea compozitorilor.

    Mai am un proiect acustic cu Ana Maria-Ivan, o actriță de la Teatrul Stela Popescu din Bucuresti. O voce foarte calda care scrie niște versuri minunate! Am avut câteva concerte cu ea chiar și în pandemie!

    De ceva vreme adunasem niște idei si pasaje melodice și chitaristice pe care le-am tot înregistrat, dar nu le-am găsit locul niciodata, iar într-un final am decis să le introduc în niște compoziții și am început un proiect nou, Lo-Fi, beat-uri de hip-hop cu melodiile astea chitaristice și multe sunete de ambianță și mult pian! Proiectul se numeste “A G wave” si prima piesa se numește “GLOW”. E un proiect experimental pentru mine, pentru că nu am ascultat niciodata acest stil. Am înregistrat tot ce mi-a venit în minte și în trei zile a fost gata piesa. Sper sa va placa!

    Ce ți-ai dori să faci și nu ai apucat încă ?
    Îmi doresc mult să lansez un album solo cu muzică instrumentală bazată pe chitară electrică. În stilul Andy Timmons, Steve Lukather, Joe Satriani, Steve Vai, etc…momentan doar o piesa este gata, se numeste “Human Ascension”



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img