Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, profesor de pictură şi istoria artei la Şcoala Populară de Artă Satu Mare timp de 24 de ani, Ion Popdan a avut o contribuție esențială la viața artistică a Sătmarului.
Pictorul Ion Popdan s-a născut la Ardud, în data de 27 mai 1935. Aici îşi petrece doar primii ani ai copilăriei, familia lui fiind nevoită să peregrineze într-un lung refugiu. În 1959 a absolvit Institutul Teologic cu grad universitar din Sibiu, dată după care se stabileşte definitiv la Satu Mare. Ion Popdan a fost timp îndelungat profesor de pictură la Şcoala Populară de Arte din oraş. Printre discipolii săi îi pomenim pe artiştii plastici Minerva Radu Mărginean, Lia şi Paul Trifu, Maria Gheorghiade, Angela Nyiri, arhitecţii Radu Florescu (Canada), Pop Ştefan (Anglia), Németi Andrei (Israel), pictorul de icoane George Dan, ziarista Debreczeni Éva precum şi pe pictorul naiv Vasile Ionici, care promovat de maestrul Popdan a fost invitat cu expoziţii în patru continente, căruia, împreună cu un grup de oameni inimoşi i-au scris o monografie.
Oraşul mic burghez de pe Someş, şi-a protejat cu grijă o romantic-conservatoare boemă culturală, oameni de teatru, pictori, poeţi, scriitori, melomani, amici între ei, care multă vreme a gravitat în jurul lui Ion Popdan. Să zicem că situarea atelierului său în centrul oraşului, l-a adus mai în drumul prietenilor. Şi totuşi, spiritul său deschis dar selectiv, a fost cel care a transformat acest loc, într-unul din cele mai frecventate spaţii culturale private, dar nu arareori şi în turn de fildeş, de-a lungul câtorva zeci de ani. Aici s-au conturat multe portrete ale prietenilor săi, pe care critica de artă locală le descoperă rând pe rând, în colecţii private, cu ocazia unor evenimente culturale ca cel amintit. Pe tot timpul fiinţării, atelierul a avut uşa deschisă pentru oaspeţii distinşi ai culturii sătmărene, care au poposit în urbe: Octavian Barbosa, Ion Sălişteanu, Negoiţă Lăptoiu, Corneliu Dumbrăveanu, Emil Simon, Dorin Sălăjan, Adrian Păunescu şi foarte mulţi alţii.
Expoziţiile personale sau de grup pe care le-a avut de-a lungul vremii, i-au evidenţiat în special calităţile de portretist, precum şi aplecarea spre temele istorice, Ion Popdan fiind creatorul unor remarcabile compoziţii istorice, majoritatea reprezentări de mari dimensiuni. Şi totuşi, cultura şi studiile lui umaniste, i-au îndreptat adesea creativitatea spre natura statică. S-a simţit în largul său când şi-a apropiat metafora simbolului, lucru ce-l „trădează”ca un personaj erudit, introvertit, predispus meditaţiei filozofice. Tributul preaplinului spiritual, îl plăteşte de bună voie, în primul rând prin autoportret, dar şi prin multe opriri, pe care drumul său artistic, le face în natura statică, care îl transpun pe Ion Popdan pe un tărâm ce de multe ori i-a fost un perfect refugiu. Menirea acestui gen de pictură ar fi, şi aceea, a-l atrage şi dirija pe privitor, spre meditaţiei. În acest spaţiu, pictorul operează în voie cu magia simbolului, în care-şi incifrează profund pictura, poezia, spiritul. Totul se transformă într-o joacă, sau într-un balans a ceea ce, ba se lasa, ba mai greu, descoperit. După prima lectură, îşi intră în rol, rafinamentul de a sugera, al pictorului. Este incitanta călătorie spre sensurile şi/sau subsensurile ascunse. Tabloul devine o scenă pe care se desfăşoară un spectacol în mai multe acte, pe care privitorul şi le delimitează prin propriu-i nivel de percepţie.
Ion Popdan aşează de obicei în naturile sale statice, puţine obiecte, obţinând astfel o dilatare a naturii lor simbolice. Obiectele pe care le alege sunt fie din categoria “casnice”: sticle şi pahare de forme surprinzătoare, căni şi carafe, şterguri ţesute în gospodărie, ulcele, răzători, pungi de hărtie, aduse dintr-un trecut pe care doreşte să şi-l apropie sau să-l retrăiască, cărora le redă căldura domestică, decorativismul şi transparenţele, fie “boeme”: pipe, cutii de tutun, scrumiere, samovare, mănuşi de piele şi nelipsita carte cu pielea tăbliilor roasă, obiecte de care i-a plăcut să se înconjoare, care i-au definit modul de e exista, cu a căror filozofie şi-a hrănit sufletul. Frecvente sunt draperiile şi drapajele, cărora le rezervă uneori mai mult din jumătatea spaţiului ariei pictate, tranformându-le astfel în obiect pricipal.
A plecat dintre noi pe data de 23 martie, 2000.
Sursa : Felicia Grigorescu – Studii-și-Comunicări-istorie-Satu-Mare-XXV-II-2008
