Ameninţările cu războiul, tăierea gazului, curentului electric şi posibila criză alimentară domină spaţiul mediatic cotidian. Speculaţiile sunt ,,în mare vogă”, iar panica iscată de acestea creează nelinişte şi teamă în familiile bântuite de lipsa posibilităţilor financiare suficiente ,,pentru plata facturilor”. Crizele ameninţă în fiecare zi mediul de afaceri, iar falimentul şi reducerile de personal sunt consecinţele dramatice rezultate în urma unor decizii extreme. În mod surprinzător, până şi în cele mai dezvoltate ţări occidentale revoltele populaţiei parcă protestează împotriva unui duşman necunoscut, creator de crize economice. Războiul orgoliilor se răsfrânge asupra populaţiei mai multor ţări, care nu au puterea de a decide în faţa unor negocieri strategice militare exclusiviste.
Persecuţiile economice indirecte, care se răsfrâng asupra oamenilor de rând, ar putea fi soluţionate pe cale amiabilă, dar se pare că lipsa unor negocieri echilibrate nu sensibilizează în niciun fel pe decidenţii radicali. Suntem în mileniul trei şi încă se mai poartă discuţii în culise pe marginea unor revendicări teritoriale. Fiecare încearcă să justifice apartenenţa legitimă la teritoriile respective prin documente sau prin numărul populaţiei majoritare. Echilibrul păcii temporare este menţinut de ,,supremaţia armelor”. Intimidările iscate de prezenţa militară în preajma zonelor de conflict se transformă în suspiciuni ameninţătoare, care au valoarea unui conflict armat. ,,Războiul hibrid” se desfăşoară în planul cibernetic al comunicării, iar dialogurile ,,faţă în faţă” lipsesc cu desăvârşire de la ,,masa negocierilor”.
Cui foloseşte escaladarea înarmărilor excesive şi plasarea de forţe militare în anumite zone ale planetei, chiar dacă nu a avut loc nicio declaraţie oficială de război ? În spatele zonelor de conflict se ascund interesele economice specifice producţiei de armament? Disputele militare se rezumă la ameninţări şi sancţiuni economice extreme, care au un efect negativ asupra vieţii sociale europene. Conflictele dintre forţele militare se pot rezolva prin intermediul unor condiţii imperative cu repercusiuni nefaste pentru populaţia ţărilor implicate în posibile operaţiuni de război? Iată întrebări din care rezultă faptul că asistăm la un fel de şantaj militar, cu scopul de a deţine supremaţia militară… Nu mai sunt luate în calcul sacrificiile umane indirecte, ,,pierderile colaterale”, care sunt generate de escaladarea exagerată a preţurilor la utilităţi. Insensibilitatea domină sfera războiului hibrid, iar cruzimea unor decizii economice nemiloase ne aminteşte de ororile celor două războaie mondiale.
Cum pot fi atenuate spaimele vremurilor democratice ? Această întrebare este una dintre marile provocări adresată şi decidenţilor din zilele noastre. Domniile lor trebuie să gândească strategii de supravieţuire adecvate posibilelor situaţii speciale de criză, cum ar fi cele legate de întreruperea curentului electric şi a gazului metan. La ora actuală, unii lansează în spaţiul public întrebări menite să-i conştientizeze pe cei mai buni analişti economici şi parlamentari români: ,, Va fi întrerupt gazul şi curentul, iar românii vor răbda de frig? Vom avea parte de o criză alimentară în urma căreia vom suferi de foame?” Aceste avertismente sub formă de întrebări ar putea deveni realităţi, care la ora actuală sunt considerate banale.
Foarte mulţi români, care folosesc instalaţii de încălzire pe gaz sau electrice, în caz de criză, ar putea să-şi asigure confortul termic sau să-şi gătească mâncarea pe sobe mici de teracotă cu plită. În caz de criză, oamenii vor apela cu siguranţă la mijloacele tradiţionale pentru a avea condiţiile minime de supravieţuire necesare vieţii de zi cu zi. Vor exista însă pregătite stocurile de lemne şi cărbune necesare pentru această alternativă temporară? Aceste stocuri de rezervă, protejate împotriva intemperiilor, ar putea fi pregătite din timp, iar consumarea lor să înceapă în caz de strictă necesitate. Acelaşi lucru ar trebui să se întâmple cu rezervele temporare de cereale şi alimente. În unele ţări, aleşii poporului au demarat deja astfel de acţiuni pentru contracararea unor situaţii de criză extreme.
Un alt demers strategic propus de unii români inteligenţi se referă la exploatarea potenţialului energetic al ţării, prin reactivarea centralelor pe cărbune, intensificarea exploatării gazelor naturale existente pe teritoriul României. E adevărat aceste proiecte ar necesita timp şi alocări financiare consistente, la care s-ar adăuga greutăţile legate de angajarea forţei de muncă. Până să se ajungă la astfel de performanţe energetice, soluţiile alternative convenţionale, despre care am vorbit, ar trebui să fie implementare în timp util. Capacitatea de previziune a specialiştilor români ar fi necesară şi extrem de vitală pentru poporul român. Înţelept ar fi să nu avem de-a face cu astfel de situaţii dramatice, care cu siguranţă vor genera panică în rândul unei părţi a populaţiei. Nu trebuie să aşteptăm să se întâmple ,,ceva rău”, iar apoi să nu putem gestiona ,,în regim de urgenţă” situaţiile de criză create din cauza ambiţiilor unor ,,războinici” orgolioşi, care nu iubesc pacea şi sunt departe de inteligenţă… pentru că sunt dominaţi de prostie, avariţie şi Puterea supremaţiei armelor.