Binecunoscuta brişcă oşenească s-a dovedit a fi, de-a lungul timpului, mai fatală decât bolile grave, precum tuberculoza sau cancerul. Nu mai puţin de 2.500 de tineri oşeni au fost înjunghiaţi mortal, de către semenii lor, în ultimele decenii ale secolului trecut. Nu ne referim aici la conflicte militare ci la simple altercaţii spontane, iscate din diferite motive.
Câteodată, bărbații doar „se înțepau” cu „brișca”, își făceau tăieturi minore, prin care își puneau la punct adversarii. Dar de multe ori, răzbunarea cerea viață de om, sângele trebuia plătit cu sânge. Din cauza mândriei, motivele unor astfel de confruntări erau de multe ori mărunte. Era de ajuns o privire, o vorbă aruncată nechibzuit sau o glumă, și imediat cuțitele ieșeau din cingători, pentru a răzbuna ofensa. Alteori, cuțitul făcea dreptate, într-o poveste de dragoste sau regla afaceri.
Unul dintre cele mai cutremurătoare cazuri s-a întâmplat în anul 1988, în Bixad, fiind cunoscut sub numele de „cazul Tămășcău”:
Bledea Mihai, zis Tămășcău, era unul dintre cei mai duri oșeni din sat, poate și din cauză că trebuia să conducă echipe de muncitori din zonă și era nevoie să se impună. De multe ori, însă, îi umilea pe cei din jurul său fără motiv și nu se sfia să îi pună la pământ, fără teamă de judecată. Numai că într-o noapte, trei oameni dintre cei umiliți de Tămășcău s-au hotărât să se răzbune – Bogdan Vasile și frații Boboi – Mihai și Iacob. Pe Bogdan Vasile îl bătuse și îl înjunghiase într-o seară, și mare noroc a avut că a scăpat cu viață. Pe frații Boboi îi umilise pe rând, pe unul în fața soției, pe celălalt în fața prietenilor, punându-l să stea în genunchi, să îi pupe picioarele și să se roage.
Despre această din urmă umilință îndurată de Mihai Boboi aflase tot satul, inclusiv rudele și părinții lui. Multe nopți nu a putut să doarmă, frământat și ars în suflet de ceea ce trebuise să îndure. Așa că într-o seară, și-a luat fratele, și alături de Bogdan Vasile au mers la Tămășcău acasă. Au bătut la ușă și au strigat să iasă afară, dându-se drept prieteni – „Deschide frate, să ne vedem!” Odată ce le-a deschis, au intrat peste el în casă, l-au dezbrăcat, l-au legat și apoi l-au urcat în căruța cu care veniseră.
Caii fuseseră împodobiți cu clopoței. Așa au pornit cu el prin sat. Iacob ținea hățurile, Mihai cânta la vioară și țâpurea: „Hai țurai! Ș-a mneu cuțât îi cuțât/ Taie-n om ca în pământ/ A mneu cuțât îi de coasă/ Bine taie-n pchiele groasă! Da-oi cu cuțâtu-n doi/ Și-oi mere-n temniță-napoi!”. Țâpurind, Vasile înfigea din când în când cuțitul în Tămășcău. Sătenii au crezut prima oară că se anunță o nuntă, pentru că așa era obiceiul oșenilor, să meargă la chemare, cu căruță și ceteraș. Însă nu era o nuntă, era răzbunare.
Prin tot satul a umblat cortegiul bizar, inclusiv prin cimitir. Ca să nu poată fugi, lui Tămășcău i-au tăiat tendoanele de la picioare. 32 de lovituri de cuțit, date în așa fel încât să nu moară, doar să trăiască durerea și umilința. Spre dimineață, au mers acasă, la tatăl fraților Boboi. Bătrâna Irina Man locuia vizavi și își amintește: „Or venit cu mare zarvă în zori și or băgat căruța în curte și pe Tămășcău, plin de sânge, în casă. Îl auzeam pe tatăl lui Mihai și Iacob întrebând de ce l-or adus la el, și Mihai o zâs: «Ca să vezi pentru cine o să fac 25 de ani de pușcărie». Numa că ei l-or adus ca să vadă bătrânu că or răzbunat rușinea familiei. O venit imediat și miliția, da până să îl coboare la ulița mare pe Tămășcău, s-o scurs sânjele din el și o murit.
Multă lume s-a înfiorat atunci de ce s-a petrecut. Și ca să dea exemplu, procesul nu s-a făcut la tribunal, ci la căminul cultural, cu sala plină de oameni din Bixad”. Iacob a primit 18 ani de închisoare, Mihai și Vasile câte 20. La final, după verdict, în fața juraților și a satului, Mihai Boboi a spus că nu îi pare rău de nimic. Umilința trebuia răzbunată.
Nicolae Ghișan
