“Meșterul” Nord-Vestului: Iosif Vigu, la ceas aniversar

“Meșterul”, cum este alintat pe meleagurile sătmărene, acolo unde s-a stabilit din 1987, trăiește intens chiar și acum la venerabila vârstă de 77 ani. Își descrie cu nostalgie evenimentele carierei cu peste 400 de meciuri în prima divizie, iar mai apoi bornele de pe banca suferințelor la rivalele din nord-vestul țării, Olimpia Satu Mare și FC Baia Mare.

Personaj amuzant, cu un vocabular colorat, nea Ioșka este încă observator la meciurile de liga a 4-a din Satu Mare, notându-și mai mereu căte ceva în nelipsitu-i carnețel. Luni la ora 8 după etapă este cu raportul la poarta AJF-ului, care de multe ori și închisă, certându-i pe toți, de la portar înaintea președintelui. La adorat pe Didi Prodan, pe care l-a propulsat de la Olimpia spre marea echipă a Stelei din anii „90, și a suferit teribil la dispariția acestuia.

„Drojdierii” și dolarii

Prin 1995 și antrena echipa fanion a Maramureșului în Divizia A, după ce-i face „drojdieri” pe consumatorii jucători băimăreni, care doar apă nu beau, îi conduce spre capitală pentru un meci cu Progresul. Alexandru Koller, președintele băimărenilor, cel care marca în poarta Realului pe „Bernabeu”, la istoricul cu Real Madrid, îl ia deoparte pe Vigu și-l întreabă ce primă să le promită jucătorilor săi pentru a câștiga meciul, unul extrem de important pentru menținerea în prima divizie a țării. Meșterul Vigu scrie pe o foaie de hârtie trei zerouri urmate de simbolul dolarului, apoi i-o înmânează președintele Koller spunându-i: „Prima cifră o decizi tu, eu am pus zerourile”.

Scorul final: 3-0 pentru Progresul, iar președintele Minerului rămânea cu dolarii în vistierie, dar cu povestea care făcea înconjurul Maramureșului.

Acum câteva zile a mai plecat un „înger păzitor” spre galeria marilor portari din ceruri. Prieten bun cu Vigu, Carol Hajdu, căci despre el este vorba, a fost unul din marii portari ai Steagului Roșu Brașov, dar și ai Stelei București, apărând cu onoare culorile acestor formații în perioada romantică a anilor ‘60 -’70 Născut la 3 iunie 1942 la Râșnov, județul Brașov, Hajdu a fost un munte de caracter, dar și de jucător (avea peste 1,90 înălțime). După câțiva ani în care a activat pentru Steagul, se transferă la Steaua, acolo unde formează un “triumvirat maghiar” cu alți doi imenși jucători, Iosif Vigu și Lajos Sătmăreanu, fotbaliști care vor fi protagoniștii unei scurte povești pe care “Meșterul” mi-a relaționat-o la una din șuetele petrecute împreună, având ca subiect fotbalul romantic.

Acțiunea se petrece pe „Municipalul” brașovean, unde aproape 25.000 de spectatori, veniseră să asiste la un meci Steagul Roșu Brașov – Steaua București, spre finalul sezonului 1972-1973, campionat ratat de stelişti în dauna dinamoviştilor. „Militarii” nu trebuiau să se omoare cu fire și asta pentru că brașovenii lui Nicolae Pescaru&Co și totodată foștii coechipieri ai lui Hajdu, cel care apără poarta Stelei, aveau nevoie de o remiză pentru a mai spera într-o salvare de la retrogradare. în acea vreme, aflate doar prin repriza secundă de înțelegere, de la Liță Dumitru, la scorul de 2-0 pentru „militari”. ordinul „Nu lăsați nimic”.

Prin minutul 65, penalty pentru braşoveni. În poarta stelistă nimeni altul decât Carol Hajdu, care te intimida doar privindu-i gabaritul. Nicolae Pescaru, legenda brașoveană, potrivește balonul la punctul cu var, timp în care Vigu îi șoptește acesta să bată în partea dreaptă, pentru că Hajdu va pleca în stânga, dându-i asigurări că mingea va poposi în poartă fără emoții. Apoi, Vigu îi șoptește colegului său din poartă în limba maghiară, colțul unde avea să bată jucătorul brașovean. Și Hajdu apără lovitura de la 11 metri, amânând pentru puțin timp manevrele de culise, pentru ca în final scorul să se termine 2-2. A doua zi după meci, şedinţă la Casa Armatei. Dacă Hajdu avea să se retragă la sfârșitul campionatului, Vigu care discuta aprins și cu antrenorii, dar și cu generalii, se vedea exilat un sezon la FC Constanța,

Hajdu, între buturile echipei naționale, într-o partidă cu Turcia

Carol Hajdu a fost tipul de jucător sufletist, iubit de toți coechipierii, care a prins și 5 selecții în echipa națională, într-o perioadă în care senator de drept era “Tamango” Rică Raducanu.

Cu siguranță va rămâne în memoria colectivă a Stelei ca fiind care să aibă grijă de apărat 10 ani în Ghencea și nu a cerut nimic, trăind în anonimat pe finalul călătoriei pământene, refuzând să cerșească o viață mai bună pe lângă umila pensie de 1600 de lei.

Revenind la Iosif Vigu, acesta rămâne unul din personajele pitorești ale fotbalului sătmărean și nu numai, iar prezența lui în mijlocul microbiștilor un bun prilej de a rememora poveștile fotbalului de odinioară.

A rămas în analele fotbalului românesc cu golul de poveste marcat în acel 4-6 cu Iugoslavia din preliminariile Mondialului din ‘78 din Argentina, atunci când deschidea scorul în primul minut cu un șut centru de la 40 de metri lateral stânga, recunoscând mai târziu că a fost mai mult impulsul unei centrări. A fost meciul „scaunului electric” cum zicea nea Vanea. La pauză era 3-2 pentru România și deja se comandă biletele pentru Buenos Aires. Însă finalul avea să fie unul incredibil, 6-4 pentru Iugoslavia. “Meșterul” aduce aminte cu nostalgie de reperele acestui meci, rămânând cu regretul că na putut dansa un “tango” la Mondialul argentinian din ‘78.

Astăzi, în al treilea deceniu al mileniului trei, Iosif Vigu o aventură a vieții cu spiritul unui luptător romantic având o poveste de viață fabuloasă, povestită într-un mod original de haios, undeva la o cafenea din urbea sătmăreană.

Notă biografică:

Iosif Vigu (Vígh József) sa născut la 15 mai 1946, la Șimian, județul Bihor. Este o legenda a echipei Steaua București jucând 13 ani pentru echipa din Ghencea.

404 meciuri în prima ligă a jucat Iosif Vigu, marcând 34 de goluri, fiind selecționat de 24 de ori în echipa națională, pentru care să reușească să marcheze două goluri.

Posturi : Fundaș stînga, fundaș central prima legitimare: Flamura Roșie Oradea (12 ani). A jucat la Crișana (1963-1964), Crișul (1964-1966), Steaua (1966-1980), FC Constanța (1973-1974), ASA (1980-1981), ASA Chimia Buzău (1981-1982)

22 de prezențe în Cupele Europene, 3 titluri și 5 cupe cu Steaua Bucureşti

Echipe antrenate: Chimia Buzău, ASA Buzău, Olimpia Satu Mare, FC Baia Mare, Minerul Turț, Armătura Zalău, Samus Satu Mare