Omul a fost atras întotdeauna de senzaţional, căutând pretutindeni persoane înzestrate cu diferite daruri care depăşesc puterea omenească de înţelegere. Însă, trebuie să fim conştienţi că toate darurile vin de la Dumnezeu. El împărtăşeşte fiecărui om darurile potrivite, pe care acesta le va pune în valoare spre a fi de folos sieşi, familiei şi celor din jur. Nu e suficient să fii conştient de darul pe care îl ai, ci trebui să transmiţi mai departe ceea ce ai primit din partea divinităţii. De pildă, Dumnezeu nu ţine doar pentru Sine iubirea, iertarea, răbdarea, bunătatea, ci le revarsă asupra creaţiei. A folosi în mod egoist sau doar în schimbul unor beneficii darurile pe care le posezi, înseamnă a te îndepărta de scopul urmărit de Dumnezeu, acela de a sluji semenilor. Omul poate folosi şi altfel darul lui Dumnezeu pentru că este împodobit cu libertate de voinţă. Ne aducem aminte de Adam şi Eva în Grădina Edenului. Deşi aveau totul, deşi se bucurau de dialogul nemijlocit cu Creatorul, totuşi îşi întrebuinţează în mod greşit libertatea, alegând ieşirea din comuniunea edenică cu Dumnezeu. Oare nu putea Dumnezeu să-l împiedice pe om să cadă în păcat? Putea interveni în forţă, însă, în acest caz, ar fi anulat posibilitatea omului de a decide, negându-Se pe Sine ca dăruitor al libertăţii. De aici tragem concluzia că omul este responsabil pentru alegerea sa, neputând da vina pe nimeni pentru consecinţele deciziilor sale. “Gândurile omului nu sunt ca şi gândurile Domnului”, după exprimarea părintelui Arsenie Boca. Cu toate acestea, Dumnezeu este drept şi-l lasă pe om să devină propriul său judecător prin modul în care înclină balanţa libertăţii: spre bine sau spre rău.
Dumnezeu nu-i cere omului fapte care depăşesc puterea sa. Nu cere de la noi mai mult decât putem oferi. De asemenea, nu ne dă mai mult decât putem duce. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu cere de la noi minuni. Minunea reprezintă o atribuţie a lui Dumnezeu. El intervine atunci când omul, prin priceperea sa, nu mai poate face nimic, atunci când toate uşile s-au închis, atunci când nu mai există nicio posibilitate de rezolvare a unor situaţii. O minune se înfăptuieşte în baza credinţei noastre sau a celor din jur, care ne înconjoară cu dragoste, dar şi pentru a fi de folos altor oameni mai sceptici. O minune nu poate fi explicată pe cale ştiinţifică; tocmai de aceea se numeşte minune sau miracol, fiindcă depăşeşte normele ştiinţei. Însă, trebuie să ne ferim să-L judecăm pe Dumnezeu pentru că nu intervine în toate situaţiile de urgenţă, că nu vindecă toate bolile incurabile, că nu îndepărtează moartea cât mai mult posibil. Judecăţile Domnului nu pot fi pătrunse de mintea noastră. Nu contestăm o decizie luată de şefii noştri de la locul de muncă şi ne luăm la ceartă cu Dumnezeu, Părintele nostru, dăruitorul vieţii! Când o persoană suferă cumplit, fiind doborâtă de o boală necruţătoare, iar Dumnezeu nu face nicio minune în pofida rugăciunilor familiei, înseamnă că El, în preştiinţa Sa, ştie că acea persoană, chiar dacă se va vindeca acum, va suferi ceva şi mai dureros în viitor; de aceea îngăduie moartea pentru ca astfel să ajungă în fericire. Când un copilaş moare, Dumnezeu ia la Sine un înger pentru a-l feri pe acel copil de o suferinţă teribilă în viitor; murind mai târziu, ar fi deschis o rană şi mai sângeroasă în sufletul părinţilor. Fiind încă tineri, părinţii mai pot avea copii, dar o dată cu trecerea timpului scade şi puterea de a procrea. Eu spun că toate stările sunt bine cântărite de Dumnezeu.
Dumnezeu nu ne cere să vindecăm pe cineva în mod miraculos; nu ne cere să transformăm pietrele în aur; nu ne cere să ajungem în vârful unei ierarhii fără muncă cinstită; nu ne cere să realizăm construcţii măreţe printr-un simplu cuvânt; nu ne cere să eliminăm dezordinea din sistemele ţării fără decizii înţelepte şi prevăzătoare. Dumnezeu nu ne cere imposibilul. “Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El”, zice părintele Arsenie Boca. Însă, noi cerem minuni de la Dumnezeu. Fiecare dorinţă pe care o avem presupune o minune din partea lui Dumnezeu. Ne rugăm şi aşteptăm ca minunea să se înfăptuiască îndată. Dacă nu se împlineşte, ne revoltăm şi-L acuzăm pe Dumnezeu că este nedrept. Iată de ce minunea a întârziat: din cauza lipsei de răbdare, din cauza credinţei noastre nestatornice, din cauza îndoielii. Să-L lăsăm pe Dumnezeu să judece fiecare situaţie, să acceptăm, în mod smerit, să se facă voia Lui. El știe ce este mai bine pentru fiecare persoană, fiindcă El gândeşte pe termen lung. Oricum, să fim conştienţi de faptul că nimic, nimic nu este întâmplător. Toate se petrec cu un scop. Scopul este evitarea răului şi persistenţa noastră în bine. Asta cere Dumnezeu de la noi în societatea actuală: minunea iubirii, minunea respectului reciproc, minunea iertării, minunea într-ajutorării, minunea toleranţei, minunea convieţuirii paşnice. De restul se ocupă El.
Haideţi să-I facem pe plac minunatului Dumnezeu! El ne oferă totul; noi ce Îi oferim? Mereu dorim şi ne străduim să fim pe placul oamenilor. Haideţi să ne schimbăm puţin mentalitatea! Haideţi să ne schimbăm viaţa în bine, în spiritul dreptăţii, al corectitudinii. Zi de zi se petrec minuni prin rugăciunile, pătrunse de credinţă, lacrimi şi smerenie, adresate lui Dumnezeu. Rugăciunile îndreptate din inimă către Dumnezeu mai aduc soarele în fiecare dimineaţă, în ciuda păcatelor întregii omeniri. Haideţi să transformăm aspectul sumbru al societăţii contemporane într-un motiv de linişte şi bucurie. La ce ne foloseşte minciuna? Haideţi să luptăm pentru adevăr, lăsându-L pe Dumnezeu să lucreze cu noi şi pentru noi. Atunci şi numai atunci minunile se vor înfăptui, iar noi ne vom găsi liniştea, fericirea şi împlinirea în fiecare zi care ne este dată să o trăim. Fiecare zi este o minune! Credeţi-mă!
Preot dr. Cristian Boloş
