More


    Caleidoscop muzical – incursiuni în cultura muzicală a lumii – ”My fair lady” – o lume muzicală cu ”prinți și cerșetori în continuă redescoperire”

    - Advertisement -

    Revenim în minunata lume a extremelor umane … aflați într-un vid existențial din ce în ce mai mare … într-o nevoie stringență de CALE, ADEVĂR și VIAȚĂ.

    Astfel, în episoadele trecute am intrat în lumea minunatei … și în același timp controversatei societăți londoneze de la sfârșitul secolului al XIX-lea, într-un moment în care o florăreasă pe nume Eliza – fata gunoierului Alfred P. Doolittle – visează să ajungă o distinsă doamnă vânzătoare într-o florărie de lux …

    ea fiind interesată de ideea domnului profesor Henry Higgins – renumit fonetician englez

    ”de a învăța a vorbi corect limba engleză” printr-un experiment care se va derula pe o perioadă de şase luni, până într-acolo încât să-și învingă limitele stării, printr-o prezență remarcabilă la Balul Ambasadorilor desfăşurat la Buckimgam Palace.

    Prin Eliza Doolittle, intrăm într-o lume a poveştii, a ludicului, putând-o numi „cenuşăreasa timpurilor moderne”.


    Prin ea, se poate simţi duritatea şi necioplirea mahalalei şi a ghetoului londonez … dar şi trăi visurile din melodiile pline de sensibilitate şi optimismul misterios al celor care de abia îşi câştigă o bucată de pâine, putând fi şi martorii unei schimbări miraculoase de destin prin voinţă şi sacrificiu.

    Dacă tatăl ei, Alfred Doolittle fuge de greul muncii fizice şi de responsabilitatea stării, considerând aceste valori dezonorante,

    ea munceşte de dimineaţă până seara pentru a se putea întreţine şi pentru a-i ajuta şi pe alţii să trăiască.

    Suflet generos şi direct, Eliza nu se dă în lături „ în a se băga în pielea trecătorilor”, mai ales a celor bogaţi … pentru a vinde câte un bucheţel de flori, dar îşi păstrează cu înfocare şi scrupulozitate demnitatea şi puritatea sufletească, chiar şi atunci când acestea nu sunt în pericol de a fi pierdute.

    Stările sufleteşti, puternic contradictorii prin care trece, par să o recomande ca o fetiţă prostuţă şi needucată care provoacă râsul de fiecare când deschide gura, acesta fiind şi motivul pentru care profesorul Higgins, în primă fază se poartă urât cu ea, trezind în sufletul bietei florărese tot mai multă suferinţă şi aversiune, (Just you wait), dar în acelaşi timp o descoperă ca o luptătoare puternică şi romantică, gata să treacă peste cele mai mari obstacole din viaţă, (Without you) … aceste motive fiind totuși destul de întemeiate pentru ca el … Higgins … să se îndrăgostească de ea şi să-şi recunoască limitele de holtei pseudo-convins, (I’ve grown accustomed to her face).

    De la începutul scenariului, Eliza se prezintă ca o „purtătoare de cuvânt a celor săraci”,visând împreună cu ei la o lume mai bună, (Wouldn’t it be loverly), iar şederea în casa domnului profesorului Higgins nu-i schimbă în nici un fel felul de-a fi direct dar şi sensibil, un fel de a fi care aduce rumoare şi hohote înfundate la hipodromul de la Ascot, dar şi admiraţie şi interes din partea curţii regale la Balul Ambasadorilor.

    Cu toată naivitatea şi incultura de care ar putea fi „acuzată”, Eliza este o persoană cu picioarele pe pământ care ştie să-şi pună ordine în sentimente atât în ceea ce-l priveşte pe tânărul aristocrat Freddy Eynsfort – Hill care îi cere în mod insistent iubirea …

    ea respingându-l nervoasă şi plictisită de promisiuni (Show me), în relaţiile cu Higgins, provocându-l pe acesta să „coboare în el” şi să-şi reevalueze viaţa sub o nouă lumină … ajutându-l pe acesta să-şi recunoască propria singurătate şi dependenţa de ea. Nu acelaşi lucru s-ar putea spune despre relaţia cu tatăl, Alfred Doolittle neputând să o accepte în propria existenţă nici în sărăcie, nici în bogăţie; prin comparaţie, cei doi bărbaţi din viaţa ei vrând parcă să ne spună că omul în viaţă nu poate avea parte numai de bucurii şi realizări. Cu toate acestea de-a lungul scenariului ea este generoasă iertându-i pe amândoi şi înţelegându-le slăbiciunile, totul culminând cu o despărţire cehoviană formală şi „călduroasă” între un tată care îşi plânge drumul spre altar şi o fiica regăsită printre cilindri de gramofon şi decor de mucava născută la o nouă viaţă.

    În ceea ce-l priveşte pe Freddy Eynsfort – Hill, scenariul filmului nu este atât de generos şi de bogat în replici … dar prin el se intersectează la un moment dat multe momente importante ale „economiei” piesei.

    Astfel el apare atât la începutul filmului în faţa Operei ca „băiatul mamei” cel atent, grijuliu şi ascultător, în căutarea unei birje la cererea mamei, micul „accident” al răsturnării coşului de flori ale năbădăioasei florărese, prezentând o înaltă societate londoneză atentă numai la propriile interese.

    (Sursă:https://www.google.com/search?q=Freddy+Eynsford+%E2%80%93+Hill,&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=2ahUKEwj1r9CT7e7xAhVsgP0HHatlCNQQ_AUoAXoECAEQAw&biw=1366&bih=657#imgrc=b9onCXEWrdSVEM)

    Același Freddy … se manifestă distrat și la Hipodromul Regal ”Ascot”, ca un veritabil „dandy”, dar fermecat de diversitatea lingvistică şi comportamentală a ciudatei domnişoare Eliza Doolittle, iar această „cromatizare comportamentală” a susnumitei, apărută din senin în înalta societate, dereglează pentru puţin timp plictiseala şi rutina, determinându-l pentru o clipă să-şi piardă capul ”pe străduţa ta” … ca-n cele din urmă să şi-l regăsească în miez de noapte rece, rătăcit în piaţa Operei de la Convent Garden.

    Pentru el, realitatea unei vieţi pline de griji şi de sărăcie … chiar în compania celei mai frumoase fete din Londra, nu e deloc încântătoare … şi în faţa crudei realităţi a „strigătului după ajutor” a străzii şi a limitelor umane, în faţa discrepanţelor şi inegalităţilor sociale, dă înapoi neputincios.

    El, faţă de Higgins, n-o poate ajuta pe Eliza în nici un fel, neputându-i oferi o viaţă stabilă, cu toate cuvintele frumoase şi declaraţiile de dragoste pe care i le face, primind de la aceasta puternice reproşuri (Show me) … iar în faţa tuturor acestor factori defavorabili, el se retrage din viaţa ei, aşa cum a apărut, cu scuze, dar nebăgat în seamă, având totuși meritul de a reprezenta prin comparaţie un stil de viaţă în (de)favoarea unei vieţi sociale într-o continuă fierbere de jumătate de secol.

    Ne retragem pentru un moment de istorie din lumea minunată a filmului ”MY FAIR LADY”, revenind în realitatea caniculară și plină de speranțe a lumii noastre umane.
    Vom reveni.

    Valeriu Ioan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img