More


    Coborârea lui Dumnezeu la/în noi prin Sfânta Liturghie

    - Advertisement -

    Motto: “Dumnezeu coboară între oameni şi suie oamenii la Sine pe scara Sfintei Liturghii” – Părintele Arsenie Boca

    Dumnezeu, spun Sfinţii Părinţi, S-a făcut om pentru ca omul să poată deveni dumnezeu; ceea ce era a rămas şi ceea ce nu era a luat (firea umană, cu toate afectele ei, în afară de păcat); a coborât la noi pentru ca noi să putem urca la El. Fiul lui Dumnezeu Se naşte din veci din Tatăl fără de mamă şi ia trup omenesc, în timp, din mamă – Fecioara Maria – fără tată pământesc. El a trăit pe pământ, între oameni, ca om, dar nu S-a despărţit de cer, de Tatăl şi Duhul Sfânt. S-a înălţat la cer, ca Dumnezeu, luând cu Sine firea umană transfigurată prin Învierea din morţi. Prin înălţarea Sa ne-a arătat că şi noi ne putem întoarce acasă – în Împărăţia Cerurilor – în urma unei vieţi virtuoase. Pământul semnifică vremelnicia, iar Cerul reprezintă veşnicia şi statornicia.

    Mă întreb: Cum m-ar fi înţeles atât de bine Dumnezeu, dacă nu S-ar fi coborât la mine în haina smereniei, întrupându-Se din Fecioara Maria? Iisus, “prin ceea ce a pătimit, fiind El Însuşi ispitit, poate şi celor ce se ispitesc să le ajute” (Evrei II; 18). Cum mi-ar fi uşurat Maica Domnului suferinţele, dacă nu ar fi fost străpunsă ea însăşi de durere în momentele în care Fiul ei murea pe cruce? Iisus a acceptat crucea pentru a readuce împăcarea Cerului cu pământul, pentru a reaşeza pacea între om şi Dumnezeu. Această pace a fost ştirbită de om în Eden prin păcatul neascultării săvârşit de Adam şi Eva. Acum, acest păcat este curăţit prin Botezul instituit de Hristos. Prin Jertfa Sa de pe altarul Crucii, Hristos a “câştigat” – în mod nevăzut, “cu însuşi sângele Său” (Faptele Ap. XX; 28) – Biserica. Această instituţie divino-umană, Biserica, a fost întemeiată – în mod văzut – la cincizeci de zile după învierea Domnului prin pogorârea Duhului Sfânt asupra Apostolilor şi formarea primei comunităţi creştine la Ierusalim (vezi Faptele Ap. cap. II). Hristos S-a jertfit în chip sângeros o dată pentru totdeauna, pentru toţi oamenii dintotdeauna şi de pretutindeni. Însă, El Se jertfeşte în chip nesângeros la fiecare Sfântă Liturghie.

    Prin Sfânta Liturghie Dumnezeu coboară din nou la noi. Îl vedem făcându-Se om, crescând, făcând minuni, învăţând mulţimile, propovăduind Evanghelia, flămânzind, lăcrimând; Îl vedem pe Iisus murind, sfărâmând legăturile iadului, redeschizând Raiul, înviind ca un Dumnezeu, înălţându-Se la cer, trimiţându-L pe Duhul Sfânt şi asigurându-ne că va fi mereu cu noi, până la sfârşitul veacurilor (Matei XXVIII; 20) şi că va reveni la Judecata de Apoi (Matei XXV; 31-33). Sfânta Liturghie nu este simbol, ci realitate, trăire autentică. Prin intermediul ei, Hristos ni Se dăruieşte cu Trupul Său şi cu Sângele Său. Ne răsună mereu în minte cuvintele Sale rostite la Cina cea de Taină: “Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu… Beţi dintru acesta toţi, că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor” (Matei XXVI; 26-28). De asemenea, El adaugă: “Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea… Căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni” (I Corinteni XI; 24-26). Darurile de pâine şi vin aduse de credincioşi se preschimbă în Trupul şi Sângele Domnului prin pogorârea Duhului Sfânt, în urma rugăciunilor rostite de preot, chiar dacă îşi păstrează forma iniţială de pâine şi vin. Iată cum lucrează împreună Dumnezeu şi credincioşii în cadrul Sfintei Liturghii! Darul adus de credincioşi este sfinţit de Dumnezeu şi se reîntoarce la aceştia prin Însuşi Fiul Său, Care pătrunde în fiinţa lor prin Sfânta Împărtăşanie.

    Sfânta Liturghie înseamnă mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru toate binefacerile dobândite, este slujba slujbelor, rugăciunea rugăciunilor, coroana sau perla cultului divin public, care ne urcă în cer chiar dacă suntem încă în trup. Ea ni-L oferă pe Fiul lui Dumnezeu, Care ne adresează următoarele îndemnuri: să ne iubim unii pe alţii, fiindcă suntem fraţi întreolaltă, mădulare ale Bisericii (doar iubindu-ne între noi ca fraţi putem afirma că-L iubim pe Dumnezeu ca Tată); să trăim în pace, deoarece numai militând pentru pace şi iertare ne putem considera fii ai Celui Preaînalt (Matei V; 9); să fim milostivi, făptuind binele, fiindcă vom fi judecaţi în virtutea faptelor săvârşite; să ne exercităm responsabil liberul arbitru pentru că acesta este cel care înclină balanţa spre bine sau spre rău; să-L mărturisim pe Dumnezeu prin pilda propriei vieţi. Domnul ne arată că trebuie să existe o Liturghie după Liturghie, adică o transpunere a mesajului din biserică în afara zidurilor ei. Modul în care trăieşti te defineşte sau nu ca imitator al lui Hristos.

    Sfânta Liturghie este punctul în care omul şi Dumnezeu se intersectează în simfonia iubirii şi a păcii. Îngerii slujesc acum cu noi, conducându-ne spre simţirea la cote maxime a întâlnirii, a comuniunii cu Dumnezeu şi cu semenii. Sfânta Liturghie este scara pe care omul urcă spre/la Dumnezeu, unindu-se cu El. De aceea, se impune o participare activă, cu toată fiinţa, la fiecare Liturghie. Nu există mântuire în afara împărtăşirii cu Hristos. În urmă cu două mii de ani Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat, fiind Dumnezeu adevărat şi Om adevărat în aceeaşi persoană. Acum Dumnezeu şi omul se unesc prin Sfânta Liturghie în aceeaşi Biserică, trupul mistic al lui Hristos. Scopul este unul singur: mântuirea omului.

    Să-L lăsăm pe Dumnezeu să pătrundă în fiinţa noastră şi să urcăm cu El spre/în cer. El ne este cale, scară şi scop.

    Preot dr. Cristian Boloş



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img