More


    SĂRBĂTOARE. Cavalerii se întorc în Ceteatea Ardudului

    - Advertisement -

    A IX-a ediție a MedievArtFest Ardud, desfășurată în perioada 23-25 iulie 2021 sub tema „Întoarcerea cavalerilor”, își propune să poarte publicul într-o călătorie imaginară spre momentele istorice care au pus în valoare Cetatea Ardud. Pe parcursul a trei zile, participanții se bucură de muzică și dansuri medievale, ordine militare de reconstituire medievală, teatru medieval, conferințe și expoziții. Detalii despre această superbă sărbătoare au oferit joi, în cadrul unei conferințe de presă organizate, în mod simbolic, la Centrul de Permanență din Ardud, primarul Ovidiu Duma, împreună cu secretarul general al orașului, Vasile Cristian Micle, și directorul artistic al evenimentului, Liviu Pancu.

    Finanțare europeană
    Festivalului Medieval ce va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, are ca temă principală ”Întoarcerea Cavalerilor și încercările pandemiei”.

    Primarul orașului Ardud, Ovidiu Duma, a arătat că, ediția din acest an este inclus în proiectul “From Medieval to EU” și este finanțat de Uniunea Europeană, în cadrul programului “Europa pentru Cetățeni” Componenta 2 – Măsura 2.1 “Înfrățire între localități”.

    Întoarcerea cavalerilor
    La rândul său, directorul artistic al festivalului, Liviu pancu, a arătat că a IX-a ediție a MedievArtFest Ardud, desfășurată în perioada 23-25 iulie 2021 sub tema „Întoarcerea cavalerilor”, își propune să poarte publicul într-o călătorie imaginară spre momentele istorice care au pus în valoare Cetatea Ardud.

    ”Anual, Festivalul MedievArtFest Ardud entuziasmează publicul dornic de istorie, de teatru, de meșteșuguri și de tot ceea ce înseamnă atmosferă medievală. A devenit deja o tradiție ca în fiecare an festivalul medieval de la Ardud să aibă o tematică particulară în conexiune cu elemente ale culturii universale. Anul acesta, după ce întreaga lume s-a luptat cu un inamic nevăzut, ne bucurăm împreună de ÎNTOARCEREA CAVALERILOR! ”, a precizat Liviu Pancu.

    Cetatea Ardud devine de la an la an un reper tot mai important pe harta națională a manifestărilor medievale
    De opt ani, la Cetatea Ardud, actori, artiști și meșteșugari de peste tot din țară, se adună sub stindardul regizoral al directorului artistic Liviu Pancu. Sighișoara, Sebeș, Tg. Mureș, Deva sunt doar câteva orașe cu tradiție medievală care găzduiesc anual festivaluri unde priceperea și talentul regizorului Liviu Pancu clădește povești cu cavaleri și domnițe.

    ”Cetatea Ardud devine de la an la an un reper tot mai important pe harta națională a manifestărilor medievale pentru că în orașul Ardud, arta și cultura se manifestă profund sub tutela dl. primar al orașului, Ovidiu Duma, care inițiază și susține permanent actul cultural autentic.”, mai spune Pancu.

    ”Dragi sătmăreni și ardudeni vă invităm la un crâmpei de istorie vie în cadrul MedievArtFest Ardud 2021: Întoarcerea Cavalerilor!”, a fost mesajul de încheiere al primarului orașului Ardud, Ovidiu Duma.

    Florin Dura



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img