More


    Fumatul în rândul minorilor

    - Advertisement -

    Țigările, un viciu de care te poți apuca foarte ușor, dar cu greu poți renunța, având substanțe la baza acestora care pot crea foarte ușor dependență. Prin combustia tutunului se eliberează o serie de substanțe active, printre care nicotina, o substanță chimică primară psihoactivă, aceasta declanșând dorința “arzătoare” de a fuma. Acest obicei este, clar, foarte răspândit în rândul adulților, dar lucrul cel mai grav la nivelul țării noastre este faptul că e la fel de răspândit și în rândul minorilor, uneori de vârste foarte fragede.

    Vorbind despre nocivitatea ideii de a fuma, simplul fum de țigară conține 7000 de substanțe chimice, 250 de substanțe periculoase și 69 cancerigene, dintre acestea regăsindu-se arsenicul, benzenul, beriliu (metal toxic), cromul, etilen oxidul, nichel și multe altele.
    Dacă am sta să analizăm cauzele declanșatoare a acestei probleme, ar fi comercializarea foarte simplă a țigărilor în rândul minorilor. Punând în prim plan un scenariu, un copil merge la un magazin mic, de cartier și cere un pachet de țigări iar acestuia îi sunt puse niște întrebări, precum: “Ai 18 ani?”, acesta poate răspunde foarte bine că da sau să vină cu scuza “Ah, păi știți, vreau să cumpăr pachetul pentru tata” scăpând basma curată!
    “Sunt fumător de un an de zile. Am început să fumez printr-o simplă joacă, pe la petreceri, pe la diverse întâlniri sociale. Țigările sunt comercializate foarte ușor în rândul minorilor. În magazinele mari, minorii nu pot să cumpere țigări, dar în magazinele ,,de cartier’’, vânzătorii trec cu vederea peste faptul că țigările sunt interzise minorilor. Eu personal am văzut copii, chiar de 10-12 ani, care cumpărau țigări ,,la bucată’’ și apoi le fumau. Vânzătorii acestor magazine ar trebui să se oprească în a le da minorilor țigări, deoarece acestea au efecte negative asupra dezvoltării lor”, declară Daniel, 18 ani.
    O altă cauză ar fi anturajele în care pot fi puși copiii, chiar și de mici, fiind influențați, unul de altul, să “încerce să vadă cum e”, dar iată că această simplă încercare poate ajunge de la experimentare la a fuma o țigară la ocazii, apoi la a fuma o țigară pe zi, iar după, situația poate avansa la un pachet de țigări pe zi, și așa mai departe, acesta fiind procesul, am putea spune viclean, al dependenței.
    Conform unui studiu efectuat în țara noastră, și anume “Global Youth Tobacco Survey” (Sondajul fumătorilor tineri la nivel global) din 2017-2018, dintr-un număr de 5.409 de copii elevi în clasele VI-VIII, cu vârsta cuprinsă între 13-15 ani, 30.1% dintre ei au încercat cel puțin o dată să fumeze, iar 8.6% dintre aceștia au declarat că au fumat țigări în ultimele 30 de zile.
    Vorbind din punct de vedere general, tot în cadrul aceluiași sondaj, în țara noastră 53.523 de copii cu vârsta între 13-15 ani sunt consumatori constanți de tutun, numărul țigărilor fumate de către această categorie de vârstă ajungând chiar la ordinul milioanelor! Un număr extrem de trist, dar adevărat.
    Organizația Mondială a Sănătății a marcat data de 31 mai ca fiind Ziua Mondială fără Tutun. Prin această zi încearcă să se aducă atenția asupra prevenirii tinerilor de a manipula industria de tutun și scăderea utilizării produselor cu tutun și nicotină.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img