More


    Ieri, azi… ieri

    - Advertisement -

       Poate că trecerea implacabilă a timpului ascunde în ea fapte și evenimente a căror amintire nu este aceeași pentru fiecare participant la făptuirea istoriei. Poate că el și ea percep diferit aserțiunea că unul și cu unul fac întotdeauna doi. Poate că Eminescu și Brâncuși au gândit diferit atunci când au zămislit „Geniul pustiu” sau „Pasărea măiastră”. Poate că…

       Această relativitate dependentă nu neaparat de sistemul de referință ci de cel de percepție, de un sistem carnal și unul neural a căror mixtiune în proporții aleatorii duce la adevăruri diferite exprimate în același mod sau în moduri total opuse. Cam la asta s-ar reduce amintirile noastre despre fapte și evenimente petrecute alături de cineva dar care nu coincid cu amintirile acelui cineva. Un cineva care ar putea fi, emoțional vorbind, un apropiat sau un repudiat.

     

    Senzorial, nu mă pot raporta decât la faptele și evenimentele petrecute de la jumătatea secolului trecut încoace. Nu întotdeauna percep aceleași evenimente din trecut (comunism) sau din prezent (democrație) precum unii din contemporanii mei. Mă refer la cei cu voce (verb). Nu știu de ce dar cred că cei fără voce (verb) sunt mult mai mulți și mai apropiați de modul meu de a vedea lucrurile.

    Din capul locului trebuie spus că perioada comunistă a lui Ceaușescu poate fi împărțită în trei: preluarea puterii, înflorirea și decadența.

    Preluarea puterii a fost o perioadă relativ restrânsă dar plină de atrocități atât împotriva celor care contestau comunismul cât și în cadrul partidului. Închisorile de pe întreaga hartă a țării gemeau de condamnați politic. În această negură cultura a avut mult de suferit. Încătușată, răbufnea pe ici pe colo, și dacă nu era ucisă de-a dreptul, era ba reorientată, ba expulzată.

    Despre perioada înfloritoare sunt multe lucruri frumoase de spus. Nu toate sunt aduse la cunoștința celor mai tineri. Atunci, cu toate constrângerile legate de metehnele regimului, populația era fericită. În anumite limite aș putea spune că era o fericire liberă. Libertatea fericirii se vedea pe stradă, în sălile de teatru, în ogrăzi, pe ogoare, în fabrici și uzine, pe ulițe și pe cărări. Libertatea cuvântului nu prea exista, dar foarte puțini erau aceia care sufereau din acest motiv. Cu toate acestea în sălile de teatru, în unele replici, se reușea totuși introducerea unui spirit libertin, așa cum este el astăzi înțeles.

    Referitor la acea perioadă, eu personal, nu am avut nimic de suferit. Ba din contră, atunci mi-am cunoscut țara de-a lungul și de-a latul, atunci câștigam timpul prin biblioteci sau săli și terenuri de sport, atunci m-am îndrăgostit, atunci am învățat să muncesc și, ca nărav, atunci am învățat să fiu independent. Fără a fi fost membru de partid și destul de slobod la gură n-am avut de suferit. Dar nici nu eram „Gică contra”. Mă adaptam la condiții făcând ceea ce credeam eu de cuvință că e bine. Cei cu jumătate de secol de trai nu pot vorbi despre acea perioadă pentru că n-au trăit-o. Unii chiar o hulesc în necunoștință de cauză.

    Dacă aș compara acea perioadă cu cea prezentă nu cred că azi-ul bate ieri-ul (dacă îmi permiteți declinarea celor două adverbe).

    Decadența comunismului ceaușist a venit o dată cu senilizarea acestuia. Senilizarea atât a comunismului cât și a Ceaușeștilor și-a pus agresiv amprenta. A fost o perioadă urâtă. Cea mai urâtă. O perioadă care, cu mult regret din partea mea, a făcut uitată înflorirea despre care vă vorbeam. Nu vreau să dau exemple nici într-un sens, nici în celălalt pentru că le știți, le intuiți, le simțiți.

    Despre democrație vom vorbi altă dată dar, după părerea mea, democrația asta nu-i prea democrată!

    Opriți războiul!



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    panouri fotovoltaice satu mare